Tocmai stăpânul robotului, corporatistul ce făcea prezentarea, Pierre pe numele lui, este lovit de această pornire. Într-o străfulgerare care îi întrerupe neprofesionist perorația tehnică, muntele îl cheamă tainic. Își lasă jobul sigur și bine plătit, se înstrăinează chiar și de familie pentru a începe, solitar, să-și depășească zonele de confort, în munte. Lasă, cu alte cuvinte, lumea pentru împărăția spiritului.
Începe o perioada de pregătire, de tranziție. Legăturile sale cu universul mărfurilor și marketingului modern sunt în continuare puternice: își alege ca un client pretențios bocanci de munte, cortul și alte echipamente de la un hiper-magazin specializat, cântărind diversele oferte cu aerul că nu știe nimic despre munte, uitându-se doar la atractivitatea lor exterioară. Dă impresia că nu este sub imperiul unei tânjiri interioare de nestăpânit, ci dorește o aventură trecătoare în care tehnologia modernă să îl securizeze față de stihiile periculoase.
În curând, vedem cum crește în ființa sa spirituală interioară. Pierre plătește cu adevărat prețul apropierii de munte. Îngheață în frig, se luptă cu vântul, este bătut de ploi, păstrând în toate aceste încercări fizice și spirituale deopotrivă, o mimă neabătută, impasibilă. Își descoperă, așadar, potențialul ascuns chiar în numele său (Pierre = piatră în franceză).
O forță misterioasă îl mână să își depășească limitele, să lase în urmă altitudinile confortabile și respirabile în favoarea înălțimilor exigente. Pe parcurs, începe și o idilă cu o femeie (Louise Bourgoin) care trăiește și ea alături de personalitatea impunătoare a muntelui, doar că obsesia lui Pierre este mult prea puternică pentru ca povestea de dragoste incipientă să îl poată deturna.
Muntele este construit ca un personaj cu personalitate deplină: este surprins în diferite momente ale zilei, fie îmbrăcat în cețuri înfiorătoare, fie aprins de lumini calde ale apusului sau răsăritului. Deși înfiorător, nu este neapărat criminal, căci nu ni se spună că cineva s-a rătăcit pe cărările lui. Obligă, însă, la respect din partea alpiniștilor responsabili. În același timp, muntele suferă. Încălzirea globală - evidențiată prin diverse marcaje care indică nivelurile trecute ale ghețarilor, reduși acum din ce în ce mai mult - îl macină ca o boală lentă, dar incurabilă. Iar, în spatele acestui proces de pierdere a semeției temperaturilor scăzute se ascund taine necunoscute de oamenii de rând, dar despre care Pierre începe să aibă vagi bănuieli. Începe să colinde singur, noapte, vârfurile cele mai expuse transformărilor. Iar aici i se dezvăluie taine care îl vor schimba complet. Perspectivele sale vor fi radical transfigurate, luminile unei întregi dimensiuni a existenței îl vor inunda și schimba, o realitate necunoscută celor mulți, în domeniul fantasticului, care îl va absorbi în magia sa și îl va transforma.
La montagne / Muntele este construit ca o călătorie inițiatică. Multe tăceri sunt pline de sens, elipsele abundă căci accentul cade pe adunarea gândurilor și ființei, nu pe desfășurarea peripețiilor. Imaginile vizuale ale muntelui sunt îndrăznețe și tandre, iar efectele speciale nu sunt un truc pentru a face narațiunea mai vandabilă, ci sunt utilizate judicios pentru a exprima miraculosul imanent al misticii.
Descarcă programul Les Films de Cannes à Bucarest, 2022 aici.