SpectActor / decembrie 2022
RIchard al III-lea
Poți scoate cuvintele "iarna vrajbei noastre" din primul monolog al lui Richard, pe când e doar duce de Gloucester, dar ele te urmăresc, obsesiv, câtă vreme simți continua tensiune dintre noi. Cei de atunci, cei de acum, cei ce vor veni. Poți îmbrăca oamenii în edulcorate pasteluri amintind de bomboanele fondante, dar vei observa cu sagacitate că au comis fapte urâte, că nutresc gânduri ce rănesc, deși, la rândul lor, sunt victime și suferă. Iar păcatele, cât de puține, sunt scoase la lumină de cel mai odios. Prin comparație, 'pastelații' sunt mai buni decât 'omul negru'. Și cu cât avansează spectacolul Richard al III-lea, cu atât descoperi că vina atinge mai pe fiecare. Mărturisesc că m-a intrigat alegerea făcută de Kiss Zsuzsanna pentru costume. Dincolo de modernitatea lor, dincolo de aparența unei apropieri de fluiditate, mi s-a părut că stă la pândă ridicolul. Prima reacție a fost a unui amuzament pe seama chipurilor ce cheamă alte referințe, obturând dramatismul. Mai apoi, te poți gândi că așa facem toți, ne mascăm greșelile. Modus vivendi și cu un sistem al unei relativități fără de care nu am putea supraviețui, pastelul este, totuși, o mască menită să tempereze. Kiss Zsuzsanna propune, mai mult, și albul și negrul. Clarence (Marian Politic), fratele sacrificat, este în alb. Minimal, dar alb. Lady Anne (Theodora Bălan) este într-un costum de un alb cu transparență ridicată, un alb în reflexii. Iar Richard este al negrului. Cu transparențe, cu broderie, cu tonuri de opacitate. Negru. Coroana, țelul aparent al demersului său, e nu doar neagră, ci și putând sugera însemnul diavolesc. Altfel, albul și negrul se regăsesc și la celelalte personaje, fără a mai fi exclusive. Costumele sunt pentru personajele 'vii', trupul gol fiind al nălucilor, aflate într-o mișcare imaginată de Bézsan Noémi.


Revenind la primul monolog, Richard ne propune o autodescriere: "Eu, care nu știu să îmi fac ochi dulci în oglindă; eu care sunt prost croit". Se plasează sub semnul lui 'altfel', unul radical, care te face să-i reevaluezi pe toți ceilalți, nu doar vizavi de 'croială'. Pentru acest rol, Bocsárdi László propune încă o soluție care te pune pe gânduri: plasarea într-un cărucior pe rotile. Celebra diformitate e transpusă într-un handicap, sporind, într-un fel, fragilitatea coerenței cu faptele expuse în text. Rămâne o convenție. Una care, în primă instanță îmi pare curajoasă prin trimiterea la un spor de maliție la cei cu care soarta a fost crudă. Pe de altă parte, Richard fiind de o cerebralitate evidentă, îl determină pe regizor să-l explice astfel: "El posedă așa numita rațiune pură. Analizând regulile, ajunge la concluzia că acestea, până la urmă, nu sunt decât cuvinte, care pot fi interpretate după plac - după preferință, pot fi chiar și anulate. Și, în acest punct, începe libertatea adevărată, unde nu există alt adevăr decât cel al voinței. Unde zborul slobod al inteligenței nu este obstrucționat de nimic, nici de dragoste, nici de recunoștință, nici de frică și nici de milă." Richard se afirmă a fi aidoma vulturilor, deasupra tuturor, acolo unde nimeni nu se avântă. Paradoxal, personajul fiind țintuit în scaun. Pe de altă parte, gândul machiavelic sugerează și alternativa unei simulări - atâta vreme cât, deși contrariază într-un loc, reface coerența în altele. Richard se ridică în picioare, cu dificultate, în fața căruciorului, imobil, pentru o postură ofensivă, când vrea să supraliciteze în dorința de cucerire (cu Lady Anne, cu Lady Elisabeth), așa cum are și două momente în care se transformă într-un om normal. Sunt momentele de vis și de moarte. Când trăiește extazul atingerii țintei și când amenințarea prăbușirii eșafodajului îl aduce la disperarea fatală. Se poate discuta asupra acestei ambivalențe a posturii sale. Altfel, căruciorul pe rotile este un personaj în sine. Facilitându-i o deplasare uluitor de rapidă, cu neașteptate trasee, devenind agresor, uneori, vizavi de un personaj 'fondant' sau altul, căruciorul este 'calul' pe care se bazează Richard. Pe care-l pierde în cele din urmă. Mișcările căruciorului gol sunt de mare impact, într-o creștere gradată a tensiunii. Bocsárdi László pornește de la inexplicabila simpatie cu care sunt priviți, hipnotic aproape, marii criminali. "Prin această simpatie suntem, deci, părtași ai ororilor săvârșite de ei? Acesta este întrebarea care mi-o pune Shakespeare cu acest text, o întrebare care mă neliniștește, ca o oglindă care are tupeul să-mi arate ceva ascuns în adâncul sufletului." Și e tulburătoare întrebarea atâta vreme cât în noi, spectatorii, glasul lui Sorin Leoveanu sună fermecător. Cu excepția unei porțiuni în care discursul menit să amintească tiradele cu care dictatorii stârnesc sentimente patriotarde, tribale, capătă stridențe ce surprind, în permanență vocea actorului fascinează și transmite impecabil cuvintele lui Shakespeare. E locul în care trebuie subliniată traducerea oferită de Crista Bilciu, aflată și în postura funcției recent asimilate a dramaturgului de scenă, reluând vechea colaborare de asistență de regie la spectacolele montate de Bocsárdi, în așteptarea unora, pe scena mare, imaginate chiar de ea. Richard al III-lea s-a dovedit o creație completă, de la cuvinte până la mișcare, culori și sunet. La numele amintite deja adaug pe Magor Bocsárdi pentru muzică, și Rancz András pentru video. Îi amintesc împreună și pentru că, acum descopăr, se regăsesc în concertele grupului Szempöl, prezent și la Craiova într-o ediție a unei toamne muzicale jazzistice. Totul într-un decor inedit: în spațiul fostei fabrici Bratășanu / 7 Noiembrie / ITMA / Popeci, azi proprietate a Grupului Valletta Towers, partener care a dat o culoare aparte festivalului Shakespeare 2022. Efortul susținut de echipa tehnică a teatrului, care a avut de transformat o hală abandonată într-o cochetă sală de teatru neconvențional a fost admirabil, încununat de succes. Pentru că spațiul a fost parte esențială în concept. Bartha József declara într-un interviu în Yorick: "Și dacă ai un singur element, poți face astfel încât tot spectacolul să respire, să plutească. Și uneori îți trebuie, într-adevăr, un singur element."


