Cel mai cel eveniment al lumii teatrale va fi prezentat luni seara de maestrul de ceremonii forever Ion Caramitru. Cuvinte frumoase, muzică, rochii de seară, zîmbete binevoitoare şi un spectacol despre spectacolele anului 2005, iată ce aşteptăm (şi, din experienţă, ştim şi că vom primi) de la Gala Premiilor UNITER.
Dincolo de glamour, ne interesează însă premiile. Ca orice alegere cu o doză semnificativă de subiectivitate (că arta nu e exactă, dar nici atît de inexactă pe cît am vrea noi, mi-a zis profesorul de literatură în clasa a XI-a), premiile UNITER vor crea nemulţumire, vor (re)deschide răni, vor (re)suscita frustrări.
Anul 2005 a fost unul normal din punct de vedere teatral. Am avut premiere destule, fără excese, au fost şi reuşite, şi eşecuri. Nu a strălucit însă nici un spectacol, nu s-a detaşat nimic în mod absolut, nu am avut nici o revelaţie. Drept urmare, şi nemulţumirile şi frustrările au fost de mai mică amploare, păstrîndu-se în marja de eroare. Pe lista de nominalizări sînt spectacole pe care le-aş caracteriza cu un singur cuvînt, "OK". E normal într-un an normal. Tocmai de aceea, lipsa spectacolului lui Silviu Purcărete Aşteptîndu-l pe Godot, de la Teatrul Naţional "Radu Stanca", e atît de vizibilă. Cum de nu l-a văzut juriul rămîne un mister. Lipseşte, de asemenea, la debut regizorul Peter Kerek, cu al său foarte bun, rotund, delicat La ţară, de la Teatrul Act.
Şi dacă tot am remarcat absenţele, să vedem şi prezenţele nejustificate. E păcat că o actriţă specială (prin fizic şi forţă scenică) cum este Tokay Andrea este "băgată în seamă" pentru un rol anost dintr-un spectacol de prost-gust. Nominalizată pentru Mefisto din Don Juan şi Faust în regia lui Alexander Hausvater, actriţei i se face, din nefericire, un deserviciu. Stranie, subtil ameninţătoare, puternică în rolul Elevei din Lecţia în regia lui Victor Ioan Frunză, spectacol care a adus-o în centrul atenţiei (unor cronicari), Tokay Andrea nu se remarcă prin nimic în Mefisto. Nici nu ar avea cum, întrucît singurul lucru în care excelează spectacolul este kitsch-ul pe care Hausvater spunea acum cîţiva ani că vrea să-l exploateze pe scenă. A venit timpul să renunţe la o astfel de abordare, dacă nu pentru a nu mai stresa spectatorii, măcar pentru a nu mai chinui actorii (în cazul de faţă, excelenta trupă a Teatrului Maghiar "Csiky Gergely" din Timişoara).
Şi dacă ne-am lămurit cu lucrurile negre, să vedem ce e gri. Păi, nominalizarea a doi actori din acelaşi spectacol la aceeaşi categorie. Victor Rebengiuc şi Marius Manole sînt nominalizaţi la premiul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru rolurile din Inimă de cîine. Ideea nu e fericită şi ar trebui evitată. De altfel, juriul UNITER recidivează cu această dublă nominalizare după ce, în 2002, Victor Rebengiuc şi Horaţiu Mălăele au împărţit nominalizările la cel mai bun actor pentru Unchiul Vanea. De unde se poate remarca un singur lucru, că Yuriy Kordonskiy, regizorul ambelor spectacole, ştie să stimuleze actorii.