Dar ce să mai zic de 69? Pentru că atât are John Malkovich acum și pare că se ține mai bine decât un maratonist: trei reprezentații numai la Timișoara în două zile. L-am prins pe Malkovich (printr-o întâmplare fericită de a fi prins un loc al unui sponsor-invitat care s-a hotărât să-mi lase onoarea, prin absență, de a sta la balconul II, rândul patru, cel mai aproape de "cucurigu" cum ziceam în liceu. Nu știu, se mai zice așa?). În a doua reprezentație de la Timișoara, în spectacolul de care vorbea tot orașul dinainte de a-l fi văzut: The Infernal Comedy / Comedie Infernală, în regia lui Michael Sturminger care a scris piesa special pentru John, m-am putut bucura de un moment extrem de special. A doua reprezentație de vineri (21 iulie 2023) de la ora 16:00 (la care am participat eu) venea după cea de joi seara (20 iulie 2023), urmând ca după o oră, de la ora 19:00, spectacolul să fie jucat a doua oară în aceeași zi. Cererea a fost imensă.
Alături de sopranele Susanne Langbein și Chen Reiss, acompaniate de orchestra Wiener Akademie Orchester, dirijată de Martin Haselbock care este și creatorul conceptului muzical al spectacolului, această Comedie infernală a fost un tur de forță atât orchestral, teatral, dar mai ales vocal. Pentru că și sopranele au fost incredibile, mai ales în condițiile în care Sala Mare a Teatrului Național din Timișoara nu dispune de aer condiționat.
Dar să nu uităm că Teatrul Național din Timișoara, la fel ca și Opera, își desfășoară activitatea în clădirea Palatului Culturii, începută în 1871 după planurile arhitecților vienezi Ferdinand Fellner și Hermann Helmer, terminată în 1875. Ce e interesant de știut este că această clădire impresionantă, atât din punct de vedere stilistic cât și arhitectural, era prevăzută cu un sistem de aerisire pe bază de tuneluri care funcționau ca un fel de aer condiționat natural. Problema este că acel sistem nu mai funcționează acum. De aici și căldura aproape insuportabilă din rândurile superioare.
Cu toate astea, atât orchestra cât și sopranele, dirijorul și Malkovich au performat ca și cum condițiile ar fi fost perfecte. Cel puțin la nivel de anduranță, am rămas cu gura căscată. Ca să nu mai zic de vocile incredibile ale celor două soprane. Poate nu am mai fost eu demult la operetă, dar mi s-a părut că atât Susanne cât și Chen, aveau niște voci fantastice, cu o școală de canto extrem de serioasă în spate. Asta m-a ținut puternic în priză, în momentele când Malkovich "was taking a f***ing break", citând din textul piesei.
Și puțin despre piesă (nu știu câtă lume din sală se aștepta la atâta operetă - la un moment dat mai multă lume din public "stând pe telefoane"): un monolog între vii și morți, jucat în peste 150 de săli de spectacol în țări de pe trei continente. Selectat din autobiografia fictivă a criminalului în serie Jack Unterweger care în anii '90 a provocat o întreagă frenezie în jurul legăturii dintre carismă și psihopatie, acest subiect părea deloc departe de ce trăim în viețile noastre banale, ambalate în folia social media.
Monologul lui Malkovich, care la fel ca în Being John Malkovich, te făcea să nu știi dacă era vorba despre viața lui Malkovich în sine (care sine?) sau despre experiența altcuiva, cu atât mai puțin a unui criminal în serie. De asemenea, inserțiile "locale" din text de genul: "I came to Timișoara, Romania, just to find out that the Mayor is a Bavarian from the Black Forest", au fost un mic delir pentru publicul "fălos". La fel și la finalul piesei, când cu funia din jurul gâtului, Malkovich se oprește din balansul suicidal de pe masa de care se prinsese și spune: "Are you f***ing out your minds?! Did you think I was going to commit suicide here in front of you all? Well, maybe I'll change my mind. Come in one hour to find it out." Ca un meme de IG, aproape că reacția instantanee era să vrei să vii la reprezentația de la ora 19:00 ca să vezi dacă Malkovich va face lucrurile diferit.
Asta nu voi ști niciodată. Tot ce știu este că experiența aceasta de meta-poveste în poveste, de film în teatru și de operă în improvizație teatrală mi s-a părut uau! Cred că odată cu reprezentația asta m-am simțit respectată atât ca locuitor al unei capitale europene a culturii, dar și ca om care consumă muzică clasică, teatru și film. Cred că în acel moment puteam să mă simt la Londra sau în L.A. Doar că aproape de Elisabetin, un fel de Hyde Park local.
Navigând printre librete și texte, printre arcușuri și John Malkovich, Comedia infernală este o monografie a paradoxurilor: tentație și autocontrol, carismă și violență, eleganță și vulgaritate, adevăr și minciună. Pentru că așa cum zicea John Malkovich la conferința de presă (pentru el venise de fapt toată lumea din sală), "my editor told me once in Being John Malkovich that Malkovich would't have done that.", el însuși mărturisind într-un interviu că a abordat personajul din Being John Malkovich ca pe orice alt rol fictiv și că singurul lucru din viața sa reală care s-a reflectat în film a fost garderoba sa.
Și întorcându-mă la propria garderobă, după un moment cultural într-o capitală europeană a culturii, reflectez la propriile conversații meta cognitive, într-o după-masă caniculară dintr-o lume încălzită global, topindu-se sub razele unei inteligențe tot mai artificiale: I'll miss being John Malkovich. Mulțumesc pentru acest moment.
La Teatrul Național din Timișoara, spectacolul este prezentat în cadrul Anotimpurilor FEST-FDR, parte din traseul Vocile orașului / Atelierul Identitate din cadrul Programului Cultural "Timișoara - Capitală Europeană a Culturii 2023".
Dublu nominalizat la Oscar, Globul de Aur și BAFTA, John Malkovich a jucat în numeroase filme cu impact mondial. A apărut în zeci de filme, precum Dangerous Liaisons, Being John Malkovich, Empire of the Sun, The Sheltering Sky sau Of Mice and Men.