Când încorsetările tradiționale cântă, iar știința explică doct, probabil reflexia este soluția - My Love Affair with Marriage la Animest, 2022

Zelma este o fetiță care crește aproape de natură, pierdută în întinderile sălbatice ale Uniunii Sovietice, în îndepărtată insulă Sahalin. De fapt, trăiește chiar prea aproape de natură, într-o semi-sălbăticie psihologică și lipsă de curățenie prea puțin civilizată.

Din fericire, se va muta în Letonia ci familia, unde va începe și școala pe model sovietic. În pofida egalității între sexe afirmate de propaganda comunistă, procesul de educație informală se va axa tot pe preamărirea căsătoriei ca mijloc de împlinire personală a femeii.

Este obligată să învețe de la colegi că o fetiță care se luptă, care se apără, nu este, de fapt, fetiță. Căci fetițele, pentru a fi recunoscute ca atare, trebuie să pară neajutorate. Aceeași tactică învățată în copilărie le va ajuta și pe viitor pentru a-și asigura atenția și protecția unui bărbat.


Valorile tradiționale care predică această cale iau diverse înfățișări. Unele sunt în carne și oase, precum o colegă care a învățat deja din școala generală toată această prefăcătorie a supunerii față de sexul tare. Însă, cele mai puternice întruchipări vor fi mentale, precum un cor de trei băbuțe înaripate care o vor însoți pe parcursul celor două mariaje și a multor altor aventuri sentimentale, amintindu-i, fără încetare și fără milă, datoriile sale de supunere față de normele care preamăresc căsătoria și îl pun în centrul vieții femeii pe bărbat.

Bineînțeles, figura tatălui și, în general, majoritatea personajelor masculine din viața Zelmei, au mai degrabă un impact negativ asupra vieții sale, sau, în cel mai bun caz, neutru. Această experiență amară de viață intră în conflict cu mentalitatea patriarhală, care pune într-o lumină pozitivă bărbatul doar pentru că este bărbat, indiferent cât de mult se străduiește acesta să se ridice la înălțimea misiunii lui.

În căderile și tribulațiile prin care trece, sinele său sălbatic al Zelmei își păstrează puterea să izbucnească în accese de furie. Atunci, preia înfățișarea unei pisici sălbatice înfuriate. Vizualizarea unor astfel de plonjări în mintea protagonistei este un avantaj al animației de care regizoarea Signe Baumane se folosește copios.

O altă modalitate specifică animației este reprezentarea grafică a proceselor fiziologice care par să domine viața Zelmei. Încă de la conceperea ei, Biologia, sub forma unui neuron vorbitor, ne însoțește ca un meta-discurs. Ne inundă cu explicații documentare științifice, care intervin permanent pentru explicații. Astfel că Zelma, persoana umană, personajul conștient, înzestrat cu liber arbitru și cu vorbire este radiografiat permanent din perspectiva fiziologiei sale. Aceste glose care apar permanent după fiecare decizie a Zelmei - mai ales după cele proaste - au calitatea de a fi bine ancorate din punct de vedere științific. Ele susțin înțelegerea peripețiilor Zelmei la un nivel mai abstract, în care fiecare dintre noi, indiferent de gen, se poate regăsi. Ne aduce aminte, cu alte cuvinte, că multe dintre deciziile pe care le luăm, mari sau mici, nu sunt altceva decât rezultate ale proceselor fiziologice și neurologice de care suntem prea puțin conștienți.

Dar, pe de altă parte, povestea Zelmei, o femeie puternică și creativă, care străbate aproape jumătate de glob în etapele sale diferite de viață, care rezistă psihologic unui sistem autoritar pentru ca apoi să se lupte să reziste economic și social prăbușirii acestuia; care, apoi, reușește să scape din marasmul post-sovietic pentru a se trezi prinsă într-un mariaj mult mai neobișnuit decât s-ar fi așteptat, ei bine, astfel de peripeții ar fi meritat o tratare mai generoasă, mai eroică. Ar fi putut să întrupeze o figură mitologică care să zburde puțin prin tărâmurile aventurii și descoperirii umane și să nu fie permanent priponită de explicații reducționiste, oricât ar fi ele de pertinente și valide.

Căci, până la urmă, călătoria Zelmei surprinde evoluția unei conștiințe feminine ce merge în răspărul încorsetărilor tradiționale. În același timp, prinde audiența într-un spectacol în care cele trei paliere ale personalității se împletesc: la un prim nivel, reacțiile fiziologice explicate de neuronul vorbitor, peste care se croiesc presiunile culturale întruchipate de cele trei băbuțe cântătoare și înaripate și, nu în ultimul rând, propriile decizii izvorâte din reflexivitatea sa personală, exprimată prin vocea mărturisirii auctoriale.