Ei bine, la premieră exact asta s-a simțit, plutirea unui spațiu, mai ales că, spre deosebire de infrastructura tradițională a unui teatru, aici a existat o dominantă a verticalității. A fost un format 'portrait' și nu 'landscape'. M-a urmărit mult timp imaginea astrului roșiatic, proiectat pe unul dintre pereții care deschideau perspectiva, și târziu am reflectat la soarele ce refuză să se mai arate la final, semnalizându-i lui Richard sfârșitul. Soarele invocat exact în replica vrajbei noastre, cel care ar fi alungat fatidica iarnă, subtilă referință la blazonul lui Eduard IV.

Spațiul propus de Bartha József este limpede aseptic. Strălucește. Este lumea de azi, pe palierul ei de civilizație, cu atâtea și atâtea rigori de sănătate fizică și morală. Dar care, iată, nu poate scăpa de apariția câte unui monstru. Regizorul se întreabă:
"Cum se termină povestea unui dictator? Cum de nu rămâne în câștig? Richard degeaba a ajuns să fie rege, nu este făcut să funcționeze ca un rege. Egoismul radical l-a ajutat să ocupe tronul și același lucru îl va împiedica să funcționeze ca un rege. [...] Ce vedem în această lume a lui Richard? Haosul organizat. În sufletul lui există același lucru: nebunia raționalizată. Dictatorului îi lipsește un singur lucru: simțul moral. Richard din punct de vedere moral este inexistent."


Textul este plin de invocări ale lui Dumnezeu, morala este subiect pentru dezbaterile ad-hoc, Richard merge impasibil mai departe, fără a se împiedica de cuvinte. Dar moartea ce i se ivește în față surprinzător, îl face să implore obsesiv: "Doamne, dă-mi un semn! Dă-mi un semn!". Și peste el coboară un corp cu 12 muchii verticale, transparent, de sub care vocea lui se aude tot mai slab iar trupul se pierde sub stratul de vopsea albă (var) pe care oameni în salopetă îl aplică tenace. Răul, sub această formă, este izolat și extirpat. În fapt, o instanță a Răului. Doar una dintr-un șir fără capăt.


Pe toată durata spectacolului se proiectează cuvintele, în original, din primul monolog: "I am determined to prove a villain and hate the idle pleasures of these days", ca asumare a declicului originar. Aparent, totul a pornit dintr-un nimic, un joc gratuit ca alternativă la plictisul accesibil altora. Este, desigur, o posibilitate. Dar, îmi pare, deloc singura.

Richard al III-lea, în propunerea lui Bocsárdi László, este de revăzut pentru că textul bine scris și bine rostit, stimulat de imagini și gesturi, îndeamnă la reflecție.


