Avem o povestioară-canon a copilăriei potențialului spectator, Robinson Crusoe. Dar dacă Daniel Defoe nu e interesat de simbol, fiind preocupat de o relatare cât mai naturală și liniar-explicabilă, nu același lucru se întâmplă cu scriptul Insulei. Gellu Naum vine cu umorul absurd & poetic, peste care se suprascrie adaptarea universului la o gălăgie de universuri suprapuse, paralele, concurente, Dumnezeu le mai știe. O aglomerare frumoasă de teme, de motive și de simboluri. Singurătatea exersată împreună, sclavia condensată în noțiunile de salvator și salvat, care se ajută și se și anulează reciproc totodată.
Sunt foarte multe subtilități artistice reiterate în universul de versuri, foarte multe analogii care funcționează subconștient și plăcut, există o conștiință a tuturor lucrurilor și un demers lin, în care totul poate fi privit natural, în care totul este posibil, în care alegerea suprasexualizării, de exemplu, nu inhibă, ci ajută povestea. Avem un traseu inițiatic suprarealist și fără vreo cronologie anume, de fapt fără niciun fel de cronologie. Nonsensul poetic devine muzică, iar simpla repetiție suficientă aduce totul în concret. Nimic nu e contingent, de fapt, cântecele ne introduc într-o lume de lumi ale tuturor posibilităților posibile și imposibile. Structura este cea a unui musical, în care momentele dintre partiturile muzicale sunt dătătoare de tensiune, construiesc dincolo de note, dar nu anticipează nimic, ci aduc o sinceritate a inexplicabilului care e mult peste cea a oricărui lucru ce poate fi explicat. Noi credem, noi-spectatori trecem de barierele pe care legile umane le impun, ni se dă voie să visăm și e de parcă ne-am privi visul în 3rd person. Când visăm, ni se face poftă de repetiții, avem un avânt al călătoriei anapoda prin noțiuni cărora le uităm cu bucurie sensul. Nu mai avem proprietatea a nimic, nicio noțiune nu ne mai ține legați de ea, ca definiție, totul e altceva decât este. Și, la urma urmei, ce este și ce nu este?
The Island / Insula, un melanj de influență reală în suprareal, o satiră foarte greu de procesat într-un șir nemărginit de sensuri posibile care-ți pot scăpa de fiecare dată când iluzia unui nou sens apare. Factori sociali, rasiali, politici, demografici devin un amalgam demitizat de factori care semnalează o realitate știrbă, în care ne putem totuși oglindi și recunoaște. Lui Robinson îi e suficient un Ipad pentru a-și anima propria singurătate. Pentru a găsi o sirenă, o dragoste perenă, o însingurare mai tandră înjumătățită, iar Vineri e, de fapt, cel care îl eliberează, tot așa cum raportul de salvator-salvat se inversează. Jocuri de cuvinte incredibile, nuanțe de limbaj care funcționează fenomenal, e un climax poetic al fiecărei secunde animația asta. Nu există o parte preferată, există doar părți care pot fi privite de sine stătătoare ca animații valabile, dar sunt tot-uri micuțe, din tot-ul mare, care e o absurditate intrigantă și de care te poți îndrăgosti realmente. Am fost un copil mic pentru animația asta, m-a furat, putea să dureze oricât, putea să se întâmple orice, oricum nu m-am așteptat la nimic din ce am văzut. Nu m-am întrebat, am crezut. Am mai vrut, aș mai fi vrut. Mi-aș fi putut trasa toată viața în contururile deja animate. Aș fi putut iubi în culorile date. Am zâmbit și am plâns numai din puterea muzicală a cuvintelor alese și / sau nimerite. M-a prins, mai ales că sunt și într-o perioadă în care caut foarte mult și foarte vehement muzică în tot ceea ce scriu / fac. Și chiar am venit cu un carnețel și mi-am notat câteva metrici superbe. Aș mai putea nota și că repetițiile nu supără, că muzica per se e un sunet repetat de suficient de multe ori cât să ajungă la noi întreg și plăcut. Aș mai putea nota că acolo unde există repetiție îndelungată, există un rezultat cu care te obișnuiești să-ți placă. Există multe pe insula dată, și poate că nu există nimic în afara ei. Dar asta înseamnă că nici eu nu sunt în afara insulei și, frate, sincer, nu am fost niciodată mai acolo în ceva decât acum în cinema. A fost și călătoria mea, mai ales a mea, numai a mea.
Descarcă programul Les Films de Cannes à Bucarest, 2022 aici.