To the North / Spre Nord pleacă de la străvechiul și universalul reflex de a nu avea încredere în străini. Tocmai pentru a atenua această justificată și oricând justificabilă precauție, legea iudaică și creștină îndeamnă la susținerea și ajutorarea străinului.
Așa că prezența Bibliei în ușorul bagaj al emigrantului român va fi buturuga mică care declanșează alegeri mari din partea filipinezului creștin, trigger-ul care va determina comportamentul creștin al acestuia. Bosun, care a preluat numele biblic al profetului Ioil (Joel în engleză), încearcă să își susțină valorile în pofida pragmatismului dur al conducerii taiwaneze a vaporului. Probabil că Bosun / Ioil va fi avut în minte versete precum: "Să iubiți pe străin, căci și voi ați fost străini în țara Egiptului." (Deuteronom 10:19) sau "Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea, au găzduit fără să știe pe îngeri." (Evrei 13:2)
Conflictul se construiește inițial din prejudecățile naționale, care devin, spre final, prejudecăți de clasă. Mai precis, în prima parte, filipinezii se auto-justifică moral "ei sunt buni, nu ca acești taiwanezi, care sunt răi". Mai mult, tot ei se consideră aleșii lui Dumnezeu și pentru că sunt săraci, ca și cum binele ar veni la pachet cu lipsa bogăției.
Însă, alegerile prime motivate de umanism și caritate creștină vor fi cu timpul înlocuite de puterea gândirii reci, pragmatice, izvorâte din imperativele auto-conservării, de tipul "decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-sa".
La nivel individual, conflictul interior al lui Bosun este explicat verbal prin cuvintele pe care acesta le împărtășește cu ai săi și printr-o scrisoare pe care vrea s-o trimită unui preot pentru îndrumare și sprijin. Însă presiunea la care este supus este extrem de bine exprimată de Soliman Cruz prin mimica reținută și precisă. Temperamentul retras al personajului său funcționează cu două viteze verbale. Pe de-o parte, tace mult și înțelegem doar din mimica sa șuvoiul de gânduri care îl asaltează, augmentat de bariera lingvistică față de conducerea navei și față de pasagerul clandestin. Pe de altă parte, în convorbirile cu conaționalii săi, înțelegem motivațiile religioase ale dilemelor sale, exprimate de această dată cât se poate de coerent.
La celălalt pol, rudimentele din biografia lui Dumitru nu îl prezintă neapărat ca pe un român în bejenie, ci ca pe un fel de emigrant profesionist, ca un exilat înveterat.
Așa că este lăudabilă detașarea echipei de producție preponderent românești în a construi drama emigrantului român. Schimbarea de accent, accentul pe perspectiva și dilemele echipajului multi-național al navei reprezintă o binevenită scăpare din parohialismul mioritic, mult prea obsedat de sine însuși și prea ancorat de tărâmurile natale.
Asamblarea și, mai ales, coordonarea unei distribuții care să surprindă diversitatea culturală pare să fi fost un pariu greu, dar câștigat prin utilizarea a nu mai puțin de cinci limbi (spaniolă, engleză, taiwaneză, filipineză și, bineînțeles, română).
Și la nivel tehnic trebuie notate reușite. Se remarcă munca echipei de sunet pentru a surprinde impozanța zgomotoasă a motoarelor și vibrațiile permanente în structura metalică a navei, dar și utilizarea unor note repetitive care să imprime un tip anume de claustrofobie. La fel, George Chiper-Lillemark, directorul de imagine este preocupat să surprindă consistența metalică a vasului, dar are timp și să se joace cu grosplanuri asupra feței lui Niko Becker, alegere care devine impresionantă mai ales pe un ecran de cinema.
To the North ilustrează remarcabil drama incapacității de a-ți depăși reflexele de conservare și propriile prejudecăți identitare. Legea mării dictează surprinzător alegerile protagoniștilor, iar eforturile lor morale se izbesc de nebănuitele fațete ale naturii umane.