Dintr-o miraculoasă întâmplare, el se întâmplă (repetiție voluntară) după cum puteți citi mai jos.
Pentru că așa a simțit și a scris, mergând cu trenul de noapte București - Timișoara și retur, Christine Cizmaș, una dintre acele actrițe și timișorence care nu lasă inima îngerilor / inginerilor să ne survoleze spațiul aerian fără să facă popas.
Mihai Brezeanu: ...
Christine Cizmaș: ???
Ce? Ce? Ce?
Cine?
Christine. Evelyne. Cizmaș uneori CH. CC. Cici. Ciz.
Cum începem?
Cu ziua de astăzi, cu noaptea asta, de fapt, în care mă zgâlțâie un tren și eu voi căuta să îți răspund cât mai direct, Mihai, la ce mă întrebi tu aici. Ca să știi, nici nu mi-am propus să citesc întrebările în avans. Glisez spre prima întrebare. Deocamdată am răspuns, cum am știut, la cele trei semne de întrebare, poate nici nu trebuia.
Te salut! Vă salut! Spor la citit și mie la răspuns.
(e ironic că acest tren mă duce spre București, e nevoie să plec de acasă, ca să scriu frumooos despre acasă)
Mihai Brezeanu: Christine, Timișoara este orașul în care te-ai născut, ai urmat cursurile liceale și cele universitare, ai evoluat în teatrul studențesc (ai fost membră a Grupului de Teatru Studențesc "Thespis între 1994 și 2004), ai debutat pe o scenă de teatru de stat (în 2005, la Teatrul German de Stat din Timișoara), ai înființat, în 2005, și ți-ai făcut o carieră în compania de teatru independent Auăleu, a cărei membră marcantă, să nu zică vedetă, ești și astăzi. Care sunt așteptările pe care le are o timișoreancă get-beget de la evenimentul Timișoara - Capitală Europeană a Culturii?
Christine Cizmaș: Dacă sunt timișoreancă get-beget, echte, cum ar spune nemțoaica din mine de cartier Freidorf, anii '80, marca de altădată, important este să îți răspund cu marca timpului de acum și ce este Timișoara astăzi și, cel mai important, ce își dorește să fie. Și nu ea, Timișoara, noi prin ea. Care suntem ăia, noi, atât pronume pers. I, plural, cât și adjectiv, noi, noi noi, noi toți care alegem să trăim pe swamp city fără să ne înecăm până-n gât (Swamp City, documentar tare bun, recomand, marca Bogdan Pușlenghea și Ovidiu Zimcea, despre mișcarea muzicală underground din anii '90 din TM).
Așadar, un răspuns cu marca zilei de azi, care se încheie în 23 de minute, în 2023, 31 ianuarie, este că mare parte din timp mi l-am petrecut (astăzi) jucând-o pe Veta din O noapte furtunoasă (n.r. producție Auăleu) la Prospero, o boulangerie din TM , care an de an îl serbează foarte cochet și distinct pe Caragiale. Fețe de masă ca la Union, gogoși mici, ziar tipărit cu această ocaziune, afișe pe vitrine cu citate din Caragiale, veselă aparte, servire în ton cu evenimentul, o plăcere să te nimerești acolo cu un doboș pe linguriță sau pur și simplu venitx după pâine, că e bună. Pâinea, da! Noi de la Auăleu, printre oameni la coadă după pâine faină și dulcegării, ne-o dădeam cu scandalul amoros dintre Veta și Chiriac. Sau îi rugam să ne ajute să repetăm o scenă dintr-o piesă de Caragiale, să ne dea replica. A fost fain. A fost și așa: "Mai lăsați-mă, n-am eu chef de bălăcăreli!", mi-a spus profund afectată și iritată o doamnă care își făcea loc printre noi ca să iasă din Prospero. Momentele alese, per total, nu durau mai mult de 5 minute.
