Festivalul Filmului Francez 2023 și-a deschis porțile primitoare în București, honeur de l'ouverture revenind unei comedioare zglobii și recente (2022) semnată de tânărul Louis Garrel. Realizarea a întrunit deja aprecieri la Festivalul de la San Sebastian sau Cannes (mai hors concours, dar orișicât: Croazeta e Croazetă. Covorul roșu e covor roșu). Dacă mai adăugăm la bunele impresii și distincțiile obținute la Premiile César pentru cea mai bună actriță în rol secundar (Noémie Merlant) și cel mai bun scenariu original (Louis Garrel, Naïla Guiguet), constatăm că ne aflăm în fața unei pelicule de top în perimetrul hexagonal; numai bună pentru a da tonul unei valoroase manifestări de tradiție între noi, francofonii mai vechi și mai noi.
Un rapel la tradiția comică a filmului franțuzesc ar începe cu faimosul L'aroseur arosé - cine-strămoșul Georges Meliès a lăsat în istorie prima comedie (asta după ce Louis și Auguste Lumière născociseră însăși jucăria cu pricina. Apoi, Renée Clair a creat un stil devenit chiar modă - ale sale Les fêtes galantes / Serbări galante filmându-se chiar în România. La fel cum Steaua fără nume, adaptare de Henry Colpy după piesa lui Mihail Sebastian făcuse, în aceeași perioadă, furori prin platouri și dependințele lor amoroase (căci Mona - Marina Vlady s-a îndrăgostit pe bune de chipeșul băștinaș Cristea Avram - un Miroiu mai cu picioarele pe pământ, mdeh) prin cinematografele noastre, dar... și ale lor. A urmat epoca zisă a comediilor nebune, cu cap de listă faimosul La grande vadrouille (Bourvil, Bebel Belmondo, plus anglofonul David Niven) făcut de prolificul Gérard Oury - un fel de variantă galică a daco-getului zis Serge Nicolas. Întâmplător sau nu, fiica lui Oury, Danielle Thompson, a devenit un reper al comediilor duioase și spumoase din ultimul deceniu al secolului trecut, acompaniată cu același succes de suratele Agnès Varda și Agnès Jaoui. Deci, tradiție, nu glumă!
Acest L'innocent vine cu o poveste construită hazos simetric: sexagenara Sylvie își consumă a treia căsătorie (în ultimii 10 ani!) în penitenciarul în care ginerică Michel-mai-tinerel tocmai își ispășește o pedeapsă pentru escrocherii profesioniste. Abel, fiul unic al experimentatei și patinatei mirese - delicat, fragil și serios - este oripilat de alegerea maică-sii, dar o respectă cu destule noduri în gât și sfârșește (numai din dragoste filială!) să o accepte; cu tot cu apucăturile de nevindecat ale deținutului conjugal. Mămos din fire, fragilul și nevricosul Abel s-ar vrea ocrotitor și, pe această bază, vigilent apropos de al nu știu câtelea tătic vitreg (un fel de Cain, dar găinar mai mărunt) cu care l-a înzestrat eroto-năbădăioasa lui mamă.
Evident că se lasă cu ceva jaf (înscenarea de acoperire a acestuia este realmente delicioasă), țepe, poliția în persoană - mereu la datorie și chiar eficientă. Dar... amorul e un lucru mare... tradiția familială în vigoare... a doua copertă a filmului este tot matrimonială și are loc în același penitenciar - de data asta cu protagoniști mai proaspeți și mai apți de-ale căsătoriei cu (măcar) acte în regulă. Căci Abel se însoară, cu inel în deget și brățări la mânuțe.
Donc: un film drăguț, făcut după aproape toate regulile menite să binedispună și să asigure un succes rezonabil de public.