În acest septembrie 2022, e a treia ediție a festivalului in: v z b al celor de la Teatrul Basca și pare că o lume care a stat pitită până acum în tot felul de colțuri ascunse ale scenei, se poate manifesta acum, liber, în fața celor care au ochi să vadă și urechi să audă. Vineri (16 septembrie 2022), în spectacolul de dans contemporan-conceptual Body Confession, Aleksander Zain a ales să ni se arate, în tot ceea ce înseamnă el sau ea: o ființă inteligentă, talentată, sensibilă, șarmantă, cu un zâmbet și un corp superbe. Doar că Alekander nu e ca mine, nu e ca tine, e ca el sau ea însuși, de la androgin la femeie și bărbat, arătând splendid și gol/goală, în fața unui public restrâns dar deschis să vadă și să înțeleagă, mai ales această conexiune minte-corp pe care Aleksander o exprimă cel mai bine prin dans: un dans nud, într-o lumină difuză, prin care să poți intui ceea ce poate fi prea mult pentru ochiul neobișnuit cu evidența. Și Aleks dansează profesionist, studiind cu unii dintre cei mai buni și inovatori sârbi, asta după ce a studiat filosofia la Universitatea din Belgrad. Legat de traiul în Belgrad al unui transgender: un subiect de sine stătător, dar mai ales a unui transgender dansator de dans contemporan, care pune în scenă un performance în care joacă nud... Probabil nu cel mai lejer lucru pe care ai ales să-l faci cu viața ta. De la corp la minte și înapoi, către sine. Și nu, n-am simțit nimic ostentativ în dansul lui Aleks și mai ales, nimic sexual sau lasciv, sau dubios sau straniu. Un om cu un zâmbet perfect, care are și zile mai bune și zile mai proaste, zile în care se simte bine în propriul corp și zile în care se simte balonat, cum spune în mesajul video de la final, sau că nu arată suficient de bine pentru publicul din fața lui. Nimic diferit de ceea ce ți se întâmplă ție sau mie sau oricui are parte de puțină introspecție.
Și poate te identifici cu mișcările de dans: de la lent la accelerat, de la presiunea de a nu fi suficient în ceea ce faci, până la eliberarea de "corsete", unele ancestrale. Frumos dansul lui Aleksandru: armonios și precis, cu o școală serioasă de balet în spate. Asta trecând peste orice ideea de trans sau altceva: un profesionist, performând în fața unui public, posibil exigent.
Și ricoșează nivelul acesta de înțelegere, de pe scenă direct în esența a ceea ce suntem sau am putea fi, atunci când ne asumăm propria libertate și propriul mers al lucrurilor. Și atunci poate trecem puțin deasupra determinismului, asumându-ne ceea ce suntem pe bune. Pentru că dacă e să te bazezi pe ceva, poate că acolo, undeva, transcedentalul nu se poate ascunde. Și dacă el, acel trans-cedental se manifestă puternic în corp, ei bine, tu alegi. Sau nu?
Și cu asta plec de fiecare dată de la Basca: cu întrebări. Pentru că și asta e o artă: arta de a te întreba și de a te îndoi, de a-ți "verifica" propria realitate. Și poate așa, ieși puțin din invizibil, devenind mai vizibil în ochii tăi. Restul e poveste. Sau dans?
Festivalul in: v z b ajuns la cea de-a treia ediție, este organizat de Asociația Solidart prin Teatrul Basca, în cadrul programului Timișoara Capitală Europeană a Culturii.
Fotografii: Olimpiu Vuia.