Acestea sunt unele dintre cuvintele pe care le-am folosit când am avut ocazia de a introduce filmul Un beau matin / A Fine Morning la festivalul Les Films de Cannes à Cluj-Napoca 2022, înainte de a fi arătat pe marele ecran. S-a aflat chiar la mijlocul seriei de discursuri introductive pe care le-am făcut în octombrie, între R.M.N. și Triangle of Sadness - proiectat atunci în premieră națională. Urmărit în vâltoarea momentului, între un film românesc care mi-a marcat profund anul 2022, pe care îl vedeam a patra oară, și câștigătorul Palme d'Or din același an, pe care îl vedeam pentru prima dată, pelicula Miei Hansen-Løve a trecut pe lângă mine ca o altă felie de viață specific franțuzească. Cum altfel ar fi putut fi privită o poveste despre o femeie ce se confruntă deopotrivă cu dragostea și moartea? Între radiografia unei societăți divizate de frica de necunoscut și ura aproapelui - pe platoul căruia s-a întâmplat să mă aflu timp de câteva zile - și o satiră somptuoasă de pe un vas de croazieră - care se întâmplă să fi câștigat premiul cel mare - drama unei traducătoare singure părea atât de lumească și trivială. Dar exact în asta constă magia ei.
Protagonista, interpretată în cheie realistă și candidă de talentata Léa Seydoux - pe care am văzut-o la Cannes și în Crimes of the Future al lui David Cronenberg -, este o tânără femeie ce încearcă să navigheze printr-o perioadă învolburată a vieții: tatăl ei (Pascal Greggory), profesor universitar și intelectual, este diagnosticat cu o boală care degenerează progresiv, afectându-i creierul. Pe planul romantic, însă, un bărbat însurat (Melvil Poupaud) reapare în viața ei, bulversând-o și mai tare. Oscilând între deznădejdea morții iminente și pasiunea unei iubiri secrete, Sandra Kienzler trebuie să mențină un echilibru fragil și să își continue viața de zi cu zi, lucrând în continuare ca traducător și crescându-și fiica. Iar cele mai memorabile scene ale filmului sunt chiar acestea. Nu potențialele isterii sau momente de colaps care ar fi putut fi inserate pentru un climax dramatic, ci momentele simple, care ne redau forța și speranța: un joc ad-hoc de-a v-ați ascunselea prin parc, o plimbare printr-un muzeu de artă, un recital în azil sau umplerea unei noi biblioteci cu cărți vechi.
Co-producția franco-germană impresionează prin simplitate și din punct de vedere estetic. Mia Hansen se folosește de granulația peliculei pentru a arăta imperfecțiunile societății contemporane și indivizii cu problemele lor banale pentru colectiv, dar colosale pentru ei înșiși, astfel conturând complexitatea și în același timp frumusețea vieții moderne. Imaginile sunt plăcute ochiului chiar și în lipsa unor peisaje grandioase sau a unor jocuri complicate de lumini și umbre (deși există un cadru ce se folosește cu istețime de clarobscur). Cromatica predominant caldă alternează cu cea rece, amintind de fluctuațiile din stările protagonistei - și ale oricui de altfel, însă culorile vibrante din ambele spectre accentuează ideea acestei călătorii spirituale cu suișuri și coborâșuri a fiecăruia ce merită trăită indiferent de macabrul de care este înconjurat. Chiar și azilul cu gresie de spital în care tatăl Sandrei urmează să își petreacă ultimele zile este vegheat de numeroase draperii de un portocaliu strălucitor ce îndeamnă la optimism.
"Léa Seydoux declară de asemenea că s-a simțit bulversată de această propunere a unui personaj care se confruntă în același timp cu moartea și cu dragostea, dar și de dimensiunea universală a filmului, de mizanscena simplă, care îți atinge inima. Regizoarea și scenarista Mia Hansen vorbește la rândul ei despre simplitatea cu care actorii își interpretează rolurile, fără a le intelectualiza, transmițând emoții în stare pură, dar și despre admirația pe care o are pentru Léa Seydoux. Chimia dintre regizoare și actriță se pare că a fost unul dintre ingredientele esențiale care au dus la construirea unui personaj pe care fiecare dintre noi îl vom lua acasă la ieșirea din sala de cinematograf. Un beau matin este despre viața care rămâne frumoasă și triumfă în ciuda tuturor adversităților."
Astfel mi-am finalizat discursul plin de emoții, înainte de a ști cu adevărat despre ce este acest film. Am avut dreptate cu ce am spus? Probabil, dar nu întru totul. Pentru că filmul Miei Hansen nu este doar unul despre obstacole și depășirea lor sau despre teme mai mari decât noi precum iubirea, răbdarea, degradarea intelectului și trecerea în neființă, ci mai degrabă unul despre o protagonistă cu care te poți identifica, un film despre aprecierea tuturor lucrurilor mici, independent de perioada în care ne regăsim: a naturii, a unor raze rătăcite de soare, a inocenței copilăriei, a unei ore petrecute cu persoana iubită, a unei călătorii spre casă cu autobuzul în care poți să plângi de fericire. Un beau matin este despre simplitatea vieții în toată complexitatea ei.