Premiul cel mai bun poem al anului - Întoarcerea acasă la Festivalul Național de Teatru, 2022

Recviem. Sau Întoarcerea acasă. Piesa de Matei Vișniec, scrisă în 2004, în franceză, sub titlul Le retour à la maison. Montat sub primul titlul de Alexandru Dabija la TNB în 2016. Montat sub al doilea titlu de Botond Nagy la Teatrul Municipal Matei Vișniec din Suceava în 2022 și selecționat în FNT 2022.

9 actori (din cei 10 ai trupei sucevene). Un general (Cătălin Ștefan Mîndru), un gropar (Alexandru Marin), o seamă de morți (Cristina Florea, Diana Lazăr, Delu Lucaci, Clara Popadiuc, Bogdan Amurăriței, Răzvan Bănuț, Horia Butnaru, interpretând felurite personaje). Un mix de muzici originale, interpretări live (Răzvan Bănuț, Bogdan Amurăriței și Horia Butnaru sunt trupa de hip-hop The Proletars, cele 4 fete dau tulburătoare voci unor doine cumplite) și sunete hipnotice (Claudiu Urse). O seamă de surse de lumină, izbind din direcții multiple (într-o anumită scenă, un reflector mobil, mânuit de Horia Butnaru, are alură de drujbă), contribuind major la confiscarea atenției spectatorului (Cristian Niculescu).


Ne aflăm într-un imens cavou cu pereți negri și fără de uși (decorul și costumele: Andreea Săndulescu). Deasupra noastră, groparul. Doar el și generalul au acces la lumea de deasupra. El și dispăruții. Ceilalți sunt(em) morți și ne așteptăm ordinele de defilare. Războiul (care a durat zeci de ani) s-a sfârșit, iertarea (orice ar însemna ea) a venit, morții se vor întoarce acasă. Textul lui Vișniec caută să facă ordine în sosirea-defilare acasă. Pe rând, categoriile de morți iau cuvântul și cer o poziție privilegiată pentru ei și cei care au murit asemenea lor (cei împușcați în inimă, cele violate, cei arși, cei intoxicați cu gaze toxice, cei împușcați în ceafă, cei cu cadavrele întregi, cei cu cadavrele dezmembrate, dezertorii, cei care s-au ascuns sub cadavre, vinovații de înaltă trădare, torționarii judecați și executați, cei care au crezut până la capăt în victorie, cei care n-au crezut până la capăt în victorie, cei care n-au crezut deloc în victorie, cei care, cele care, cei, cele,...).

Vă pare morbid? La Dabija & TNB, era / se străduia să fie comic. La Botond & Suceava, e halucinant & poetic. Textul lui Vișniec permite oricare dintre abordări. Botond potențează scenele comice, dar refuză linia grotesc-satirică. Alegând să păstreze întreg textul original, tânărul regizor brașovean nu apasă pe localizarea istorică a războiului (Lenin, Stalin și Troțki se pierd în versurile hip-hop-erilor amintiți). Nu prea contează cine a declanșat războiul, cine îl întreține, unde și când are loc. Manifestul spectacolului sucevean e anti-război punct.

Excepția e dată de doinele ce localizează jalea într-o anumită zonă a României, teribil de apropiată de Ucraina zilelor și bombelor noastre. E concesia justă pe care montarea o face anului în care ne aflăm și spațiului în care trăim. Protestul anti-război pornește de la agresiunea rusă și se extinde în timp și spațiu.

E deopotrivă remarcabil și năucitor cum Botond Nagy și trupa suceveană reușesc să țină nemișcați câteva sute de oameni, aproape de miezul nopții, cu două ore și ceva de moarte și poezie. Pentru că asta e Întoarcerea acasă. Protestul anti-război e sinonim cu protestul anti-moarte. Omul contemporan care suntem nu mai votăm pentru moartea pentru cauze considerate cândva nobile.

Pământul patriei, invocat cu o ironie excepțională de Vișniec, n-ar trebui să fie motiv de parastas. Până la urmă, a fost victorie sau înfrângere? Nici nu mai contează, ne anunță generalul. Patria se apără cu arma în mână? Not anymore, spun cei morți. Și cei vii prin vocea celor morți. Dincolo de crimele în masă pe care le produc, Putin și cei care încă nasc și întrețin războaie aruncă omenirea într-un trecut pe care bună parte din oamenii prezentului nu-l mai simt ca având miză în viețile lor. O avea omul post-modern multe bube, dar această detașare / desprindere de instinctul de a-l omorî pe cel care îi stă în cale ar fi cazul să i-o trecem la bile albe.

Morții se cuprind pe după umeri (coregrafia: George Pop). Puțin mai devreme, un nou-murit ajunsese printre ei. Morții adulți îl primesc pe fostul gropar și îi așază bănuții pe ochi. Apoi toți privesc soarele prin ochii închiși, ascultând marea (dacă vi se pare poetic textul, stați să vedeți cum e spectacolul!). Deasupra horei, plouă cu broboane de pământ (aceleași pe care groparul le aruncase, de-a lungul spectacolului, asupra morților). Întâlnirea bucățelelor de cauciuc cu razele de lumină (when Andreea Săndulescu meets Cristian Niculescu) ar merita un premiu de la Uniunea Scriitorilor.

Urmează aplauzele. Simptome de urale. Clara Popadiuc începe să plângă. Afară e frig și aerul e curat. A plouat în București după vreo lună de secetă. Poezia s-a culcușit pe scena de la Bulandra Izvor după ani de singurătate.