În frumoasa sală Arhitect Ștefan Burcuș - fondatorul Palatului Camerei de Comerț și Industrie București (1907), publicul a ascultat un consistent program, prezentat de tânărul pianist Dominik Augustin Ilisz, care a cuprins: 32 de variațiuni pe o temă originală pentru pian în do minor, op. WoO 80 de Ludwig van Beethoven, Variațiuni pe o temă de Arcangelo Corelli, op. 42 de Serghei Rahmaninov și Mephisto Waltz de Franz Liszt.
Înainte de începerea recitalului de gală, pianistului Dominik Ilisz i s-a înmânat Diploma și un premiul de 4.000 lei, oferit de domnul Florin Ioniță, directorul Asociației «Lanto Communication». Dominik Ilisz a primit de asemenea și trofeul YMIC - 2022, conferit de Authentic Plaza, reprezentată prin doamna Lucia Șerban.
Prezentatoarea Adriana Mirela, de la Muse Art Academy - a vorbit despre a doua ediție a concursul Youth of Music Competition, fondat de pianista Sînziana Mircea. Acest concurs a fost dedicat tinerilor muzicieni de muzică clasică, adresat tuturor categoriilor de instrumentiști și artiști lirici, până la vârsta de 30 de ani, împărțiți în trei grupe de vârstă. Iar juriul a fost alcătuit din personalități ce nu au prezentat candidați în concurs. Anul acesta au participat în concurs 48 de muzicieni din 18 țări, reprezentând unele dintre cele mai prestigioase universități de muzică din întreaga lume.
Câștigătorul categoriei a III-a, pianistul Dominik Augustin Ilisz s-a născut la Oradea, la 19 noiembrie 2003.
A început să studieze pianul la șase ani, apoi din 2012 a urmat cursurile Liceului de Arte din Oradea, sub îndrumarea doamnei profesoare doctor. Jambor Fekete Elisabeta. În 2016, în urma unui examen susținut la Universitatea de Muzică Debrețin din Ungaria, a fost acceptat ca elev al profesorului doctor Duffek Mihaly, în cadrul departamentului Talente Excepționale, al facultății, la vârsta de numai 12 ani. În vara anului 2022, Dominik a participat la competiția internațională YMC organizată de MuseArt, obținând Marele Premiu.
Dominik Augustin Ilisz este laureat al celei de-a XXII-a ediții a Concursului-Festival Internațional de Interpretare Pianistică și Compoziție «Carl Filtsch», 2017, Sibiu (Premiul I, categoria B). De asemenea, a obținut Premiul III la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală de la Baia-Mare, 2018. Tânărul pianist a susținut mai multe concerte cu orchestra și recitaluri instrumentale, dintre care amintim pe cele de la: Radiodifuziunea Română, Filarmonica George Enescu din București - sala mică a Ateneului Român și Filarmonica de Stat din Oradea.
Gala YMIC 2022, a cântat trei lucrări deosebit de frumoase și dificile, demonstrând calități muzicale excepționale: putere de transmitere a sensurilor și afectelor muzicii interpretate, creativitate, coerență, un înalt nivel tehnic pianistic, trecând cu brio pragul virtuozității; el posedă o memorie și o concentrare puternică, precum și o gândire muzicală anticipativă. Cântând pe un pian cu coadă scurtă, Dominik a reușit să realizeze o mare diversitate timbrală, datorită tușeului său cizelat și fin controlat. Admirabilă a fost și capacitatea sa de a crea timp artistic, acordând o importanță deosebită aspectului agogic. Fiecare lucrare interpretată a beneficiat de un echilibru între planul prefigurat anterior și elementul de spontaneitate, cel care dă viață unei interpretări. Formei arhitectonice axate pe o temă, urmată de variațiuni[1], aparent mai simplă, Dominik le-a descoperit fizionomia captivantă și a decriptat-o.
Ascultam prima lucrare, cele 32 de variațiuni pe o temă originală pentru pian în do minor de Ludwig van Beethoven. Tema melodică scurtă și rară, precum și accentul pus pe linia vocii de bas, reflectau influența Ciacconei și a Foliei. Frumos a sunat acel mers cromatic descendent, precum un dispozitiv structural important. Auzeam acorduri sumbre, în progresie, intonate la mâna stângă. Primele trei variațiuni conțineau de asemenea, acorduri utilizând armoniile corespunzătoare temei (cântate inițial cu mâna stângă, apoi cu mâna dreaptă, și în final cu ambele mâini, care se deplasau în direcții opuse). Structura dinamică era justificată logic: o acumulare până la un punct culminant (în sforzando), apoi discursul se termina brusc, într-un subito piano. Impresionante acele combinații de staccato cu octave în legato, precum și trilul în triolete de șaisprezecimi, de la mâna dreaptă, suprapus peste contra-ritmul de acompaniament la mâna stângă, concomitent cu melodia espressivo, imitând niște suspine, materializate prin pașii semitonali descendenți, la mâna dreaptă. De asemenea, remarcabil a fost interpretat grupul acelor cinci variațiuni, în tonalitate majoră, având totuși un caracter visător, cântate într-un plan dinamic de mică intensitate. Ascultam reapariția temei în semplice, ușor recognoscibilă. Apoi, au urmat variațiuni în care tema era bine camuflată, prelucrată polifonic. Într-o altă variațiune, legiermente, se păstra figura ornamentată, în timp ce linia originală de bas se percepea continuu. Se perindau ulterior variațiuni în care Dominik realiza contrastul energic-liniștit foarte convingător. Altă variațiune readucea pentru prima dată tema, în forma sa de bază, spre deosebire de variațiunile anterioare, în care ea apăruse foarte îndepărtată ca bază armonică. În ultima variațiune, auzeam un crescendo uriaș, care oscila între tonică și dominantă și care se termina într-un acord de septimă micșorată. Ca și tema, acest acord tensionat, tipic lui Beethoven, se rezolva într-un piano surprinzător.
