Leii fantastici care fac acrobații uluitoare sau dragonii ce se lasă purtați în vânt sunt personaje pe care publicul internațional le asociază imediat cu forme ale dansului tradițional chinezesc. Aducătoare de noroc, spectaculoase prin culori și mișcări, aceste figuri sunt nelipsite de la orice sărbătoare a Anului Nou chinezesc. Cu rădăcini în tradiția populară, dansurile performate cu o asemenea ocazie sunt o explozie de energie, sunt creatoare de bună dispoziție, imprimând timpului care se reînnoiește bucurie și vitalitate. Există însă și dansuri în care forța și ritmul alert al mișcărilor se sublimează într-o eleganță reținută, cu accente mai degrabă lirice. Cu o istorie la fel de îndelungată, prezentate inițial nobililor din curtea imperială, aceste dansuri aduc în prim-plan figuri de la curte - tinere frumoase și delicate, soldați curajoși, cărturari, eroi legendari - personaje ce reprezintă păsări (păunul, cocorul) sau plante (lotusul), evocând o multitudine de sentimente, de la bucuria de a fi împreună cu prietenii, la melancolia profundă, pe care o simte cel care se desparte, cine știe pentru cât timp, de cei dragi.
Spectacolul The Dance of China / China, o istorie a dansului, prezentat pe scena Filarmonicii din Sibiu în cadrul FITS 2023, de către studenții Academiei de Dans de la Beijing, în regia celebrilor coregrafi chinezi Wu Sha și Xia Weijia, a impresionat publicul, care a aplaudat și a ovaționat îndelung la final. Prin momente de grație absolută, ce au ilustrat istoria culturală a Chinei, spectacolul a punctat etape în evoluția dansului clasic chinezesc, trecând prin dinastii precum Han, Tang sau Song, cu ajutorul unor scenarii în care se recunoșteau teme precum călătoria, războiul, prietenia sau iubirea.
Accentul pus pe intenția de a prezenta trecerile de la un moment la altul ca o succesiune de epoci culturale le-a permis dansatorilor să decupeze, din diversitatea lumii chineze, tablouri în care publicul, ghidat de expresia dansatorilor, de mișcările lor și de fondul muzical, putea reconstrui imaginea unor poteci ascunse în munți, a unor iazuri sclipind în lumina amiezii sau a curților interioare ale reședințelor nobiliare, unde, sub o umbrelă mică, de hârtie, îndrăgostiții își puteau ascunde sărutul. Uluitoare prin finețea cu care mișcările dansatorilor redau elemente din natură au fost momentele în care granițele dintre uman și non-uman s-au șters, corpurile dansatorilor devenind întruchipări fie ale unei păsări - un cocor cuprins de tristețe, un păun grațios, uimit de propria frumusețe, o gâscă sălbatică scufundându-se în apă și mișcându-se cu multă abilitate în adâncuri -, fie ale unui element vegetal - floarea de lotus abia înflorită, plutind pe luciul apei.
Pentru privitorul obișnuit, nefamiliarizat cu substratul cultural pe care se sprijină dansurile chinezești, spectacolul prezentat de studenții din anul al III-lea al Academiei de Dans de la Beijing poate rămâne doar o întâlnire excepțională cu artiști talentați ce aduc pe scenă o lume recognoscibilă datorită întâlnirii prealabile cu discursul altor arte, ar fi pictura sau poezia chineză clasică. Pasul spre profunzimea codului coregrafic au reușit să-l facă studenții facultăților de arte ale spectacolelor din țară și din străinătate, cărora le-a fost dedicat un atelier de dans clasic chinez.
