O mică scenă de lemn în centrul uriașei scene timișorene. O insulă dreptunghiulară, un ponton, un refugiu, un spațiu izolat / protejat. Doar Prospero și Ariel vor avea dreptul să pășească în afara sa de-a lungul orei și jumătate de spectacol. Ceilalți actori se vor materializa și vor dispărea pe nevăzute din spațiul de joc propus de regizorul, scenograful, creatorul design-ului de lumini și al universului sonor Alessandro Serra (autorul acelui Macbettu în limba sardă prezentat la Festivalul Internațional de Teatru Sibiu 2022). Adăugați la calitățile deja enumerate pe cele de traducător și realizator al adaptării după textul lui Shakespeare.
Elementele de decor sunt minimale: podeaua de lemn, câteva uriașe perdele decupând / acoperind hălci de aer și lumină pe verticală, câteva cortine / blocuri dreptunghiulare rigide dezvăluind / ascunzând adâncimi ale scenei pe orizontală, o masă, o scândură. Într-un anumit moment, deasupra spațiului de joc plutește un stativ înțesat de costume, din care își procură îmbrăcăminte dezgolitele trupuri ale trio-ului Stephano - Trinculo - Caliban (cel de pe urmă, jucat de un actor de culoare, prilej ca Serra să îi confere personajului o aură de vedetă / ciudățenie de circ, dresat și silit să performeze în fața stăpânilor albi, fie ei prea bunul Prospero sau prea răul Antonio).
Și tot acolo, în enumerarea elementelor de decor, trebuie amintite spoturile reflectoarelor mânuite conform ideilor lui Serra, un masterclass de light design, o impresionantă demonstrație de punere în valoare a cilindrilor de fotoni în contact cu particulele de aer din înaltul scenei, cu costumele, corpurile, chipurile actorilor, cu elementele de decor. Din ciocnirea acestor elemente, Serra creează câteva scene / stop-cadre / tablouri de o estetică renascentistă, ce dau spectacolului o aură aristocrată. Un obiect elegant, clasic, frumos. Și rece.
Ariel e întruchipată de o actriță & dansatoare tonică, jucăușă, senină. Prospero e un senior cu părul alb și baston, rostind textul rar și răspicat, ca pe o incantație, mereu cu fața spre public. Cei doi sunt magicienii, creatorii de teatru și de lume, cei chemați să re-așeze ordinea într-o lume pe care montarea lui Serra o plasează la intersecția dintre commedia dell'arte, grotesc și absurd. Cele 90 de minute de spectacol nu oferă surprize în ce privește profilurile lui Ariel și Prospero. Primele apariții le definesc întreaga evoluție. De fapt, non-evoluție.
Restul personajelor nu ies nici ele din spiritul textului shakespearian și linia montărilor clasice ale acestuia. Anumite soluții regizoral-scenografice, parțial amintind de montările unui, de pildă, Silviu Purcărete (măștile ce se învârt mesei, aureolate de coșuri de nuiele replicând uriașul coș purtat / cărat de Caliban, vocile înregistrate reproduse în tonalități șoptite, sincronizate cu buzele actorilor), alungă, pe alocuri, monotonia. Sunt totuși prea puține idei / elemente pentru a însufleți o montare prea stilizată, prea didactică, prea aseptică.
(foto: Alessandro Serra)