All that Breathes transpune minuțios relația dintre om și natură în limbaj cinematografic, trasând o paralelă neașteptată cu îmbolnăvirea accelerată a umanității. Documentarul lui Shaunak Sen din 2022 urmează să fie proiectat în 2023 la festivalul One World Romania, printre alte titluri care au ceva de spus cu privire la realitățile sociale cu care se confruntă oamenii din întreaga lume.
Discursul filmului se recunoaște prin surprinderea fără filtre a tuturor creaturilor care respiră pe sub mlaștina prăfoasă și intoxicată de fumuri industriale ale New Delhi-ului. Printre grămezi de pietriș și sub ape tulburi se întrezăresc broaște, șopârle, insecte și șobolani, care încearcă să își facă loc printre oameni, părând că ajung să muncească cot la cot cu ei. O serie de cadre mizerabiliste construiesc existența ignorantă a oamenilor frământați de probleme importante, cel puțin mai importante decât ale micilor sau marilor creaturi co-habitante.
De cele mai multe ori, propriile gânduri ne fac să închidem ochii și pur și simplu să nu realizăm ce se întâmplă în jurul nostru. Cu toate astea, exteriorul se mișcă în fața noastră, uneori strigând după ajutor. Și, din păcate, îl auzim doar atunci când e prea târziu. Un lucru similar se întâmplă și în film: păsările cad din cer și oamenii trec pe lângă ele, ignorând prevestirea declinului uman și social ("Hundreds of birds falling out of the sky everyday. What amazes me is that people go on as if everything's normal.").
Undeva retrași, într-un loc dărăpănat și sărăcăcios, doi frați încearcă să salveze vietățile pe lângă care trec ceilalți, mai cu seamă o specie de pasăre de pradă, cunoscută drept gaie neagră. Cei doi, deși închiși într-un subsol, împărtășesc idei despre ce se întâmplă dincolo de ușă, despre umanitatea care pare că se destramă în spatele amenințărilor, intoleranței religioase și a răzbunărilor violente izbucnite pe străzile orașului. În toată această mișcare browniană, Nadeem Shehzad și Mohammad Saud își concentrează speranța în salvarea păsărilor care cad din cer, ele însele devenind un simbol al omenirii în decădere. Preocuparea celor doi devine o încercare de a salva, de a readuce lumea cu picioarele pe pământ, de a schimba direcția drumului ales de o majoritate speriată sau inconștientă ("Our fights are just a symptom of something much larger."). Cu alte cuvinte, aceștia se îndepărtează cu pași mici de subsolul ramolit și pun bazele unei mișcări de trezire. Vor căuta păsări rănite, mai mult, vor fi chemați în ajutor, ca un semnal timid de înțelegere.
Cu o atenție deosebită acordată surprinderii viețuitoarelor în mișcare, acestea seamănă tot mai mult cu oamenii: încearcă să se adapteze, să își continue viața, pe fundalul unor evenimente care nu sunt mereu de partea lor. Unele mor, altele sunt salvate, însă toate fac parte din aceeași comunitate, toate respiră un aer comun, se înalță sau cad. Metafora cerului comun dezlănțuie poetic simțul comunității, nevoia de a ști că nu ești singur, nici măcar în fața pericolului. Cei doi frați țin în viață un spital al păsărilor, prin care reușesc la nivel simbolic să țină în viață ultimele fărâme de umanitate rămase la suprafață. Asemănarea oamenilor cu animalele e sugestivă prin alternanța cadrelor în care apar oamenii, muncind, discutând, cu cele în care natura trăiește prin vietăți mari și mici, mai aproape sau mai departe de locuitorii orașului.
Surprinzând un real ciclu al vieții, All that Breathes arată cum centrul speranței este nevoit să se separe, ultimul lucru la care asistăm fiind o discuție la distanță dintre cei doi frați. Indiferent de haosul exterior, simțul salvării rămâne în picioare și se materializează în consolidarea unui real spital al viețuitoarelor care, la fel ca și omul, respiră. Într-un mod plin de sens, ierarhiile rămân un construct social, care se destramă în fața conștientizării elementelor comune în pofida celor contrastante.