Profesorul Xia Weijia le-a prezentat, în prima parte a atelierului, două concepte-cheie ale civilizației chineze pe care dansurile le preiau, dându-le formă kinetică - yuan și junzi. Primul, tradus literal drept rotund / cerc, a fost explicat de profesorul Xia drept simbol al armoniei, al adâncimii, creând senzația de protecție, de închidere în niște limite ce, fiind lipsite de colțuri, nu deranjează sub raport vizual. Rotunjimea este, a subliniat coregraful, elementul definitoriu al mișcărilor din dansul clasic chinez, atât în plan orizontal, cât și vertical. Rotirea corpului se petrece în diferite ritmuri, în funcție de starea pe care dansatorul trebuie să o transmită, întotdeauna însă într-o manieră elegantă, grațioasă, ce evită mișcarea directă, bruscă, abruptă, fragmentată. Rotunjimea este cea care imprimă fluiditate mișcărilor, completată fiind, în anumite tipuri de dans, de ținuta cu mâneci lungi, ce depășesc dimensiunile brațelor tocmai pentru a putea, atunci când dansatorul se răsucește, să se deschidă și să cuprindă un spațiu mai amplu, care este el însuși traversat de asemenea mișcări circulare. Junzi este omul ales (sintagmă care s-a impus în sinologia românească datorită prof.dr. Florentina Vișan, traducătoarea în limba română a Analectelor lui Confucius), personaj exemplar al civilizației chineze, cel care trasează limita superioară a ființei umane, așezându-se sub semnul virtuții, al respectului pentru cunoaștere și rituri, al măsurii în tot ceea ce întreprinde, al armonizării cu Cerul. Acestui tip uman, fundamental pentru gândirea chineză, dansul îi dă forma rafinamentului în mișcări, a unei eleganțe ce denotă un spirit înalt, ce a asimilat valorile lumii căreia îi aparține. Esențiale în înțelegerea dansului clasic chinez, cele două concepte au fost ilustrate prin descompunerea unor mișcări complexe în unitățile lor minimale, pe care profesorul Xia și câțiva studenți chinezi le-au exersat apoi alături de cei prezenți la atelier.
Înaintea începerii atelierului, profesorul Xia a avut amabilitatea să ne răspundă, succint, la trei întrebări despre particularitățile dansului clasic chinez și despre diferențele față de cel european.
Ioana Clara Enescu: Care sunt cele mai importante trăsături ale dansului clasic chinez?
Xia Weijia: Qi Yun - o aură unică, un fel de mișcare corporală specifică chinezilor; Qing Zhi - un fel al chinezilor de a percepe lumea, exprimând universul lor interior, cu sentimentele lor, specific chinezești; Qi Zhi - atitudinea generală a unei persoane, ce reflectă temperamentul său și un anume șarm din timpuri străvechi, reflectat prin eleganță și reținere.
I.C.E.: Care sunt diferențele între dansul clasic chinez și cel european?
X.W.: Datorită diferențelor în ceea ce privește conceperea și aplicarea spațiului, a timpului și a energiei (forței), felul în care aplicăm noi forța în mișcări variază, felul în care interpretăm noi muzica diferă și, de asemenea, diferă felul în care noi înțelegem spațiul exterior și interior.
I.C.E.: Prin ce diferă dansurile din dinastiile chineze?
X.W.: În îndelungata istorie culturală antică a Chinei, dinastia Han, dinastia Tang și dinastiile Ming-Qing au fost perioadele de glorie ale dezvoltării dansului chinez. În ceea ce privește caracteristicile culturale și estetice ale dansului în fiecare dinastie, acestea sunt:
1. Dinastia Han: trăsătura estetică a dansului din dinastia Han a fost caracterizată de simplitate, duritate și grandoare.
2. Dinastia Tang: idealul frumuseții feminine era reprezentat de femeile durdulii. Stilul de dans a fost caracterizat prin prezentarea eleganței și măreției dinastiei Tang, o dinastie prosperă, prin mișcări grațioase.
3. Dinastiile Ming-Qing: dansul a fost caracterizat de o atmosferă nobilă și elegantă, (exprimând, n.n.) grație, frumusețe și rafinament ca trăsături estetice ale epocii.
Aceste caracteristici distinctive au modelat și au influențat dezvoltarea dansului chinez antic în timpul acestor dinastii.
Am petrecut două zile sub semnul întâlnirii, printr-o artă a spectacolului, cu o lume în care frumusețea mișcării este dată nu numai de o execuție impecabilă, ci și de o legătură subtilă cu un anume fel de a vedea lumea, ce privilegiază reținerea, interiorizarea, circularitatea.