Este a treia colaborare Bocsárdi László - Sorin Leoveanu, pe scena craioveană, din nou una care va rămâne. Așa cum Richard polarizează discuția din text, inevitabil, așa se întâmplă și pe scenă, toți ceilalți actori, care construiesc personaje grăitoare pentru demonstrația lui Shakespeare prin Bocsárdi, se rețin mai degrabă prin forța grupului. Scena împăcării impuse de regele aproape muribund, aduce la un loc, ca pentru o fotografie de grup, pe toți cei aflați sub semnul 'bomboanelor fondante'. Adrian Andone, Angel Rababoc sunt 'sub vremi', Petri Ștefănescu are o bună șansă de revenire pe prima scenă. Cosmin Rădescu are momentul său de dramatism, schițat datorită decupajului, vizavi de balansul dintre loialitate și cinismul celui fără scrupule. Dragoș Măceșanu, Ștefan Cepoi și Nicolae Vicol sunt aidoma personajelor, cei care împlinesc exact solicitările. Sunt și scurte duble asumări de personaje (Marian Politic, Mirela Cioabă, Raluca Păun), sunt și benefice infuzii de primă tinerețe: Robert Vladu, Alexandru Purcaru, Ovidiu Cârstea, fără mai nominaliza lista 'nălucilor.' Vlad Udrescu are prilejul unui rol, Buckingham, care e într-o relație mai amplă cu cel pe care-l ajută să devină rege. Și astfel avem și o mai elaborată abordare din ton și din gestică, din alunecarea prin scenă, până la metamorfoza din complice în victimă, una dintre cele ce produc emoție.


Iulia Colan are de dus lupta celei care ajunge să se trezească, conform blestemului, nici soție, nici regină, nici mamă, pierzând totul și încă fiind nevoită să facă un compromis moral, regina Elizabeth. Și nu ai cum să nu tresari când Richard îi amintește că, deși nu a făcut direct un rău, a beneficiat de pe urma lui. Theodora Bălan are șansa unui rol emblematic, cu misterul care va plana mereu peste Lady Anne. Mirela Cioabă este perfectă ca mamă și, paradoxal, în postura unuia dintre asasinii lui Clarence. Raluca Păun este al doilea asasin și, într-un rol foarte colorat, cu trimitere la contemporaneitate, prințul cel mic ce-și va găsi sfârșitul în Turn. Alături de Iulia Lazăr, cu câteva replici emoționante în scurta trecere prin istorie. Cel care dă culoare aparte distribuției este Dan Rădulescu, invitat de la Naționalul din Târgu Mureș, aflat în postura de a juca și regina Margareta și regele Eduard IV. Deși costumația e prea puțin distinctă, efortul e ca prin voce să puncteze diferențele. O voce care se impune, dominând nu atât ajutată de text, prin vituperări, cât prin personalitatea actorului.


O distribuție numeroasă, o echipă ca un evantai, o panoplie de caractere. Totul pivotând în jurul lui Richard, care absoarbe totul. Pentru că el e o decantare a unui rău persistent, igienizarea societății impunându-se din timp în timp. Privim fascinați Răul concentrat și ar fi bine ca fiecare să se vadă într-o oglindă, iar împreună să ne recalibrăm gesturile. Adevărul e rostit și de cel rău, printre minciuni și otrăvuri. Banalitatea răului nu a rămas o definiție a unei epoci. Se poate însoți cu eleganța, se poate ascunde sub straturi amăgitoare. Cărțile de învățătură sunt răstălmăcite ori ignorate, se uită esența și lumea grăbită funcționează prin superficialități ce dau amploare contradicțiilor.

 

Bocsárdi László a creat un spectacol vizual rafinat, sincron cu arta timpului, spre a pune în evidență cuvintele, eliberate de straturile sufocante.

Richard spune: "Îmbrac răutatea goală cu vorbe șterpelite din cartea sfântă și par un sfânt, chiar și când mă joc de-a diavolul. [...] Cine este atât de prost să nu vadă prin făcătura asta? Totuși, cine este atât de îndrăzneț, încât să spună că vede? Rea este lumea și totul se va prăbuși."

Inocentul prinț spune: "Eu cred că și de n-a fost consemnat, adevărul e purtat de-a lungul generațiilor până la judecata de apoi".

(foto: Albert Dobrin)
De: William Shakespeare Regia: László Bocsárdi Cu: Sorin Leoveanu, Dan Rădulescu, Vlad Udrescu, Iulia Colan, Cosmin Rădescu, Adrian Andone, Mirela Cioabă, Theodora Bălan, Raluca Păun, Iulia Lazăr, Angel Rababoc, Petri Ștefănescu, Dragoș Măceșanu, Marian Politic, Ștefan Cepoi, Nicolae Vicol și Ovidiu Cârstea, Robert Vladu, Mihai Alexandru Purcaru, Elena Ianichi, Roxana Mutu, Irina Danciu, Ioana Andone, Andreea Boldeanu, Claudia Dinu, Gloria Mihail, Mircea Mogoșeanu, Andrei Stanciu

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus