Când UNITER se năștea post-decembrist, Ion Caramitru își dorea să promoveze teatrul românesc pe mai multe planuri, inclusiv scrierea de noi texte dramatice. Am aflat despre Concursul național Piesa anului stând la un pahar de vin, întoarsă acasă în vacanță. Am aflat despre anularea lui în SUA stând în fața calculatorului cu un ceai verde.
Voi fi foarte scurtă pentru că suntem în etapa supersonică a vieților noastre... Ăsta poate fi un titlu de piesă nouă, dar mai are rost să o și scriu?! UNITER a decis în 2023 să nu mai organizeze concursul Cea mai bună piesă românească a anului dedicat dramaturgilor și textelor nepublicate și nemontate anterior motivând că există multe concursuri în țară de scriere dramatică. Eu știu de REACTOR de Creație de la Cluj unde poți aplica la o rezidență și lucrezi la text pe loc, cu feedback, chiar e cool ideea. Concursul național de comedie de la Teatrul de Comedie din București nu am văzut să se mai organizeze din 2019.
Când am aflat despre concursul Piesa anului de la o amică a mea jurnalistă era vară, singurul anotimp când mă întorc / trăiesc în țară, în România. Bine, nu toată vara, dar o mare parte a ei. Abia iarna, când intru în vacanța dintre semestre, am timp și pentru mine și scrieri în limba română. Am trimis pentru prima dată o piesă la acest concurs și poate am avut beginner's luck, poate nu s-a scris bine în acel an și piesa mea părea mai acătării, cert este că a ajuns finalistă și numele meu a fost un picuț plimbat prin cercurile teatrale din țară. Apoi am mai trimis de încă două ori, dar n-am mai fost nominalizată.
Pentru mine concursul era mereu o provocare să scriu în limba maternă din diaspora.
Pentru mine concursul era mereu ocazie de (re)trăire intensă, ocazie să mă pot juca dramatic cu limba română.
Puneam mereu plicul recomandat la Poștă și le zăpăceam pe cele de la UNITER cerând confirmare dacă a ajuns sau nu în țară. Stăteam cu emoții pentru că trimiteam plicul fără mine, îl puneam să călătorească transatlantic de unul singur. Bine, el se distra că scăpase de mine & era călător alături de colegii săi, alte plicuri, plus pachete & colete.
Pentru mine concursul era mereu o șansă.
Începând din 2023, această șansă nu mai există. Concursul anual a fost anulat. Nu cred că dl. Caramitru ar fi fost de acord cu asta. Nu cred că a fost o idee bună pentru că în zilele noastre se scrie și fără să ai pregătire în scrierea dramatică. Eu sunt un exemplu. PLUS: jurnaliștii scriu teatru; actorii scriu teatru; regizorii scriu teatru. Când și când mai sunt și cei care fac o facultate focusându-se pe scrierea dramatică. Asta nu e neapărat rău. Se diversifică felurile de scriere dramatică, se migrează de la vechi către noi iubiri.
Numai că ce s-a propus în schimbul concursului național Piesa anului este nedrept pentru dramaturgii care nu au conexiuni în teatrele din țară (nota LiterNet: Cel mai bun text dramatic românesc montat în premieră absolută, adică un concurs dedicat textelor deja puse în scenă). Mai mult, anunțul că s-a înlocuit concursul anual a venit pe neașteptate. Dorind să știu care este data limită de depunere a piesei în concurs, în ianuarie mi s-a spus că se lucrează la o surpriză. Pe mine m-a făcut K.O.
(C. soarbe din ceaiul verde. Un guguștiuc simpatic îi cântă la geam. Nu este niciun sunet românesc acum lângă ea. De aceea C. își apasă carnea. Nu iese nimic. Mai apasă. Apoi se naște acel, "au", dar ea își dă seama că de fapt Alexa Băcanu s-a folosit ideal de această onomatopee într-o piesă de-a ei despre care C. a scris într-o carte în engleză. Soarbe din ceai. Și o bufnește râsul. Dar nu își explică de ce. De ar fi careva care să îi zică ceva în română! Caută pe net: "Texte în limba română". Guguștiucul a plecat. Ca și mintea ei.)
În țară se publică prea puțin teatru pe hârtie. Editurile care o fac, (1) ori îți cer bani să îți publici cartea, (2) ori îți zic pe șleau, cu un tupeu get-beget "made in Romania" că nu îți fac contract pentru drepturi de autor. Dar cele mai multe nu riscă să te publice nu doar pentru că nu știe nimeni de tine, ci și pentru că "lumea nu citește teatru". În țară nu se studiază preuniversitar teatrul nostru contemporan. Cum formezi un public de teatru contemporan atunci?! Cum formezi un corp de autori dramatici?
Concursul național Piesa anului era o oportunitate și pentru cei care și-au văzut anterior piesele jucate, și pentru începători. Nu-s Casandra, nu am puteri supranaturale, dar prevăd că la edițiile ce vor urma de acum înainte regizori titrați își vor vedea numele înscris la această secțiune nou-creată care nu va avantaja scrierea dramatică practicată de acei autori din țară și din diaspora care nu au posibilitatea de a-și monta singuri textele. Eu nu aș fi aflat de piesele câștigătoare și de piesele nominalizate fără șansa oferită de acest concurs. Nu aș fi avut cum, o parte din textele astea nu ar fi circulat deloc fără acest concurs. Și nu pentru că sunt slabe, ci pur și simplu pentru că nu există un circuit în care valoarea lor să fie evaluată de cineva. De bine de rău, premiile astea trezeau un pic de curiozitate (ba chiar Ion Caramitru reușise să le și pună în scenă la TNB în ultimii ani). În plus, prevăd că nu se va mai scrie pentru o competiție fără restricții, ci se va scrie pentru un regizor / manager care are puterea să monteze piesa -- pentru că agenții literari nu au putere de decizie. Nu e neapărat ceva rău, dar e altceva, o altă poziționare, o alegere a temelor care îi preocupă pe regizori, nu pe autori. La limită e o sărăcire a universului de subiecte ce puteau fi abordate.
Cum pot afla regizorii sau / și teatrele de noi texte dramatice (în condițiile în care, după știința mea, teatrele nu mai au în secretariatul literar oameni care să primească texte de la cei care scriu, să le citească, eventual să dea și un feedback)? Care este viziunea de perspectivă a celor de la UNITER cu privire la scrierea de texte dramatice? Care este relația cu cei care nu mai suntem în țară, dar scriem dramatic? Va dori UNITER să se deschidă pentru colaborări interdisciplinare, intergeneraționale, plurilingvistice, transnaționale? Există vreun plan în această direcție sau pur și simplu s-a decis că nu e nevoie de autorii care nu cunosc personal regizori sau directori de teatru? (C. observă că i s-a terminat cerneala. Pardon, ceaiul. E pe punctul de a cădea în reverie. Brusc:)
Oana Hodade a fost ultima căreia i s-a înmânat trofeul Piesa anului. Mă duc și eu în piața mea de vechituri, închid fișierul pe care îl începusem încrezătoare că pot trimite din nou la anul la acest concurs. Caramitru a murit. Trăiască noii regi.