Am angajat un ucigaș profesionist / Wie feuere ich meinen mörder (premiera: 16.03.2004; disponibil din iunie 2023 pe Scena Digitală) e spectacolul de debut al regizorului Radu-Alexandru Nica. Pornește de la textul lui Aki Kaurismäki, pe care se bazează filmul său omonim din 1990.
Povestea lui Henri Boulanger, un om între două vârste, concediat fără menajamente, care își angajează un ucigaș profesionist în chip de alternativă la sinucidere se desfășoară cu sobrietate, alunecând uneori în lugubru, alteori în absurd; mișcările evocă acel mod plat al lui Kaurismäki, aproape static, din care se deschide tăcut un evantai de surprinzătoare nuanțe. Radu Nica introduce o sumedenie de finaluri posibile (care în scurtul timp în care se succed te îmboldesc ludic, în rafală, să le chestionezi credibilitatea) și se încheie apoteotic prin concluzia unui alt film celebru, I think this is the beginning of a beautiful friendship. Sfârșitul provocator stârnește fantezia în ritm precipitat și bulversează, dislocând publicul dintr-o postură de comoditate.
Într-un interviu din 2008, Radu Nica explica elocvent acesta alură a universului filmic care l-a inspirat: "Mie-mi plac foarte mult Jarmusch și Kaurismäki - au ceva comun. Dar nu știu dacă se poate traduce lumea lor în teatru. Lumea lor depinde extrem de mult de spații - spațiile în care se întâmplă totul au un șarm aparte, care e intraductibil în teatru. Bunăoară la Kaurismäki -lumea aceea în care oamenii nu se privesc deloc și care aparent nu comunică deloc și care glumesc având niște fețe incredibil de serioase... filmele sale au o calitate cu totul aparte, o expresivitate a inexpresivității și un umor cu totul special, nordic. [...] El spunea într-un interviu că le interzice total gesturile actorilor lui, că au voie să joace doar cu ochii, gura și nasul, deși este conștient că unora le este ceva mai dificil să joace cu nasul..."
Operele lui William Shakespeare (pe scurt) / Shakespeares sämtliche Werke (leicht gekürzt) (regia: Daniel Plier, premiera: 31.01.2012) e o cunoscută abordare parodică a pieselor shakespeariene; pariul este ca trei actori să le evoce în esențele lor într-o oră și jumătate. Ali Deac, Yannick Becker și Daniel Plier antrenează sala, spectacolul abundă în ironii și giumbușlucuri (Othello poate fi concentrat în două replici: "Maurul și-a făcut datoria. Maurul poate să moară", apoi acțiunea e dezvoltată pe ritm de rap; piesele istorice sunt redate la grămadă de un comentator sportiv pentru că oricum nu sunt altceva decât o pasare a coroanelor de pe un cap regesc pe altul și în acest "joc" intervin, cum știm, destule "faulturi"). E o comedie neastâmpărată, ireverențioasă, "o scrânteală, dar cu socoteală".
D'ale lolelor / Ein Bett voller urzeln (regia: Șerban Puiu, premiera: 21.03.2015) flexează mai departe abilitățile comice ale trupei printr-o adaptare liberă a farsei lui Dave Freeman, Un pat plin de oaspeți / A Bedfull of Foreigners. Este un text ușurel, saturat de gaguri mai mult sau mai puțin previzibile. Dacă faci abstracție de părțile care merg pe abordări facile, poți să te lași purtat de valul dezlănțuirilor năvalnice de umor ale trupei sibiene. I-am văzut pe actori mai ales în drame, și aici e o surpriză plăcută să le observ apetitul de a construi un personaj comic dintr-un șir de micro-expresii, care accentuează efectul ilar prin contrast, pentru că tot ce se întâmplă altfel în jurul lor ține de un imensă tevatură în zig-zaguri (prea) zgomotoase.
Partea a doua a zilei a întețit toate nostalgiile finalului de festival printr-o suită de concerte, fiecare explorând o anume paletă a melancoliilor.
Ecourile trecutului / Echoes of the Past l-a avut ca protagonist pe organistul Guy Poupart. Într-o simetrie cu începutul festivalului, orga a readus acea sonoritate cristalin-zglobie, amplă, demnă, care așază spectatorii în atmosfera solemnităților, lăsându-i de asemenea să cutreiere fermecați prin secole de muzică.
Antonio Piculeață și Tony Yike Yang au evoluat într-un Concert pentru vioară și pian dominat de opțiuni aparținând Romantismului. Acest duo al unor foarte tineri interpreți (Antonio Piculeață are 16 ani, iar Tony Yike Yang, 24) a folosit cu succes ca semnătură stilistică și aplecarea către interiorizare a unuia, și exuberanța celuilalt.
În program: César Franck, Paganini, Kreisler, Elgar și, la encore, Enescu (Impresii din copilărie). Ca alegere de repertoriu, Introducere și Rondo Capriccioso de Saint-Saëns a generat asocieri nu lipsite de interes: această lucrare i-a fost dedicată lui Pablo de Sarasate, violonistul și compozitorul care în 1863, când Rondo-ul a fost scris, avea doar 19 ani. Tinerețea acestor noi talente rezonează sub o boltă de bun augur.
Acorduri spaniole (Paco Díez & Raúl Olivar) a reunit doi profesioniști de clasă, iubitori nu doar ai cântecelor sefarde și ai flamenco-ului, ci și ai istoriei lor bogat ramificate, care dăruiește melodiilor o textură densă, cu straturi vibrante de legendă. Paco Díez a prezentat amănunțit fiecare cântec, împletindu-i povestea care traversează uneori sute de ani cu anecdote personale, în acorduri relevante.
Am fost invitați cu afecțiune pe firul unor călătorii în care intră nu doar cele mai îmbietoare arome ale meselor (mai sărace sau mai bogate) cu aura lor senzuală, ci și nostalgii, tristeți și expansivități, totul amintindu-ne că nu ne putem separa nici de bucuriile sărbătorilor împărtășite, de plăcerile simple, dar nici de un fior de discretă amărăciune, căruia în zadar încercăm să-i punem surdină.
Showul de drone creat de EVSKY & KLS LASERS, din ce în ce mai sofisticat, mai ingenios a încheiat cu fast ediția a 30a a festivalului.
Sub cerul strălucitor, ne-am bucurat încă o dată - cu un gând de mare gratitudine față de Constantin Chiriac, echipa festivalului și cei care i-au susținut constant - de tot ce înseamnă "iubirea și teatrul, două variante ale clipei incandescente" (George Banu).
