Domnul FITS, psihoterapeut și agent imobiliar - FITS, 2023

Orice iubitor de teatru (și vorbesc în numele spectatorilor "civili" - nu știu cum e pentru "insideri") vă va spune că în teatru este și o valență psihoterapeutică de netăgăduit. Că ne ducem la teatru nu doar ca să umplem agreabil și / sau cultural ceva timp liber, nu doar pentru că unora ne place enorm ce ni se-ntâmplă în penumbra complice a sălii de spectacol ci și pentru că ne face bine, psihologic, timpul petrecut acolo. Pentru că în punțile care se leagă misterios între noi și scenă (ORICE fel de scenă) găsim și un strop de putere să depășim o zi grea, o săptămână rea sau o perioadă teribilă. De altfel, să nu uităm, această valență terapeutică a fost de multe decenii "instituționalizată": psihodrama, dramaterapia, folosirea unor tehnici teatrale în susținerea persoanelor vulnerabile (de la adolescenți-problemă la deținuți sau foști ostatici).

În altă ordine de idei, despre spectatorii pasionați se fac adesea glume care se referă la versantul de... dependență (în sens de adicție!): frecvența cu care unii dintre noi ("civilii"- să nu uităm) se duc la spectacole și eforturile (de toate felurile) făcute pentru a merge la festivaluri sunt văzute ca o scamă de patologie... Poate. Sunt multe dependențe pe lume. Cel mai simpatic apelativ cu care m-am ales, în acest sens, a fost Mamifer Festivalier (cu referire clară la FITS și la Enescu).

Ca orice bucureștean, așteptam festivaluri și turnee teatrale în București, ca să aflu ce se mai întâmpla în restul țării, mai ales dacă citisem câte ceva (sunt încă foarte ambivalentă referitor la critica profesionistă: e bine să citesc ceva înainte de un spectacol, ca pe o recomandare sau e mai bine să citesc post-festum, să văd ce se potrivește cu ce-am "pățit" eu?! N-am o regulă, las hazardul să decidă: nu caut activ cronici dar dacă dau peste ceva, citesc). Sunt însă întâmplări providențiale care te scot din zona de confort și te împing să schimbi ceva; ceva în viața ta de spectator împătimit, în cazul de față.

Prima întâmplare a fost Pescărușul pus de Andrei Șerban la Sibiu, cu distribuție "mixtă", București + Sibiu (să fie 15 ani, sau mai mult? - nota LiterNet: avanpremiera spectacolului a fost în iulie 2006, un jurnal de repetiții și textul spectacolului fiind disponibile pe LiterNet aici). Ne-am organizat un minisejur sibian special pentru acel spectacol. Sunt unul dintre mulții iubitori de teatru marcați de spectacolele sale de la începutul anilor '90, la TNB (să-l numim Sindromul Trilogiei), deciși să piardă cât mai puțin din ce va mai monta prin țară. Țin minte perfect cât de tulburător mi s-a părut inclusiv spațiul de joc și cât de mult am tăcut după, plimbându-ne pe străzi necunoscute, spre o cazare urâtă, luată la întâmplare, pentru doar una-două nopți. În orașul necunoscut, traversat arareori, în vacanțe, se întâmplau Lucruri.

A doua întâmplare a fost Faust, printre primele reprezentații ale spectacolului care avea să devină brand de oraș, brand de festival, nume de sală, loc pe care-l știu toți taximetriștii și chiar sibienii indiferenți la artele spectacolului. Era iarnă, foarte frig în sala industrială în ciuda unor suflante cu aer cald. Eram cu prieteni, am dezbătut toată noaptea pro-contra multe chestiuni (aveam să revăd spectacolul de 2 ori, cu familia și cu prieteni din străinătate). Ca să scurtez: după aceste 2 seri am decis că Sibiul trebuie să intre pe "harta" noastră culturală și că vom face eforturi să venim cât de des la FITS.