Îți povestesc asta pentru că mă gândeam cât de deschiși mai suntem să ne oprim pentru un minut ca să vedem ce dracu se mai întâmplă în jurul nostru?! Servici, acasă, TV, servici, servici, rate, greu, triunghiul tristeții la propriu... Un alt domn, mi se plângea că nu înțelege construcția care răsare în centru, i-am explicat de evenimentul de deschidere al capitalei culturale, de teatru de stradă, el îmi răspunde, "da, doamnă, teatru de stradă, de nimic, de maidan", nu l-am mai contrazis, ce era să îi mai explic, ce mai e el dispus să i se întâmple și să vrea să mai înțeleagă. Menționez că brutăria Prospero în care ne aflam astăzi pentru acest eveniment se situează în centrul TM.
Când deschid cu adevărat ochii, îmi dau seama unde sunt, de fapt, că bula mea e mică, foarte mică. Ce așteptări să am, Mihai... Să nu mă enervez la fiecare doi pași, știu că sunt o grămadă de neajunsuri, dar, cu toate acestea, e multă indisponibilitate, lipsă de interes, critică gratuită, tot ce e nou e prost, pe vremea mea, Mica Vienă e reperul, ștachetă, clasă, mereu și mereu comentarii, tare amuzante și amare. Ca o ștamplă de Fernet, când nu ai chef de ea.
Toți vi-s atât de încântați când veniți la TM, e potențial, e faiiiiin și este... pe etape, pe evenimente, pe cercuri de oameni și împrejurări, dar da, știu ce urmează să îmi spui, e nevoie de timp, de infuzie de cultură pe toate planurile și cartierele, toți termenii ăia faini pe care nu îi stăpânesc... și e și asta, dar e nevoie și de un simplu zâmbet pe stradă, mai puțină încruntare pe frunte, bucurie că trăiești, că ai două picioare și trăiești prost într-o țară fără de război, de a lăsa să ți se întâmple. Sănătate!
Am fost foarte de curând la Lido 2 Paris, pe Champs-Élysées, la spectacolul Cabaret (și la Richard al III-lea, Schaubühne Berlin, dar aici nu intrăm acum). Lângă mine a stat actorul de Oscar Eddie Redmayne. În pulover cu reni, relaxat, zâmbea, bea șampanie cu prietena lui, eu m-am rușinat, n-am vorbit, ne-am zâmbit. În fine. După ce am plecat, am intrat într-un fast-food și, așteptând comanda, o familie ne-a abordat, ne-au văzut la Cabaret pe mine și pe prietena mea, și, la un hamburger, să vorbim ca oamenii despre show. Au intrat și alții în vorbă, cu o engleză mai puțin curajoasă, într-un cuvânt: DIALOG.
Ce să aștept? Nu mai aștept, fac, învăț, mă dezvolt, indiferent de an, vorbesc, încerc să mă bucur în TM, să nu mă mai doară de fiecare dată când mă întorc acasă. Da, am comparat Mica Vienă cu Marele Paris. Fatal.
Îmi trebuie distanță ca să mă pot întoarce acasă și să fiu bine. O fi de la Brecht!
M.B.: Ce crezi că va însemna 2023 pentru mișcarea teatrală, independentă și de stat, din Timișoara?
C.C.: Nu mă pricep sa răspund la această întrebare. Multă bătaie de cap, bilete vândute, foarte indicat, ofertă mai mare, bani sau lipsă bani, cel mai important aspect, totuși, spectatori foarte încântați, care să mânce o pleskavita după spectacol, sa își murdărească mâinile și păteze cămașă cu sos, poate, dar să râdă / plângă împreună și să se simtă bine. Te servesc impecabil, pe tine, onorate spectator, onorată spectatoare. Restul e... decont! (pentru pleskavita, mergeți la Lera, pentru teatru, nu vă zic, vă descurcați, vă luați după indicatoarele maro, cel imaginar e spre Auăleu).
Între timp, am ajuns cu trenul în gară la Herculane. Ce gară! Ce tristețe de frumusețe de loc!
M.B.: Care vor fi noutățile Auăleu pentru acest an 2023? Gândiți proiecte exclusiv pentru spațiul vostru tradițional, cel din fermecătoarea casă care găzduiește și Scârț, Loc Lejer și Muzeul Consumatorului Comunist (Str. Arhitect Laszlo Szekely 1 din cartierul Elisabetin), sau veți avea premiere și în alte locuri din oraș?
