Într-un spectacol în care mișcarea se exersează în toate registrele, sugerând în egală măsură forță, și delicatețe, amenințare și senzualitate, explozie vitală și deznădejde, figura lui Genghis-Han se construiește din punctul de vedere profund subiectiv al celor pentru care el este erou național. De la prima până la ultima scenă, fiecare gest al artiștilor umple cu semnificație conturul unei ființe care aparține mai mult mitului decât realității. Venirea miraculoasă pe lume, intervenția lui Tengri, zeul suprem, în destinul său, metamorfozele prin care trece de-a lungul vieții se înscriu într-un plan simbolic, într-un scenariu asemănător basmului, în care eroul are exclusiv trăsături pozitive, reprezentând mai mult principiul Binelui decât o ființă în carne și oase. Spiritul justițiar, încrederea în oameni, prietenia ca valoare esențială și iubirea sunt elementele prin care se încearcă umanizarea personajului, dar care nu fac decât să sporească strălucirea unei figuri emblematice. Nicio umbră nu plutește peste acest personaj, pe care nimic nu-l sperie și nimic nu-l întoarce din drum. Apartenența sa la lumea reală este dată, mai degrabă, de planul sonor al spectacolului și de anumite detalii coregrafice, în care dimensiunea etnică este evidentă. Muzica de inspirație populară, sunetele puternice care îi sunt specifice, vibrația folosită în așa-numitului "cântat din gât", mișcările împrumutate din dansurile populare, în secvențele în care supușii celebrează victoriile conducătorului lor, toate acestea îl circumscriu pe Genghis-Han lumii mongole, universului nomazilor, pentru care sursa de inspirație în constituirea limbajului artistic o reprezintă natura.
Într-o coregrafie precisă și extrem de expresivă, cu mișcări ce amintesc uneori de acrobație, alteori de baletul clasic, povestea avansează în ritm alert, cu episoade ce pun în evidență talentul artiștilor. Boldkhuu Boldbaatar, actorul care interpretează rolul lui Genghis-Han, are momente în care devine el însuși o ființă nepământeană, spre exemplu atunci când redă figura călărețului aflat pe un cal în galop. Biciul imaginar din mâna dreaptă se întinde parcă peste întreaga lume, bustul se mișcă în plan vertical, părând să se înalțe până la cer, în timp ce gleznele îi balansează dintr-o parte în alta, cu o flexibilitate ce te face să crezi că articulațiile și ligamentele i-au devenit de-a dreptul fluide. Partea superioară a corpului său este întruchiparea personajul uman, în timp ce prin mișcările gambelor și ale gleznelor actorul sugerează prezența ecvestră, într-o secvență cu un impact vizual maxim.
Bilguunsar Yalat, actor care apare în dublu rol, atât de strămoș al lui Genghis, cât și de prieten al său, este o prezență electrizantă prin forță și mimică, un actor pe care protagonistul se poate sprijini ca personaj contrastant, în raport cu care își definește mai bine trăsăturile. Într-o poveste ce pune accent pe masculinitate, personajele feminine nu sunt deloc marginale, iar intervențiile lor exprimă în egală măsură vitalitate, curaj, sensibilitate și căldură maternă. Mama lui Genghis, interpretată de Undarmaa Sambal, și iubita lui, Borte, rol jucat de Altanshagai Ganbat, se individualizează prin intervenții consistente, nuanțate, impunându-și personajele în conștiința publicului.
Costumele rafinează discursul coregrafic și îi dau profunzime, prin paleta coloristică, în tonuri brun-roșcate, suficient de neutre ca să nu distragă atenția de la mișcările corpurilor, sugerând, în același timp, jumătatea chtoniană din ființa protagonistului. Jocurile de lumini sunt simboluri ale dimensiunii celeste, conturând deopotrivă și planul temporal, al cărui început este constituit de întunericul primordial, ce se destramă treptat, prin alunecarea din mit în istorie.
Singura fractură în construcția estetică a spectacolului o reprezintă folosirea limbii engleze ca suport al comunicării verbale în timpul reprezentației. Deși pot înțelege că în felul acesta spectacolul ține cont de publicul internațional, nu reușesc să armonizez acest cod lingvistic cu toate celelalte coduri atât de profund legate de lumea mongolă. Cum spectacolul este subtitrat în engleză și română, mi s-ar fi părut mult mai coerentă și mai autentică o abordare în care actorii se exprimă limba lor maternă. Mi-ar fi plăcut mult să aud, timp de o oră, cum vorbesc cei pentru care Genghis este, până astăzi, o figură colosală.
Întâlnirea cu reprezentația talentatei trupe din Mongolia cred că a fost nu numai un prilej de emoție estetică pentru spectatorii de la FITS 2023, ci și unul de reflectare asupra felului în care istoria și mitul își fac loc în spațiul artistic. Imaginea lui Genghis, de personaj pozitiv prin excelență, se așază față în față cu aceea a războinicului nemilos, care a înfricoșat o lume întreagă acum opt secole. Cele două reprezentări își negociază partea de adevăr în mintea spectatorilor, iar în mecanismul decodării unui asemenea discurs, intră în joc atât procedeele prin care artiștii își asumă dorința de a contura personajul dincolo de limitele pe care i le-a trasat istoria, cât și prejudecățile spectatorilor, care îl așază pe același protagonist într-o zonă în care imaginea sa este greu de schimbat.
E foarte interesant faptul că organizatorii ediției din 2023 a FITS au inclus spectacolul în secțiunea NATO, prima reprezentație având loc la Academia Forțelor Terestre din Sibiu. Prezentarea într-un asemenea context vorbește despre o "lectură" ce privilegiază perspectiva "din afară", pentru care Genghis e mai degrabă un personaj istoric, un strateg, o figură care populează încă imaginarul militar. Poate vrând să corecteze această primă impresie, cel de-al doilea spectacol a avut loc în sediul Facultății de Litere, într-un studio mic, de unde, aproape de miezul nopții, după terminarea spectacolului, privitorii au ieșit vorbind despre emoțiile ce i-au cuprins și despre simbolurile ale căror sensuri au putut să le descifreze.
Din orice linii s-ar construi în mintea spectatorului imaginea acestui erou, trupa de la Universitatea Națională de Artă și Cultură din Mongolia a reușit să creeze, într-un timp ce pare să-și fi pierdut legăturile cu începuturile sale, impresia că mai există încă în sensibilitatea contemporană resurse care pot reînsufleți un timp în care zei, oameni și animale totemice erau parte din aceeași poveste.