N-a fost ușor: în "fișa postului" adulților care eram la vârsta deciziei, multe rubrici s-au opus, adesea. Dar în mare, de mulți ani, un punct constant și important al vacanței de vară este FITS. N-a fost ușor nici să găsim modelul ideal al acestei... culturalizări terapeutice la peste 250 km de casă, an de an. Uneori a trebuit să renunțăm, și nu era ca acasă, unde sunai niște prieteni, să le oferi bilete de teatru în acea seară, pentru că survenise ceva. Era cu complicații la bietele gazde la care rezervasem cazarea, era cu complicații cu "cărămida" de bilete la care poftisem... Dar cu mâna pe inimă pot spune că a meritat fiecare strop de efort, de angoasă a nesiguranței, fiecare centimă. A devenit un fel de blazon al vacanței noastre de vară. Vedem o medie de 15 spectacole în fiecare ediție. Adesea comentăm / povestim că este deja un fenomen, nu un festival. Nu mă refer doar la producțiile uluitoare care se pot aduna în acele 10 zile (practic, bați mapamondul teatral și ai "pe tavă" numele cele mai importante ale momentului sau inovația cea mai proaspătă - zic cunoscătorii că e pe lista cu Avignon și Edinburgh), ci și la tot restul. Atmosfera de sărbătoare din întregul oraș a făcut să curgă multe râuri de cerneală; la fel, comentariile despre multiplele și uluitoarele spații de joc, despre brandul Fabrica de Cultură, etc. Eu vreau să semnalez niște aspecte mai prozaice, trecute ușor cu vederea dar care ne dezvăluie o preocupare ieșită din comun pentru confortul și siguranța publicului. Ceva dinainte de pandemie: salutarele autobuze gratuite care luau lumea din fața TNRS, după un spectacol acolo, s-o ducă la Fabrica de Cultură, depărtișor dacă în doar 15 minute începea un alt spectacol la care aveai bilet; sau intrarea pe bază de brățară verde / certificat de vaccinare în curajoasa ediție din 2021.

Au trecut ani buni și ani răi (mulți cu terapia estivală FITS) și, inevitabil pentru oameni de vârsta noastră, am rămas fără părinți; fiecare, unic moștenitor. Ceva se impunea să facem cu suma moștenirilor noastre, niciunul nu simte satisfacția sumelor de bani "moarte", adunate, și nici nu suntem oameni de afaceri, să investim. În puține cuvinte, am cumpărat un apartament în Sibiu (la margine, în cartierul Lazaret). Practic, el s-a impus: într-un mod cinematografic, am rostit simultan același cuvânt, Sibiu, după ce am fost ironizată că sunt city girl și m-aș plictisi de moarte într-un colțișor minunat de natură, departe de orice oraș...

Recunosc: sunt city girl iar să vin cât de des poate un om cu (încă) job, într-un loc cu filarmonică, teatre, muzee, felurite întâmplări citadine și, mai ales, cu FITS, este un privilegiu pentru care trebuie să mulțumesc multora, în felul acela penibil al premiaților Oscar. Dar în rândurile de față este vorba despre un insolit agent imobiliar: Dl. FITS.

Anul 2022 a fost unul amestecat, ca toate la această vârstă, în aceste vremuri, în această țară; dar a fost și incredibilul an când am mers la FITS de la un nou ACASĂ, fără griji, fără program, fără culpa deranjării gazdelor (oameni minunați cu care ne-am împrietenit, desigur - îți trebuie și prieteni noi într-un oraș nou). Așa că nu sunt sigură că vraja întunecată din Trei surori al lui Perceval, cea pasională a dansatorilor israelieni sau farmecul straniu al Macbeth-ului sard (numesc la întâmplare, nu e loc de ierarhii și nici nu mă "calific" să le fac) nu au avut legătură și cu faptul că eram, deja, un pic acasă.

Cât despre ediția recent încheiată, a 30-a, din 2023, inspirat numită Miracol, putem spune ca amatorii de jocuri pe calculator, că am ajuns la next level: am găzduit prieteni, i-am ghidat prin(tre) spațiile de joc, am ales spectacole pentru ei, i-am dus în locurile noastre preferate din oraș. Au fost multe momente de grație, tot la întâmplare aleg: înălțarea adusă de orgile Catedralei Evanghelice sau Romano-catolice, fiorul nici-doar-estetic-nici-doar-cutremurător indus de În măsura imposibilului, clipele suspendate dăruite de dansatorii Vertigo, firescul cuceritor al jocului și al ideii din Bucuria simplității, tandrețea de bun gust (bunul gust tandru?!) al tinerilor din Părinții mei, uluitorul Dorian Gray care-și era și tablou, coregrafia cumva kafkiană din Diptic... (n.b. în FITS văd numai spectacole străine, lesne de înțeles de ce: cele românești sunt deja văzute sau cumva accesibile, ulterior). La sfârșitul acelor spectacole (unele care aveau și acele 3-5 secunde de liniște împietrită dinaintea aplauzelor, ca și cum spectatorii se temeau să nu rupă încă vraja), odată cu satisfacția împărtășită cu apropiații, am simțit și o emoție bizară, din gama megalomaniei: mi se părea că am și eu un mic merit pentru seara oferită prietenilor, că și mie mi s-ar cuveni 2-3 aplauze... "Ce-ai făcut din mine, domnule FITS? Megalomania scufundă România!" s-a auzit însă repede în mintea mea și, odată cu așternerea zilelor și decantarea emoțiilor, s-a impus banalul "Mulțumesc, domnule FITS!"