Domnul Marcel îl ştie pe Ovidiu şi, după ce iese din cameră, lucrurile odată lămurite, se mai întoarce o dată, numai bine ca să nu-l lase pe Ovidiu să adoarmă din nou şi să nu respecte planul riguros aşternut pe hârtie. Ce face Ovidiu? Păi, în stilul nostru uşor, binecunoscut, ignoră complet termenii a ceea ce înseamnă un contract. Sună la prietenul său ca să-l însoţească la drum. Care prieten, Vali, nu va veni singur, ci cu noua lui iubită, Betty. Iar drumul nu va fi nici el fără popas. Cine stă să respecte un plan convenit anterior? A fost mai rău, a fost mai bine? Vali a condus la început. Calm, rezistând rugăminţilor lui Betty de a opri să-şi cumpere sandale. Dar când au avut de-a face cu semnalizările unei maşini roşii care îi urmărea s-a enervat. Aparent au fost gesturi de şofer în trafic. Vali vrea să continue drumul, Ovidiu se teme că ar curge uleiul şi de aceea au fost semnalizaţi. Este prima dispută între ei, mai mult în joacă. Numai că brusc lucrurile se degradează. Oprind, se trezesc atacaţi brutal de cei din acea maşină. Violenţa fizică surprinde pe toată lumea. Şi chiar dacă băieţii reuşesc să scape, din acel moment totul s-a schimbat. Tensiunea s-a instalat în fiecare dintre ei şi ne cuprinde pe toţi până la sfârşit. Nimic nu mai poate fi ca înainte.
Vulgaritatea de limbaj nu e o noutate, numai că acum semnalizează teamă şi orgoliu rănit şi dorinţă de răzbunare şi revoltă pe situaţia neprevăzută în care s-au trezit aruncaţi. Şi ceea ce părea un contract serios şi bine calculat, se dovedeşte a fi, poate, trafic de droguri. Iar eroii noştri descoperă duritatea lumii interlope. În care viaţa unui om are un preţ mult mai mic decât marfa. De unde la început era neseriozitate la Ovidiu, obligat să recunoască în telefon: "Deci am greşit dom' Marcel!", violenţa întâmplării îl face să simtă că nu se poate vinde atât de uşor. "Sunt prost să-mi pun pielea în saramură pentru două mii de parai?"
Încordarea slăbeşte când agresorii par a fi dispărut. Ce uşurare, totul pare a fi fost doar un vis urât. Ei merg înainte. Pe un drum pavat aparent cu bune intenţii. Îi regăsim aproape ca la început, uşuratici şi puţin trufaşi. Reapare pericolul şi spaima se instalează brusc, devine deja o obişnuinţă. Şansa lor este radarul poliţiei. Sunt opriţi de un echipaj de poliţie exact când erau gata să fie atacaţi din nou. Este o şansă însă pentru sufletul lor. De a dezvălui jocul în care au intrat. Numai că pentru asta e nevoie de un curaj şi mai mare. Aşa că rămân la ce ştiu ei mai bine, un truc, încă unul, căutând a se strecura mai departe. Ca-n viaţă. Şi merge. Ca-n viaţă. Un drum care ocoleşte, tresărind de-acum la fiecare semn, o evadare spre ţintă. Dar tensiunea acumulată în ei răbufneşte la cea mai simplă suspiciune. Arţăgoşi, sunt gata să agreseze la rândul lor pe alţii. Ba chiar explodează între ei. Negăsind destinatarul acasă, dau o fugă şi până la un en-gros să aprovizioneze micul magazin al părinţilor lui Ovidiu. Băieţii trec la cumpărături, iar Betty ignoră indicaţia precisă a lui Ovidiu, depărtându-se câţiva paşi de maşină. Se poartă şi ea precum făcuse şi Ovidiu de la bun început, un obicei al pământului. "Aşa m-am gândit eu că-i mai bine". "Recunosc că am greşit, acum ce să fac? Să-mi dau foc?", se justifică Ovidiu către domnul Marcel. "Extraordinar... Nu s-a întâmplat nimic", se justifică Betty către Ovidiu. Numai că acesta e un vulcan. Venele gâtului se umflă şi injuriile nu mai contenesc. Şi de aici încăierarea cu Vali. Prietenii ajung să se străpungă din priviri. Vorbe grele. Ies la iveală gânduri nerostite până atunci. "Să-ţi fie ruşine de cum te porţi. Toate aerele astea de super-patron".
Abia după ce duc la bun sfârşit misiunea, începe detensionarea. Greu. Şi când se părea că totul era undeva în urmă, observă pe drumul de întoarcere undeva în câmp, departe de şosea, maşina agresorilor. Ovidiu se apropie mai întâi cu acea curiozitate a oamenilor care se apropie spectatori de locul unui accident. Numai că Ovidiu se transfigurează văzând cadavrele din maşină. Priveşte parcă într-un viitor, înţelege jocul în care a intrat. E copleşit. Alături, Vali a adormit în poala iubitei sale. Ovidiu îşi continuă drumul cufundat în gânduri. Abia acum înţelege dimensiunea pasului pe care l-a făcut. Preţul pe care l-a plătit. Şi încă asta nu a fost tot. Acasă îi întâmpină domnul Marcel. La fel de sobru, ceremonios în gesturi, riguros în abordare, grijuliu ca un părinte. Pe acelaşi ton calm, dar imperios, îi anunţă de un nou transport a doua zi. Bine organizat. Numai că Ovidiu rosteşte parcă şoptit, dorinţa de a se opri. Imposibil. Ameninţările domnului Marcel nu sunt deloc o joacă, iar Ovidiu, care a văzut atâtea într-o singură zi, simte acum cu adevărat sudoarea spaimei. O marfă şi nişte bani. Ispititorul a mai cumpărat un suflet.
Marfa şi banii (2001)
Regia: Cristi Puiu
Scenariul: Cristi Puiu, Răzvan Rădulescu
Distribuţia:
Ovidiu: Alexandru Papadopol
Vali: Dragoş Bucur
Betty: Ioana Flora
Mama: Luminiţa Gheorghiu
Marcel: Răzvan Vasilescu
Doncea: Doru Ana