În continuarea recitalului de la sala Palatului Camerei de Comerț și Industrie București, pianistul Dominik Ilisz a cântat Variațiunile pe o temă de Corelli, op. 42 de Serghei Rahmaninov. În această lucrare scrisă în anul 1931, compozitorul romantic a folosit vestita temă La Folia, un dans portughez cu origini în secolul al XVI-lea[2].
Pornind de la tema austeră, pură și dezolantă, fiecare variațiune conține ceva dezorientant precum: cromatism (fie el deghizat), aisberguri de armonie capricioasă, schimbări neliniștitoare ale metrului și un anume motorism. Lucrarea este compactă (mult mai scurtă decât celelalte variații pe care le-a scris Rahmaninov) și organizată foarte strâns, în cele trei mișcări ale sale.
După cunoscuta temă, a urmat Variațiunea nr. 1, Poco piu mosso, cu accente stranii în bas. Variațiunea nr. 2, L'istesso tempo. Cu un caracter motoric, era alcătuită din forma melodică a temei. Variațiunea nr. 3 în Tempo di menuetto avea ceva straniu, conținând armonii bogate. Variațiunea nr. 4, Andante, se derula într-o culoare modală. Variațiunea nr. 5, Allegro (ma non non tanto) suna destul de violentă, cu acele cvinte/octave deschise, care determinau timbralitatea. Variațiunea nr. 6, L' istesso tempo, constituie de fapt o dezvoltare a Variațiunii nr. 5, utilizându-se aici un mers cromatic. În Variațiunea nr. 7, sesizam imitarea corzilor încrucișate ale viorii. Fiecare variațiune ulterioară aducea o noutate: linii oscilante, fraze neregulate, armonii înțepătoare sau o coloristică extraordinară, asemănătoare muzicii lui Debussy, stabilitate armonică de tip Mendelssohn, toccată motorică, atmosferă de marș, schimbări metrice și acorduri de septimă, nonă și undecimă.
Interesant a fost gândit și interpretat Intermezzo-ul, o construcție ingenioasă, care suna ca o cadență de concert și care ducea la o reformulare tematică.
Al doilea grup de variațiuni, începând cu Variațiunea nr. 14, Andante, introducea un registru mai grav decât primul enunț al temei, iar aici armoniile deveneau luxuriante și întunecate. Tema părea să fi îmbătrânit cumva. Variațiunea nr. 15, L'istesso tempo, cu radiația sa nocturnă, te făcea să întrezărești un unic moment de fericire, din întreaga lucrare. În cel de al treilea grup de variațiuni se putea percepe o melodie plutind peste ostinato, anumite schimbări metrice, precum și o influență schumanniană. Ritmica devenea tot mai crestată, anumite figurații amintind de o tobă. După un vârtej cromatic, în Variațiunea nr. 20 a apărut punctul culminant. Auzeam un 'zid' de sunete, care răsunau din toate registrele, cu o mulțime de mișcări cromatice implicite, în vocile exterioare și cele interioare. Armonii asemănătoare cu cele dintr-un ultim Preludiu de Chopin se îngemănau.
Coda aducea o finalizare a lucrării, îmbibată cu o cromatică fumurie. Se auzea o melodie care se desfășura parcă fără sfârșit, peste o pedală de re.
În încheierea acestui maraton de virtuozitate pianistică, Dominik Ilisz a cântat Valsurile Mephisto (Mephisto-Walzer) de Franz Liszt[3]. O muzică programatică, un episod din drama în versuri Faust a lui Nikolaus Lenau din 1836 - (a nu se confunda cu Faust de Goethe), de o rară frumusețe și imensă tensiune dramatică, pe care pianistul serii de la Palatul Camerei de Comerț și Industrie din București, l-a cântat strălucitor.
În aplauzele prelungite și ovațiile auditoriului, Dominik Augustin Ilisz a oferit la bis o miniatură de Frédéric Chopin.
Priveam fascinat cum, parcă din mintea pianistului, prin acele fire de păr de peste frunte, se prelingeau picături de sunete aurite, peste clapele pianului, generând semnificațiile cele mai adânci ale muzicii interpretate.
La sfârșitul recitalului, pianistul a mulțumit organizatorilor și - întrucât evenimentul muzical a coincis cu aniversarea zilei de naștere a domnului Florin Ioniță - cei prezenți au cântat Mulți ani trăiască, acompaniați de pianistul protagonist al serii, Dominik Ilisz.
Un recital foarte reușit, cu lucrări distribuite într-un crescendo al dificultății și spectaculozității.
NOTE
[1] Variațiunea poate să fie de natură melodică (ornamentare, secvențare, transpoziție, inversare, recurență și inversare a recurenței, mărire, micșorare și răsturnare intervalică, suprimare și inserare de sunete etc.), fie de natură ritmică (augmentare, diminuare etc.), fie de natură dinamică (amplificare și scădere a intensității etc.), fie de natură agogică (nuanțare a tempo-ului etc.) și de natură timbrală.
[2] În afară de Rahmaninov, au mai folosit această temă La Folia: Franz Liszt - Rapsodia Spaniolă; Johann Sebastian Bach - Cantata țărănească; Antonio Vivaldi - Sonata pentru vioară și continuo op.1 nr.12; Ludwig van Beethoven - partea a doua din Simfonia a V-a; Georg Friedrich Haendel - Sarabanda; Henry Purcell - Chaconne.
[3] După anul 1825, Liszt a pus accentul pe piesele de bravură interpretativă (Allegro di bravura, Mephisto-polka, Grande valse di bravura, Valse impromptu).