C.C.: Am decis să rămânem acasă anul acesta. Avem de jucat. De văzut spectacole, de cunoscut oameni, să ni se întâmple, cum ziceam anterior. Majoritatea spectacolelor noastre sunt gândite pentru sala noastră de teatru, care s-a dublat, avem 50 de locuri foarte comode acum, spectatorii pot lua și masa, tot meniul, băutură, mâncare, show și neapărat pufuleți, dar, dacă e să ridicăm un spectacol pe care îl dorim prezent și în stradă, acest criteriu devine important în construcția acelei înscenări. Puțină recuzită, fără bătăi prea mari de cap, pentru trupă, montare, etc. Simplu și foarte bun! Cel mai fain e să nu ai nevoie de aproape nimic, actorii, situația, pofta de joc, fără astea e cam degeaba.
Da, vom avea o premieră anul acesta, la începutul lui iunie 2023, primul weekend, în zilele de 2, 3 și 4, iar apoi încă vreo 20 reprezentații de-a lungul verii, la Institutul Cultural Francez din TM, o curte superbă, cu umbră și copaci, scenă... acolo înscenăm Cântăreața cheală, Eugen Ionescu. Eugen Ionesco, pardonnez-moi! Mulțumiri Tilla Rudel, directoarea Institutului Cultural Francez din Timișoara, pentru facilitarea drepturilor, dorința de a ne găzdui spectacolul, rămâne să scoatem un show mai bun ca Grand Hostel Timișoara. Hahaha! Așa se dorește, așa să ne ajute inspirația! Nu e pe proiect, e pe bilete. După muncă și răsplată, nu?
Ce ironie cumva sau frumoasă întâmplare că Auăleu împlinește anul acesta 18 ani și, când mai eram în Thespis (n.r. legendara trupă de teatru studențesc a Timișoarei), Auăleu încă nu exista nici ca vis real încă, m-am cunoscut cu Ovidiu Mihăiță acolo, nu am prea dat noi mâna, doar știam unul de celălalt, nu ne prea plăceam, chiar deloc, eu nu mergem să văd ce face el, iar el... a făcut o singură dată greșeala să vină la un spectacol performance de-al meu, 101 metri garduri se numea (îți povestesc mai jos despre asta), dar debutul nostru ca parteneri în Thespis din TM a fost cu Englezește fără profesor, Eugen Ionescu. Eu, Madam Smith, el, regizorul spectacolului. L-am jucat și la Podu', în București, repetiția generală am făcut-o pe tren, chiar a fost strașnic și un public extraordinar... acu' mai bine de 20 de ani se întâmplau astea... și uite că în 2023 se întâmplă din nou, Cântăreața cheală. Am jucat de mai multe ori acest text, un singur rol nu am parcurs, servitoarea Mary, dar, cine știe... Așa că, să ne urez spor la repetiții, le începem în martie 2023. Să ne iasă! Eu? Tot Smith, evident. Și, în sfârșit, joc o scenă întreagă cu Ioan Codrea (n.r. membru fondator Auăleu, alături de Christine și Ovidiu).
Revenind, cum am promis: 101 metri garduri? Marele meu spectacol din Thespis?! Îți spun doar atât, am cărat în sala 202 din Casa de Cultură a Studenților din TM, etajul 2, saci, și saci, și saci grei de pământ, și am sechestrat spectatorii, în sensul în care, după ce lumea a intrat în sala 202, cheia era undeva ascunsă în sală, de mine, sau nici eu nu știam unde e, că o ascundea altcineva, iar fără o decizie sau alianță comună a lor, a spectatorilor, ieșirea din sală nu era posibilă. Am uitat, însă, un amănunt important,: sala 202 avea și geamuri. Prin urmare, colegul și prietenul meu în suferință, Ovidiu Mihăiță, a vrut să sară de pe geam. Doar ca să scape, să îmi arate că nu am voie să condiționez publicul. Mi-a pus asta în vedere, eu m-am speriat, pentru că îl credeam efectiv în stare să sară și am scos cheia. Ușa era deschisă, spectacolul a continuat, discuții între spectatori, a fost o seară cu multe lacrimi, emoție, situații limită și pământ. Cert este că orice scenariu viu are un neprevăzut. Nu știu dacă e relevantă această poveste. M-a dus întrebarea ta în filme foarte îndepărtate. Între timp, am ajuns acasă din București, am dormit două nopți pe tren, a avut loc în această dimineață (n.r. 2 februarie 2023) și a doua înfățișare la procesul cu Popa's (n.r. caricaturistul vecin cu Scârț Loc Lejer, casa Auăleu, Popa's, cel care cere, în instanță, anularea autorizației de funcționare a barului, teatrului și Muzeului Consumatorului Consumist pe motive de dânsul inventate), o nouă amânare, 16 martie 2023. Mai mult nu adaug, transform acest interviu prea mult. Sper să fie și ultima amânare, erori de procedură, lipsă documentație, nu am ajuns încă la miez.
