Dar, de cealaltă parte a camerei de filmat, este o provocare logistică și regizorală considerabilă: cu cât durata unui asemenea plan crește, cu atât crește și dificultatea armonizării perfecte a jocului actoricesc și a filmării fără sincope. Regizorul și / sau producătorul trebuie să coordoneze toată echipa, pentru că orice pas greșit al vreunui actor, orice încadrare ratată a operatorului, în general, orice accident îi obligă pe toți să ia totul de la început.
Performanța absolută în materie este constituită de Russkij Kovcheg / Arca rusă din 2002 a lui Alexandr Sokurov. Filmată pe 23 decembrie 2001 în Palatul de iarnă din Muzeul Ermitaj, în una din puținele și scurtele pauze când acesta era închis publicului și putea fi folosit, aceasta prezintă istoria modernă a Rusiei începând cu Petru cel Mare până în ajunul Revoluției Bolșevice, într-un continuu amețitor în care până și spectatorul avizat respiră ușurat atunci când este gata, contemplând performanța extraordinară a celor peste 2.000 de actori și trei orchestre coregrafiați impecabil pe durata a 96 de minute de filmare fluidă.
Astfel, celebra indicație regizorală "Tăiați!" coincide aici cu sfârșitul filmărilor. La această ușurare rară pe care o aude echipa de filmare, marcând nu doar o etapă a filmului, ci practic finalizarea filmărilor, face referire titlul filmului despre care vorbim în această cronică.
În prima treime a filmului Coupez!, de aproape treizeci de minute, vedem un plan-secvență cu turnarea unui film horror. Doar că, filmările sunt întrerupte de zombi care ies din poveste și intră în povestire, așa că filmarea se transformă ea însăși în film de groază.
Următoarea oră a filmului este o comedie suculentă (și la propriu, prin risipa de sânge de recuzită) în care vedem în amănunt dedesubturile, ghinioanele, alegerile nefericite care au condus la aiureala din prima jumătate de oră. Când realizăm că fiecare țipăt dus pe minute bune, că fiecare mișcare contorsionată a vreunui zombi, fiecare așteptare inexplicabilă sau apariție neașteptată au totuși, explicații în erorile de logistică, în alcoolismul vreunui actor, în lumbago-ul cameramanului sau în diareea sunetistului, râdem în hohote.
Michel Hazanivicius nu a avut pretenția unui scenariu original, Coupez! fiind un remake după Kamera o tomeru na! / Nu tăiați! (2017, scenariu și regie; Shin'ichirô Ueda, bazat pe o povestire de Ryoichi Wada), de unde și numele japoneze, ilar de inadecvate într-un film francez.
Mai precis, un regizor mediocru (Romain Duris), fără ambiții experimentale precum Sokurov și cunoscând exact provocările extraordinare, refuză inițial să filmeze un plan-secvență. Însă, atunci când fiica sa, ea însăși cu ambiții regizorale, se dovedește o mare admiratoare a actorului ce urma să joace rolul principal, zarurile sunt aruncate.
Ceea ce urmează este o nebunie de întorsături de situație, de presiuni de producție și de dificultăți de comunicare, totul pe fondul unui film de mâna a doua. Culorile sunt supra-saturate, satirizând nu doar lipsa unui director de imagine preocupat, dar mai ales preferința filmelor de categorie B pentru culori kitsch.
În toiul filmărilor, nimic nu merge așa cum ar trebui să meargă, deși toți sunt disperați să ducă la bun sfârșit aventura. Printre altele, suntem martorii la dezlănțuirea furiei soției regizorului (Bérénice Bejo), care devine actriță ad-hoc în pofida tendinței de a-și aplica prea serios abilitățile de arte marțiale sau la imaginația creării unei piramide umane atunci când camera ar fi trebuit suită pe o macara pentru o filmare-cheie în contraplonjeu.
Astfel, regizorul Michel Hazanivicius continuă cu această comedie preocupările sale pentru a arăta eforturile din spatele camerei de luat vederi pe care le-a exprimat în The Artist (2011), având-o drept protagonistă tot pe Bérénice Bejo. Prin Coupez! face încă o comedie despre cum se fac filmele, arătând publicului larg dificultățile artistice și logistice implicate într-o asemenea aventură.
Descarcă programul Les Films de Cannes à Bucarest, 2022 aici.