De la prima ediţie, am fost invitat constant la Galele UNITER. Apreciez. Dar trebuie să mărturisesc un lucru: doar anul acesta, la a 14-a ediţie, am rămas pînă la sfîrşit; pînă acum, o tuleam la pauză şi ajungeam acasă exact cînd Principesa oferea Premiul pentru "Cea mai bună piesă a anului"...
Ştiu, aşadar, cum se vede din sală şi cum se vede de la televizor.
De la televizor se vede mai bine.
Ce ar trebui făcut să se vadă mai bine şi din sală??
1. Spectacolul să dureze mai puţin (evident). Cred că trei ore este suficient. OK, Oscarurile durează mai mult - dar alea sînt Oscaruri, iar ăla e Los Angeles, n-are rost să ne comparăm... Cu tot respectul pentru minunaţii oameni de teatru de la noi, nu poţi "emula" un show la care se uită tot mapamondul cu o sărbătoare, pînă la urmă, de interes local.
2. Să se mai taie din premii: sînt prea multe! Sau, dacă asta nu se poate, pentru că toată lumea vrea să ia premii, să se defalcheze: cele importante să se dea în cadrul Galei, iar cele mai curînd sindicale să se fie acordate într-un cadru intim, la o întîlnire cu membrii UNITER-ului. Oricît s-ar bucura venerabili meseriaşi ai acestei arte să aibă parte de cele "15 minute de faimă" - reduse, din raţiuni de multipremiere, la 60 de secunde -, nu cred că este o mare fericire pentru ei să coboare ditamai scările "showului" şi să privească speriaţi la o sală întreagă... (Anexă: ar trebui să cronometreze cineva cît timp se pierde cu coborîtul, pîş-pîş - nimeni nu vrea să cadă! -, acelor scări.)
3. Florin Piersic să fie invitat să vorbească la fiecare ediţie a Galei. Dacă tot e să se ducă naibii timpul alocat prin spiciuri interminabile, măcar să avem un oarece cîştig din chestia asta! Piersic să fie însărcinat cu "depăşirea (programată) a timpului", după care - odată bifat acest moment - lucrurile să revină la normal. Adică la dl Caramitru.
4. Să fie favorizaţi, dintre nominalizaţi, cei/cele cu probleme dentare - cum a fost dl Rebengiuc. Acest mic artificiu de culise ar avea darul de a asigura Galei spiciuri scurtissime - şi, deci, un spaţiu amplu de manevră lui Florin Piersic...
5. Să se renunţe cu totul la sempiternele introduceri-şuetă, în care excelează dl Caramitru, atunci cînd anunţă cine anunţă ("Ei, cine credeţi că anunţă...?") următorul premiu: cu toţii ştim - deja - cine este dl ambasador Cutare, dna sau dl mecena Cutărică etc, etc.: i-am văzut - şi auzit - la toate Galele! Mai mult: cu toţii ştim că unii (mai ales ambasadorii) vorbesc "bine" româneşte, nu ne mai surprinde nimic...
6. Mihaela Rădulescu să fie chemată să prezinte la fiecare ediţie a Galei: s-a descurcat bine - mult mai bine ca dna Patlanjoglu, de pildă, care e chiar critic de teatru. Nu că ne-am fi aşteptat ca dna P. să nu aibă ceea ce nu are dna R. - adică trac -, dar cred că e mai profitabil pentru toată lumea ca toată lumea să facă ce ştie mai bine.
7. Showul să se încheie înainte ca lumea s-o încheie cu showul. Unii dezertează pe ultima sută (hai, două) de metri pentru o "scurtă" - care se dovedeşte lungă... - incursiune în Sala Tapiseriilor, unde este întinsă masa; or, masa nu trebuie întinsă - pentru că, altfel, unii spectatori o-ntind din sală ca să ciugulească ceva. Ar mai exista o soluţie - auzită de mine de la o doamnă care făcuse, riguros şi exact, exact asta: să-şi ia fiecare farfuria cu mîncare şi să-şi reocupe locurile în sală. S-ar înnoda, astfel, cu o frumoasă tradiţie teatrală, elisabetană şi nu numai, care nu vedea nimic neconvenabil ca publicul să morfolească fericit în timp ce vedea o piesă... OK, Gala UNITER nu e o piesă; dar, aşa, măcar ar putea deveni.