Theater-concert înseamnă că, vreme de 66 de minute (se poate adăuga, după caz / pofte, a treia identică cifră), Kocsárdi Levente cântă (la pianină) și rostește, plasându-se în pielea mai multor personaje. Muzica originală, regia și interpretarea îi aparțin. Alături de el, undeva în spatele măștilor și perdelelor gândite de M.C. Donici, sunt de auzit și de întrezărit Alexandra Mahu (voce și flaut), Victor Geru (vioară) și Maksay Csaba Zsolt (violoncel).
Prietenul-narator, genialul compozitor și Diavolul sunt cele 3 personaje păstrate în textul Simonei Donici, adaptare după Thomas Mann și Leonard Bernstein. Plus, desigur, muzica, element central al vieții eroului central Adrian Leverkühn. În miezul spectacolului, eroul / actorul își ilustrează filozofia și talentul muzical prin consistente porții interpretate și comentate live, susținute de trio-ul cameral, peste care se suprapun, de la o vreme, redări înregistrate ale bucăților abia cântate. Armonia sonoră dispare treptat, vocea lui Leverkühn ridică tonul pentru a se face auzită, întregul capătă un accente de disconfort.
Deducem că apariția Diavolului are de-a face cu nemulțumirea artistului incapabil de a-și depăși condiția / plafonul / limitele. Într-o scenă ultra-dinamică, în care Kocsárdi mixează rapid între pământean și sub-pământean, se pecetluiește pactul. Justificată, agitația vine însoțită de nu la fel de potrivite de intensități sonore (prea) înalte și de o oarecare căutare forțată a șocului vizual-sonor.
În general, Dr. Faustus are tendința de a epata. Prin mijloace (ar fi de amintit multitudinea de elemente de decor sofisticate, la limita extravaganței), prin nivelul de decibeli, prin grandoarea vorbelor. Parțial, zisa abordare stilistică slujește portretizării unei lumi post-pact subteran. Parțial, e oleacă prea mult.
Privirea și frazarea lui Kocsárdi Levente compensează parte din neajunsurile montării. Prezența sa, excelent susținută pe bază de rostire și mișcare, e puternică și memorabilă. Febrilitatea lui Leverkühn e transpusă sub ochii noștri (peste 100 de spectatori și o nouă sală arhiplină într-un TESZT cu care succes la public). Poate că de acolo, din acei ochi încărcați de pofte și patimă, s-a materializat nenumitul. Grijă cu excesele, așadar! În viață, în teatru, în general.
(foto: Cornel Putan, Bujor Popa)