M.B.: În primăvara lui 2022, ați avut premiera cu Grand Hostel Timișoara, un spectacol-dedicație pentru oraș, pentru locuitorii și turiștii săi, pentru patrimoniul său material și imaterial, pentru deprinderile sale curente, pentru statutul de Capitală Europeană a Culturii și de Banatu-i fruncea. Cum a fost primit spectacolul în Timișoara și în orașele în care l-ați purtat în turneu? Care au fost reacțiile cele mai relevante? Îl veți juca și în 2023?
C.C.: Îl mai vom juca exclusiv în anul 2023. Finalizarea, cu o scenă bonus la ultima reprezentație, va fi programată pe 31 decembrie 2023, la sediu. Cu petrecere de Revelion inclusă. 50 locuri pe sprânceană. Să iasă cu bătaie! Pe un loc la Auăleu!
Este primit fantastic! Ni se întâmplă ceva fantastic! Merge vorba, vin părinții spectatorilor, apoi bunicii, prietenii, străbunicii, dușmanii, oficialii, să vină toți, să jucăm pe muchie, râsu-plânsu, demni de ce facem, cum facem, cum alegem, cum suntem.
Reacții relevante? Prea multe, prea faine. O profesoară de tango vine duminică cu 25 de persoane după ea, ca să vadă spectacolul. Iar, la ultimul spectacol, cum eu sun fiecare persoană care are rezervare la GHT (Grand Hostel Timișoara) pentru confirmarea finală, i-a venit rândul și unei domnișoare să fie sunată. Daciana avea un loc rezervat, a venit, a văzut, singură, singurică, după show, m-am apucat de măturat, de strâns cu gașca, o glumă, o măslină și Daciana a venit la mine, mi-a luat mătura din mână foarte ferm, ea - un fir de salcie de femeie, plăpândă și m-a luat în brațe și m-a ținut acolo. Ce mi s-a întâmplat... ce ați putut să faceți cu mine! I-am șters lacrimile, am mâncat împreună, ne-am privit, eu cam rușinoasă, s-a dus Daciana apoi spre viața ei.
Nu e nimic mai frumos pentru actor: aprecierea și transformarea spectatorului. Și când nu îi place la spectator și vorbește cu tine, e deschis spre un dialog, e și mai fain.
M.B.: Între 25 și 30 iulie 2023, se vor întâmpla 6 reprezentații ale spectacolului Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, co-producție internațională care și-a avut premiera în vara lui 2021, regizat de colegul tău de Auăleu Ovidiu Mihăiță și din a cărei distribuție faci parte, alături de alți 150 de actori, muzicieni, dansatori. Ce ne poți spune despre acest spectacol?
C.C.: 150? Așa de mulți suntem? Suntem vreo 80 cu totul, de fapt. Ca propunere, poate ar fi extrem de interesant de abordat un interviu cu Prin Banat, o mână de oameni care administrează și cresc de la an la an un proiect care mie îmi place enorm, pe nume Cămine în Mișcare.
Spectacolul Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte a fost produs de Prin Banat în ediția Cămine in Mișcare Centriphery (2021). În 2023 sunt programate 6 reprezentații cu spectacolul menționat, fiind unul dintre evenimentele principale ale proiectului Cămine in Mișcare pe care Prin Banat le organizează ca parte a programului cultural Timișoara 2023 - Capitala Europeană a Culturii.
Ce e Cămine în Mișcare? POVEȘTI DESPRE OAMENI. PE DRUM. DIN BANAT. ȘI DIN EUROPA. Anume, documentarea poveștilor de viață, inclusiv fenomenul de migrație din Banat și Europa în general, care apoi se transformă, se compune într-un material scris și îmbracă forme artistice diferite de expresie.
