În ciuda faptului că abordează o tematică sensibilă, problematica complexă a identităților și a practicilor culturale asociate acestora dintr-un spațiu marcat de o istorie zbuciumată, anume Israel și teritoriile palestiniene, regizoarea reușește un demers cinematografic bine construit și lipsit de părtinire. Pe scurt, documentarul spune povestea coliziunii dintre practicile culturale palestiniene și legea de protejare a anumitor plante impusă de statul Israel. Un documentar editat într-un ritm alert, combinând materiale de arhivă cu interviuri și filmări din prezent, condimentate toate cu umor - aceasta este rețeta Jumanei Manna.
În 1977, Israel declara za'atarul sălbatic drept specie protejată. În urmă cu câțiva ani, pe lista de plante protejate s-a adăugat și akkoubul. Locuitorilor din teritoriile stâncoase și aride ale Galileei și Platoului Golan li se interzicea astfel culegerea acestor plante, deși aceasta era o practică tradițională cu vechime. Pentru populația arabă, za'atarul reprezintă baza pentru mixul de condimente dedicat pâinii cu același nume, hrană națională a acestei populații. Pentru evrei, za'atarul este sinonim cu Mișcarea Sionistă sau cu însuși statul Israel.
Arabii apar creionați la început ca victime eterne ale rangerilor de la Autoritatea Israeliană Natură și Parcuri ce descind în teren și îi surprind pe culegătorii ilegali de za'atar și akkoub. Culegerea ilegală are loc în ciuda amenzilor usturătoare și chiar a zilelor de închisoare ce pot fi date de către judecători în cazul în care se ajunge la proces.
Dar, după cum se spune, diavolul se ascunde în detalii. Înaintând cu vizionarea începi să afli lucruri ce conturează întregul peisaj al situației problematice. Reprezentanții organelor de ordine dețin puterea de a hotărî cine a încălcat legea și cine nu aparține populației de evrei, marile culturi de za'atar și akkoub aparținând acestei populații - un intervievat chiar menționează că arabii nu au avut succes în această afacere deoarece nu dețin întinderi mari de teren propice culturii respective și, drept urmare, nu pot nici să-și asigure recoltele. Iar, pur și simplu, a culege aceste plante înseamnă pentru mulți dintre cei care o fac diferența dintre a avea sau nu hrană pentru familie în acea zi.
Adesea, intervievații vorbesc despre faptul că în trecut plantele de akkoub erau imense și că prin culegerea acestor plante se asigura regenerarea lor. Reprezentanții autorităților spun că din contră, faptul că oamenii le culeg necontrolat, scoțându-le din pământ cu tot cu rădăcină, creează dezechilibrul ce în timp aproape a dus la dispariția lor. Desigur, intervievații spun că nimeni nu practica în trecut smulgerea cu rădăcină a plantelor, dar că azi majoritatea o fac din grabă, atunci când fug de rangerii ce-i urmăresc. Întrebarea ce derivă de aici: Cine a creat dezechilibrul, legea sau oamenii?
Puterea și repercusiunile majore asupra identității și a practicilor culturale pe care politicile de protejare a naturii le pot avea asupra diferitelor populații devin pretextul unei călătorii antrenante pe parcursul a 65 de minute. Documentarul are marele merit de a arata cât de întrepătrunse sunt viețile plantelor și ale oamenilor. Adesea le considerăm doar o sursă de hrană. Dar, ca iubitor de natură, citind volumul Verde uimitor (Stefano Mancuso, Alessandra Viola) ajungi să faci o plecăciune în fața lumii vegetale. După ce am vizionat acest documentar nu pot să nu mă întreb: Oare plantele cum ar soluționa lupta de instrumentalizare a lor într-un război ce nu le aparține?