Copilul acesta fără vârstă din noi

Notă: Răzvan Enciu, autorul acestui text, a fost asistent de regie la montarea lui Radu Nica de la UNATC București (premieră: 12 aprilie 2023)
*
Au trecut aproape 20 de ani de când Joël Pommerat a transformat o serie de interviuri într-o piesă, Copilul acesta, pe care regizorul Radu Nica a propus-o în primăvara lui 2023 studenților de la masteratul de Arta Actorului din cadrul UNATC București. Întâmplător (sau nu), spectacolul rezultat se înscrie într-un peisaj teatral românesc din ce în ce mai populat, în ultimii ani, de cercetarea relațiilor dintre generații, a celor dintre părinți și copii, dar și a traumelor transgeneraționale. A nu se înțelege că s-a urmărit vreo clipă un "trend"; vorbim, totuși, de introspecții cât se poate de necesare unei societăți sănătoase, deci cât se poate de benefice societății noastre.

Însă nici Joël Pommerat (în situațiile pe care le conturează), nici Radu Nica (în abordarea sa) nu pun problema în termenii de mai sus. Autorul de text și autorul de spectacol se întâlnesc într-o chestionare discretă, subtilă a unor raporturi interumane, lăsând, așa cum se cade, spectatorul să preia și să ducă mai departe ce crede, respectiv ce simte.

De altfel, rezultatul final (spectacolul) nu a apărut în urma unei viziuni stricte și implementate cu rigiditate de regizor, ci a unui proces bazat pe căutare, propunere, joc și dialog. Acest mod de lucru a certificat în primul și în primul rând calitatea pedagogică a demersului nostru, creându-se de la bun început un mediu în care studenții-actori - masteranzi în an terminal, deci cu mai bine de un picior în profesia deseori necruțătoare pentru care s-au pregătit - au avut un număr de ocazii de bun augur: cea de a lucra cu un regizor profesionist și experimentat (ar fi bine ca această practică să se încetățenească la masteratele de Actorie), cea de a deprinde o anumită disciplină și anumite aptitudini "complementare talentului" ușor de trecut cu vederea în studenție și, nu în ultimul rând, cea de a suda un colectiv, cel puțin în cadrul spectacolului, fapt remarcat ulterior, spre bucuria noastră, și de critică (vezi aici articolul lui Mihai Brezeanu pe LiterNet).

Începând cu anul universitar 2022-2023, studenții la Actorie și la Regie din România vor avea parte de patru ani de studii, față de trei, cum se întâmpla până acum. Cu ocazia adăugării acestui an suplimentar (atât de necesar!), sper și îi îndemn pe toți cei care gestionează programa studenților la Regie să introducă o asistență de regie ca pas obligatoriu, preferabil în anul III, ca preambul pentru spectacolele de licență din anul IV. Existența unei asistențe de regie la un spectacol profesionist în cadrul studiilor de regie ar trebui să fie un lucru cât se poate de firesc într-o meserie vocațională și cu caracter eminamente practic.

În ceea ce mă privește, am resimțit asistența de regie la Copilul acesta ca pe o (primă) compensare a lipsurilor pe plan practic de care am avut parte, alături de colegii mei de generație, din cauza pandemiei. Îmi place să cred că văduvirea de suficient lucru fizic și de suficiente întâlniri cu colegii de la Actorie din recenta perioadă de tristă amintire - temporară, ce-i drept, dar dureros resimțită în virtutea perioadei scurte de studii - ne-a imprimat tuturor (sau cel puțin multora) o poftă de lucru și de întâlniri chiar mai mare decât cea pe care o au de obicei proaspeții absolvenți.

Revenind, însă, la Copilul acesta, trebuie menționat, fără a fi vorba neapărat despre cazul de față, că asistența de regie e o funcție deseori vagă, ale cărei atribuții incerte pot varia de la a aduce cafele pentru restul echipei la a ține repetiții de unul singur; nu se știe niciodată. Cu toate acestea, e tot timpul permisă (și de cele mai multe ori obligatorie) prezența alături de regizor, atât la repetiții, cât și în activitățile conexe care țin de crearea spectacolului. Prin urmare, e tot timpul ceva de învățat pentru cine știe să privească și să asculte.

Printre multele calități profesionale și umane ale lui Radu se remarcă generozitatea, o generozitate pe care sunt convins că studenții-actori au resimțit-o din plin și care mie mi-a fost un important filtru de receptare a lucrurilor pe care le-am avut de învățat de la el, nu puține la număr. Fără a intra în prea multe detalii, în urma acestei experiențe am rămas cu multe (poate prea multe) așteptări și cu un standard pe care sunt conștient că nu-l voi găsi peste tot, dar pe care pot și vreau să mi-l impun cel puțin mie însumi.

Întâlnirea mea cu studenții-actori din distribuție nu a fost cu nimic mai puțin importantă decât cea cu Radu. Mărturie în acest sens stă faptul că pe câțiva dintre ei deja i-am cooptat în proiecte viitoare, iar pe ceilalți pot spune din toată inima că îi am în vedere pe viitor, convingându-mă că sunt oameni implicați, profesioniști și, nu în ultimul rând, talentați. Văzându-i și petrecând timp cu ei, mi-am adus aminte cu drag de propria mea studenție la Actorie și, mult mai important, mi-am reamintit că e bine să (vrem să) vedem farmecul unic al fiecărei generații, fie că vorbim de "noi și ei" sau de "actorii de altă dată...".

Ca să închei, totuși, într-o notă care are mai multă legătură cu spectacolul decât cu parcursul meu pe lângă el, copiii aceștia din Copilul acesta nu mai sunt, firește, copii, cum nici noi nu mai suntem, dar dacă facem un pas în spate și ne uităm cu atenție la ce ne propun, poate că aceia care încă sunt copii și care poate că depind de unii dintre noi vor avea de câștigat. Și noi pe lângă ei, bineînțeles.
 
O amplă galerie foto, realizată de Dinu Lazăr, puteți vedea aici.