Acestea sunt Monoloagele solitudinii, în versiunea avanpremierei care s-a întâmplat pe 23 iunie 2023. Pentru premiera care se va întâmpla pe 22 iulie 2023, noul spectacol produs de compania Arte-Factum în Studioul Franciscan din proximitatea Pieței Libertății din Timișoara va avea parte de versiunea integrală, ce va include, printre alte noutăți, evocarea acelui japonez octogenar solitar care umblă prin trenurile de mare viteză cu o pancartă cerând să fie adoptat (Fall Ilona). Pe text original (în cea mai mare parte) / adaptat & dramatizat (în cazul a două monologuri) de Mona Donici, în regia lui Levente Kocsárdi (actor al Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely Timișoara), beneficiind de momentele muzicale live ale Serenei Voaideș (în rolul fetei oarbe și mute care cântă la pianină) și de ilustrația muzicală gândită de regizor (una dintre marile sale plăceri și specialități, vezi și recitalul de profil din Dr. Faustus theater-concert).
"Nu știam ce înseamnă să fii singur pentru că nu știam ce înseamnă să nu fii singur", spune, la un moment dat, orfanul lui Teo Cauș. Pacientul lui Andrei Elek amintește de Ministerul Singurătății, în timp ce Maria Leca invită publicul să danseze la petrecerea singurătății organizată în clubul cu același nume. În spatele actorilor, proiecțiile (video mapping: Sebastian Hamburger) aduc aproape, printre altele, întinderi mari de apă și felurite tipuri de dispozitive de măsurat curgerea timpului. Timpul, cel a cărui curgere poate fi influențată de super-puterile pe care imaginația pacientului lui Elek le atribuie asistentei-șefă (Maria Leca) desprinse parcă din Zbor deasupra unui cuib de cuci. Timpul, marele prieten / dușman al celor care nu au pe nimeni și nimic, în afară de uriașa înșiruire de clipe care le măsoară distanța față de semeni.
Nu e doar poezie / elegie în selecția de texte a Monei Donici și în stilistica regizorală a lui Kocsardi. Ambele momente ale Aidei Olaru sunt pline de umor. În travesti, Andrei Elek e spumos și impresionant (și) pe baza replicilor, gesturilor și grimaselor comice. Maria Leca strecoară multiple poante ce ajută dezinvolturii cu care își construiește personajul.
E drept, coregrafia Ancăi Stoica și pianina Serenei imprimă trupurilor o plasticitate mai degrabă romantică. Mișcare scenică a lui Darie Doklean iese în evidență, după povestea corporatistului său ce deschide și închide spectacolul (și nu numai), punând diversele fațete ale fricii în topul cauzelor ce conduc la însingurare. Înainte de solo-ul lui Darie, un song de grup, ce aduce laolaltă distribuția și multiplele întrupări ale celor uitați în / de solitudine, dă o măsură tulburătoare asupra vastității problemei abordate.
Monoloagele solitudinii sună (sound design: Sebastian Bayer) și arată bine (light design: Zoltán Gidó; grafică: Lilian Lupanciuc, fratele noii vedete a Naționalului, Marin, vezi recenta premieră Exod), antologând, la nivel textual și vizual (costume: Amy Bujancă; decoruri: M.C. Donici) multiple tipologii înconjurătoare. Poate o idee prea multe, parcă se simte o anumită aglomerare de teme (unele, la modă, vezi Timișoara 2023 - Capitală a Culturii Europene), după cum, din punct de vedere al ritmului, e încă nevoie de optimizare la momentul trecerii de la etapa primelor șase monologuri (câte unul pentru fiecare actor) la ce urmează.
Și totuși, în versiunea sa integrală, de 2 ceasuri, Monoloagele solitudinii va fi unul dintre cele mai ambițioase spectacole din peisajul teatrului independent românesc. Complex, variat, surprinzător, beneficiind de o prestație impresionantă a oamenilor de pe scenă. Maria Leca, Darie Doklean și Teo Cauș (născuți în Timișoara, Serbia și, respectiv, Republica Moldova, absolvenți de studiilor de actorie ale Facultății de Muzică și Teatru din Universitatea de Vest Timișoara), Aida Olaru (actriță a Teatrului German de Stat Timișoara), Andrei Elek (Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad), Ana Andone (Naționalul timișorean) și Fall Ilona (actriță emblematică a Csiky Gergely, acum pensionară) produc emoție, râs și poezie pe bază de replică, gest, mimică, dans și voce.
O distribuție acoperind șase decenii de viață pentru o galerie de personaje acoperind o diversitate socială remarcabilă. Tineri, seniori, sărmani, bogați, anonimi, celebri, timizi, extrovertiți, oameni care fug de, oameni care fug spre. Cu toții, vizitați de una dintre marile boli ale veacului, fie trăit aproape ori departe de mediul online. Cu-o singurătate toți suntem datori, cum s-ar zice.