Mi s-a părut interesantă propunerea artistului de origine algeriană, Salim Djaferi, în spectacolul Koulounisation, tocmai prin faptul că îmi expune niște situații istorice ale unei țări necunoscute mie prin intermediul cuvântului, secondat de anumite acțiuni și gesturi, să le spunem teatrale, dar nu în sensul peiorativ al cuvântului.
Caut puțin să aflu despre Algeria și descopăr o țară ce a suferit o permanentă colonizare, îmi spune Wikipedia, de la fenicieni și romani, la arabi și turci, ca mai apoi Franța să o facă parte integrantă. În tot acest timp oamenii primesc nume noi, străzile așijderea, așadar se produce o schimbare radicală în viața oamenilor. După un război îndelungat, dur, Algeria și-a câștigat, în 1962, independența.
Întreg spectacolul este, de fapt, o expunere a unei cercetări lingvistice. Aș spune că am asistat chiar la o demonstrație de geografie lingvistică, însoțită de o manifestare teatrală. Cum se spune "colonizare" în arabă? se întreabă și întreabă Salim Djafari. O întreabă pe mama lui, care îi răspunde firesc "koulounisation", adică similar cu francezul "colonisation", dar modificată la nivel ortografic și de pronunție. Întreabă mai mulți membri ai familiei, cunoscători, profesori care îi spun că în arabă nu ar exista un astfel de cuvânt, cu sensul explicit de colonizare. Dar ar fi un termen - isti amman - care are mai multe înțelesuri: a construi, a umple, a ordona, a deposeda. Sau un alt termen, într-o altă regiune, derivat din cel precedent, căruia i se adaugă o literă pentru a-l diferenția, devenind isti damman. Și tot acest proces de căutare și descoperire de cuvinte care trimit spre ideea de colonizare, dar neavând sensul propriu-zis de colonizare. Ca și când, ne spune, Salim Djafari, un popor care nu a avut această tendință, de a coloniza, nu are în limbajul său un astfel de cuvânt.
În tot acest timp cât Salim Djafari dialoghează cu publicul, el construiește un spațiu, îl delimitează mai precis, ca și când ar fi spațiul său, spațiul Algeriei de altădată. Documente de familie se expun, stânga din partea mamei - dreapta din partea tatălui, precum niște rufe la soare. Și dialogul despre colonizare, despre existența unui cuvânt arab care să definească acest proces, despre război, continuă.
În tot acest spațiu, extrem de minimalist, care se construiește, este invitată permanent o asistentă, care să certifice faptul că putem da răspunsuri diferite la aceeași întrebare, aceeași problematică, din perspective diferite. La întrebarea "Ce vezi, dacă stai față în față cu mine, în mâinile mele?", răspunsul este clar, sunt cele două obiecte pe care le țin în mână: o sticlă și un burete, în cazul lui Salim. Dacă nu mai stăm față în față și privim din lateral, unul din obiecte dispare. Și demonstrația continuă din mai multe unghiuri. Așadar, putem concluziona cât de divers și de diferit putem înțelege lucrurile, care, de altfel sunt foarte clare, când avem o perspectivă diferită.
Treptat, invitația asistentei de a-l ajuta în demersul său explicativ se transformă într-o atitudine de invadare a spațiului, de imixtiune în demersul performativ, ca și când ne-ar transmite mesajul: priviți, ce simplu este să ocupi un teritoriu!
Da, mi-a plăcut acest hățiș lingvistic și propunerea demonstrativă de susținere a cuvântului, ale semnificației acestuia, a istoriei unui popor.
Koulounisation
Concept și interpretare: Salim Djaferi
Colaborator artistic: Clément Papachristou
Consiliere dramaturgică: Adeline Rosenstein
Texte adiționale: Marie Alié și Nourredine Ezzaraf
Texte scenă: Delphine De Baere
Scenografie: Justine Bougerol și Silvio Palomo
Lumini și regie tehnică: Laurie Fouvet
Producător: Habemus papam, Cora-Line Lefèvre și Julien Sigard (Belgia)
Foto: Mihaela Marin