2023, anul când a deținut, alături de Elefsina și Veszprém, titlul de Capitală Europeană a Culturii, a trecut. Cum a fost mult-așteptatul An Cultural al Timișoarei? Ce va urma?
Continuăm seria de mini-interviuri Timișoara 2024 cu Mona Donici, dramaturg, producător-executiv al Asociației Culturale și companiei teatrale independente Arte-Factum (înființate în 2008).
Mihai Brezeanu: Cum a fost 2023 pentru Timișoara?
Mona Donici: A fost un an formidabil. Cred că a fost cel mai bun an pentru Timișoara de la Revoluția din 1989 încoace. Mereu am perceput Timișoara ca pe un "oraș de orașe", uneori abia tangente între ele, dar mobilizarea comunităților care locuiesc acest arhipelag urban a fost uluitoare în 2023 și mie mi-a înfrânt pesimismul și rezistența la superlative.
Am mai spus-o: în Capitala Culturală a Europei (CCE) 2023, oricine a avut o idee (cât de cât) culturală a găsit resurse să o concretizeze și toată lumea și-a putut alege, dacă a vrut, evenimentul potrivit. Și dacă nu ai vrut, tot ai fost tras în vâltoare. 2023 a venit ca un tsunami peste orașele-orașului și ceva cultural tot s-a întâmplat sub ochii tăi. Vrei, nu vrei, tot te-a atins.
Sigur, unele dintre programele culturale din 2023 s-ar fi desfășurat și fără CCE, cu unele dintre problemele orașului, precum penuria de săli de spectacole, rămânem și după 2023, dar forța motrice care a adus împreună artiști, autorități, generatori de cultură și public a fost incomensurabilă și sper ca energia asta să se perpetueze, iar reflexul de consum cultural antrenat în 2023 să persiste.
M.B.: Ce a fost în 2023 pentru Arte-Factum? Dar pentru tine, dincolo de Arte-Factum?
M.D.: A fost anul 3 în 1, vorba reclamei. Cu Arte-Factum, ne-am propus să facem 50 de evenimente în 2023 și am trecut de 90, nu am rezistat freneziei și "lăcomiei" de a fi cât mai intens parte a acestui irepetabil moment istoric. Am jucat toate spectacolele din repertoriul companiei și am produs două spectacole noi. Ni s-au umplut sălile cât ai clipi de fiecare dată cu spectatori din țări la care nu ne-am fi gândit, iar asta nu s-ar fi întâmplat fără CCE 2023.
Am scris un text nou de teatru, Monoloagele solitudinii, Levente Kocsárdi a regizat spectacolul și nouă parcă nu ne vine nici acum să credem ce impact copleșitor are. De asemenea, am "reconstruit" Crimă și pedeapsă (n.r. în spectacolul #dosztoievskij b@r reTurn) din monoloagele personajelor lui Dostoievski, pe verticală, în Pepiniera 1306 plante pentru Timișoara, amplasată în 2023 în Piața Victoriei.
Am stat 20 de seri de joi în Piața Unirii, Așteptându-l pe Brâncuși (n.r. proiect Arte-Factum timisoara2023.eu/ro/proiecte/asteptandu-l-pe-brancusi/) cu entosculpturile și SperieCiorile lui Mihai Donici, și am vorbit despre Păsări, Pești suveici, fuse cu mii de oameni din toate colțurile pământului. Ăsta a fost, cred, cel mai bun barometru al Capitalei Culturale pentru noi.
Pentru mine, dincolo de Arte-Factum? Oh! Păi, nu a fost, încă este, încă lucrez la decontări. Am scris de mii de ori "conform cu originalul", deja scriu și în somn asta, e mantra mea pentru 2023. Am muncit mai mult decât oricând în viața mea și am ratat cel mai mult, am pierdut spectacole, concerte, expoziții, cât în toată viața n-am pierdut. Am fost fericită, chinuită, am murit de oboseală, am supraviețuit, "am înfrânt", cum ar veni.
M.B.: Alege, rogu-te, un moment din Timișoara 2023 pe care crezi că-l vei povesti și peste 10, 20 de ani.
M.D.: Un moment? Pe bune, UNUL?! Asta e o mostră de sadism, Mihai! Dar hai să încerc: a fost momentul ăla, aproape de miezul nopții, la a doua reprezentație #dosztoievskij b@r reTurn, când de sus, din turnul de plante din centrul orașului, am văzut cum oamenii se opriseră și, de acolo, din Piața Victoriei, urmăreau spectacolul, povestea lui Raskolnikov, le simțeam atenția, energia, erau sute de oameni, de o sută de ori mai mulți decât spectatorii din turn, era ca un moment de hipnoză colectivă. Cred asta o să-mi rămână de povestit.
M.B.: Ce va fi în 2024 pentru Arte-Factum? Și pentru tine, dincolo de Arte-Factum?
M.D.: Continuăm Nocturnaliile - stagiunea noastră de teatru independent - și proiectul Teatrul Cetății. De asemenea, redeschidem, la Kibbutzul #artefactum, Laboratorul de introspecție teatrală condus de Levente Kocsárdi pentru premierele care vor avea loc în Studioul Franciscan.
Continuăm să jucăm pentru toți ai noștri, pentru cei care, de 15 ani, colecționează brățări #artefactum, vin la toate spectacolele și au văzut toate eréndirele noastre (n.r. cel mai longeviv spectacol Arte-Factum, Eréndira&bună-sa/replayed, în regia lui Levente Kocsárdi, a avut, din 2017 până în prezent, 4 versiuni scenice diferite), pentru cei care ne descoperă acum, ne descoperim unii pe alții, pentru cei mai singuri oameni din lumea mea, pentru cei din arhipelagul nenorocului, pentru cine are nevoie de ce știm noi să dăm.
Ce va fi pentru mine, nu știu, chiar nu.
M.B.: Cum va fi 2024 pentru Timișoara?
M.D.: Este cineva care știe răspunsul la întrebarea asta? Eu nu-l știu, dar știu că orașul e acum într-o direcție bună. Presupun că Timișoara culturală va reveni în matca ei, dar schimbată în bine. Pe operatorii culturali mari și influenți, 2023 i-a făcut și mai mari, cei mici sunt tot mici, dar mai mulți; unii mai antrenați să lupte pentru resurse, alții mai obosiți după anul-maraton. Vor dispărea proiecte circumstanțiale, oportuniștii se vor reorienta spre alte resurse, e firesc să fie așa. Cei ai locului, vechi și noi, care generau cultură comunitară și înainte de 2023, vor face asta și în 2024, și după.
Este an electoral, lupta se va muta pe alt front, se vor filtra și resursele, se vor mai schimba sferele de influență culturală, probabil. Sper însă că vom ști să investim inteligent capitalul cultural pe care ni l-a lăsat 2023, că mult din energia asta comunitară se va păstra, că timișorenii își vor păstra reflexul de consum cultural, că rămâne fain să poftești și să servești cultură, că Timișoara rămâne un magnet pentru oameni, un oraș-de-orașe bun(e) de trăit, de venit, de luat acasă.