Așezată sub motto-ul Miracol, noua ediție a festivalului este una în care se manifestă "farmecul acestei extraordinare aventuri care este, care ar trebui să fie pentru fiecare dintre noi existența umană." Așa declara Constantin Chiriac la deschiderea festivalului, continuând: "În numele acestui lucru fundamental, existența umană, de 30 de ani facem la Sibiu festivalul internațional de teatru". Inspirată alegere, punctul de plecare a fost O catedrală plină cu orgi, reunind tradiția și modernitatea (J.S. Bach, Samuel Scheidt, Guy Bovet, W.A. Mozart, P. Anselm Schubiger) în aranjamente pentru multiple orgi de dimensiuni variate, cu ecourile lor reverberând adânc în Catedrala Luterană Sf. Maria. Un început binecuvântat de spațiul sacru, un lăcaș al miracolelor... Solemnitatea și prestanța s-au îmbinat cu dulceața sunetelor în ample reverii.
La final, oboseala e sesizabilă, dar nu diluează imaginile, ci le intensifică umbra de gravitate. Incursiunile în istoria flamenco-ului sunt făcute cu mână sigură, prin coregrafia ce subliniază temperamentul unor artiști care poartă o flacără în ei până la insolență, la patimă, metamorfozate uneori în jarul consumului interior și răvășind totul în numele libertății care se străduiește să respire măsurat, demn, deși fumegă de mândrie. De la lentoare hipnotică la ritm îndrăcit, dansatorii se dezlănțuie cu nerv structurând caligrafii individuale, dar și de grup - acolo se manifestă o expresivitate generată de siluetele atât de diferite, de dialogul răspicat sau în surdină, de sobrietatea colectivă care oricând poate exploda în exuberanță (dar nu o face decât atunci când dramatismul cere o accentuare insolită). Nu e doar un spectacol agreabil, ci unul care, ținându-te captiv în atmosfera lui, se transformă în meditație; gândul se oprește, se abandonează ritmului, plăcerii de a fi, neliniștii transformate în cântec al trupului. Arta flamenco se transmite din generație în generație și în spectacol există o vibrație a tainei, a tradiției, a timpurilor; în filigran apare un poem despre masculinitate, definită și de aroganță, și de tandrețe.
Substanțialul sezon sibian este deschis de Povestea prințesei deocheate (regia: Silviu Purcărete; premiera a avut loc la FITS 2018). Jocul înțelesurilor începe chiar de la titlu, Sakura (floarea de cireș) e prințesa decăzută, prinsă de malefice întorsături ale sorții, însemnată de deochi. Simbolismul ei se desface, cu toată forța sfâșietoare a efemerității, între frumusețe, vulnerabilitate și lupta încrâncenată la hotarele separând șovăielnic lumina de bezne, acolo unde forțe oarbe hăituiesc necontenit muritorii.
Imaginea are o intensă calitate cinematografică, sunt perceptibile tăieturi ca de montaj care dau naștere unui umor suculent, unor ritmuri care esențializează ideile, punctate fiind de ironii gestuale ce se sincronizează atent cu ambianța sonoră rafinată. Oglinzile de machiaj de pe margine semnalizează că totul e o convenție. Sunt siluetele care foșnesc pe scenă marionete sau oameni înhățați cu cruzime de destinul lor?
La răspântia dintre Occident și Orient se iscă cele mai trăsnite juxtapuneri. Dar și caricatura cea mai apăsată e traversată de un fior tragic (râsul se oprește când unul dintre personaje spune: "însuși diavolul ar plânge să ne vadă chinul").
Pentru că această ediție e pusă sub semnul In memoriam George Banu, spiritul lui va lăsa o pecete și asupra comentariilor din această serie. În Convorbiri teatrale, Festivalul internațional de la Sibiu, carte de interviuri apărută la Nemira în 2016, George Banu evidenția în preambulul interviului cu Silviu Purcărete calități regizorale care se arată pe deplin în Povestea prințesei deocheate: aptitudinea regizorală "de a concepe adevărate universuri colective și personale, senzuale și poetice. [...] Alianța împlinită a artelor, acesta-i visul lui Silviu Purcărete".
Prima zi de festival s-a înscris între sunetele maiestuoase ale celor șapte orgi și splendoarea unui spectacol de muzică și lumină: aproape de miezul nopții, dronele din spectacolul conceput de EVSKY & KLS LASERS au pus o cunună de sărbătoare nopții, au înfășurat-o în magie, promițând câte alte ocazii de a înstăpâni miracole în cotidian.