Cămine în Mișcare este implementat din 2017 de Prin Banat, fiind un proiect consecvent al lor, o mică bucățică și a mea acum, pentru că am avut plăcerea și onoarea să fiu invitată în această călătorie, organizată sub umbrela Timișoara 2023.
În acest sens, în 2023 apare filmul documentar When Borders get Indistinct, realizat de Mircea Sorin Albuțiu, cu premieră absolută în Timișoara, la cinema Victoria, pe data de 24 februarie 2023, pe la orele serii. Auăleu joacă în film un rol important. Prea important. Știu că m-ai întrebat ceva, eu scriu despre altceva, dar mai ai un pic de răbdare cu mine. Vai, de puteam sta la povești și să nu trebuiască eu să scriu acuma! În 2022, pe la început de vară, am fost și eu invitată de Alexandra Palconi, de la Prin Banat, să fac parte din proiectul Cămine în Mișcare, să o iau din loc spre Banatul Sârbesc, să strâng povești, să scriu, să mă las dusă. Mi-a fost tare frică, nu mă simțeam în stare. Eu nu știu multă istorie, dar învăț, mă pricep să stau cu oamenii, îmi place să-i ascult, haide că mă duce pasul, pasiune am și de atunci am pus la cale niște mici istorii de viață, un material scris, iar acum lucrez la un material audio care urmează să se lanseze... pe 22 aprilie 2023. UZdinUZ. UZDINUZ. Așa l-am numit. Grafica e în lucru. Restul e ascultare.
Revenind, despre Tinerețe numa' de bine, e frumoasă, dar mă pregătesc de ce vine cândva, Bătrânețea. Frumoasă și ea, dar bătrână. Asta e o glumă internă de Auăleu. Cât privește spectacolul, o experiență minunată pentru mine. Și mă bucur enorm că avem posibilitatea să jucăm din nou în acest an Tinerețe. Că exista resursele, că există această colaborare cu Prin Banat, că suntem mulți actori, că jucăm în Piața Libertății, că am onoarea să fiu un povestitor pe viu al acestui basm. Eu am fost o mare ascultătoare de casete cu povești, apoi de teatru radiofonic. Mi-a și fost un pic rușine, știam ce voci frumoase sunt pe înregistrarea Electrecord a basmului.
E un spectacol mare, în piață, în TM, povestit prin vocea mea, pe viu, cântat pe alocuri, am treabă serioasă de făcut, nu se permit greșeli sau erori. Ne-a ieșit de trei ori, în anii trecuți, acum trebuie să-mi iasă și să ne iasă de șase ori, IM PE CA BIL, pe silabe, pe fiecare secundă de spectacol. Abia aștept!
Mulțumesc că putem să facem acest spectacol împreună! Căcart! Mulțumesc, Alexandra Palconi!
M.B.: În varianta optimistă, cum ai vrea să rezumi evenimentul Timișoara - Capitală Europeană a Culturii dacă am repeta acest interviu peste exact un an? În varianta realistă, cum crezi că-l vei rezuma?
C.C.: Realist, este o singură variantă, cea optimistă. Da, da, mă voi stresa, și încă cum, e și asta o alegere, voi munci mai mult, voi juca mai mult, de ce m-aș plânge, iar în 2024 o iau de la capăt sau plec în Buenos Aires. Acolo e mereu capitală! În tango e o vorbă, două, trei: "Once you tango, you always tango. The tango is a direct expression of something that poets have often tried to state in words: the belief that a fight may be a celebration" (Jorge Luis Borges). Sau "If you get tangled, you just tango on" (Scent of a Woman)
Al Pacino era un personaj orb în Scent of a Woman și spunea el, cum mi-ai zis, Mihai, "I am in the dark here", că ai rămas cu replica asta. În tango, se dansează cu ochii închiși. Vezi mai bine. Simți tot. E o plimbare în doi. Și la teatru, dansează cu mine, lasă-te condusx! (o trag pe x-uri acuma)! Aveți grijă de viața voastră, de alegerile voastre, de ochii voștrii sau voștri, nu am știut niciodată cum se scrie corect, de inima voastră!
Doamne(le) Ajută!