Spectacolul nu a început încă, spectatorii își ocupă locurile, în timp ce privesc la scena pe care se învârte o platformă circulară cu un singur scaun pe care stă Nora (Jessica Chastain). Ȋntr-o postură statuară, cu antebrațele încrucișate în poală, pare un element scenografic, pe un dispozitiv în mișcare. Ne aflăm într-un teatru de păpuși, într-o reprezentare minimalist-abstractă, cu o recuzită simplificată. Sosesc și alte scaune - ca niște călușei - ocupându-și poziția în caruselul vieții. Dacă baletul "scaunelor" din piesa lui Eugen Ionescu e interpretat de o lume imaginară sau de amintirile unui bătrân exilat, în pregătirea unei recepții ficționale, scaunele acestei montări sunt ocupate de oameni-păpuși, marcând un alt model de realitate iluzorie din care Nora întârzie să se trezească. În preambul, personajele intră în scenă și ocupă scaunele cu fața spre exteriorul platformei. Stau nemișcate. Doar Nora continuă să se rotească în jurul lor - ca și cum ar vrea să-și aleagă păpușa cu care să se joace.
Prima scenă e anunțată de un tril de pasăre. Nora și Torvald (Arian Moayed) stau alăturați, cu fața la audiență, ca doi porumbei, și își adresează cuvinte de dragoste. Par un cuplu arestat într-o fericire încremenită, ce a început cu opt ani în urmă, comodă, formală, aureolată de entuziasmul manifest al Norei. Numirea lui Torvald ca manager la o bancă ar trebui să schimbe radical stilul de viață al cuplului, dar grijile și atitudinea lui vizavi de firea risipitoare a Norei rămân aceleași.
Actrița Jessica Chastain întruchipează o Noră naivă și senină, o ființă fragilă - aidoma acelor păpuși de porțelan - dar, în același timp, aparent imperturbabilă la tachinările meschine ale soțului. Jessica Chastain este una dintre cheile succesului acestei producții, fiind cunoscută în lumea spectacolului pentru rolurile și manifestele ei feministe. Actriță de film și de teatru, mai cu seamă clasic (Shakespeare, Cehov, Ibsen), și deopotrivă producătoare, a primit premiul Oscar 2022, pentru Cea mai bună actriță în The Eyes of Tammy Faye.
Următoarele scene introduc pe rând personajele în aceeași manieră. Vor ocupa pe rând un scaun lângă Nora, cu fața la public. Dialogul e intens, dar gestul este minimal și frust. Excepție face Nils Krogstad (Okieriete Onaodowan), funcționarul băncii, de la care Nora a împrumutat bani pentru tratamentul lui Torvald la sanatoriul din Italia. Inițial dialogul se desfășoară cu Krogstad în picioare, plasat în fundul scenei, în contre-jour. O apariție amenințătoare, un spectru scăldat într-o baie de lumină, Krogstad e un intrus ce nu figurează în teatrul de păpuși al Norei. Confruntarea are loc șezând, spate în spate, indicând o relație antagonică. Obiectivat de confesiunea Norei că a falsificat semnătura tatălui ei, deja mort la ora încheierii contractului de împrumut al banilor, Krogstad își anunță șantajul.
Odată intrate în perimetrul platformei circulare, personajele-păpuși nu se mai pot deplasa singure. Ele stau cuminți pe scaune și sunt transportate de banda rotativă ce le aproprie sau le cuplează în pregătirea scenei următoare. Alteori, însă, își așteaptă rândul, aliniate, în picioare, ca niște soldăței, cu fața sau cu spatele la scenă.
Repetiția dansului Norei pentru petrecerea de Crăciun se desfășoară tot pe scaun și mai apoi pe podea - Nora pare o păpușă răsturnată cu membrele în dezordine. Un spectacol hilar definit de o coregrafie mecanicistă a mâinilor, apoi de o zbatere dezarticulată a picioarelor, vine în contrast cu textul ibsenian ce descrie dansul magnific și dezlănțuit al Norei - menit să-l țină pe Torvald departe de cutia de scrisori.
Tensiunea dramatică e amplificată de un teatru de umbre ce sugerează lumea iluzorie ce se năruie în jurul Norei. Interlocutorii ei stau pe scaune în prim plan, cufundați în clar-obscur. Doar umbrele lor, siluete supradimensionate, se reliefează pe peretele luminat din spatele scenei.
Toate personajele poartă haine negre, terne, precum păpușarii din teatrul de marionete Bunraku. Nora, mereu în aceeași rochie neagră cu mânecuțe până la cot, persistă în postura ei statuară cu mâinile - translucid de albe, iluminate - adunate în poală. Textul nu este dublat de reprezentarea scenică, dar este cumva figurat de elocvența și expresivitatea interpretării. Gestul e mecanicist, limitat, iar dacă există, ca potențare a unei încărcături emoționale, anunță treptat desprinderea Norei din universul păpușilor. Schimbările de decor, de vestimentație sau anumite acțiuni implicate de text nu sunt materializate scenic, doar sugerate de dialog. Mai mult, jocul Norei cu copiii se desfășoară în absența lor. Li se aud doar vocile, în ecou, penetrând stereo dimensiunea scenei. Ca un preludiu pentru decizia ei de a-i părăsi, în final, Lloyd punctează gradat momentele despărțirii in nuce; mai întâi jocul in absentia, apoi, pretinzând că nu are timp pentru ei, îi lasă în grija guvernantei...
Amy Herzog construiește un portret în evoluție ce pregătește transformarea Norei. Conversația vibrantă cu Kristine (Jesmille Darbouze), prietena ei de școală, revelă, prin jocul nuanțat și colorat al actriței, un personaj complex ce împletește puritatea eroinei cu o irezistibilă dorință de viață și iubire, cu forța și determinarea, discreția și natura întreprinzătoare ce fac posibil gestul ei salvator. Descoperim, rând pe rând, o Noră tot mai tulburată și mai puternică, pe măsură ce aflăm abilitățile ei de-a se descurca într-o societate restrictivă, închisă femeilor. Stăpână pe arta manipulării (a lui Torvald, a doctorului Rank), Nora este deopotrivă păpușă și păpușar. Nora pare că se joacă cu viața ce ar trebui să se rânduiască după judecățile și dorințele ei. Falsifică semnătura tatălui, ca pe un gest firesc, motivat de scopuri nobile - de a-l salva pe Torvald și pentru a nu-și tulbura tatăl aflat pe patul de moarte. Împrumută de la Krogstad bani, fără acoperire, îl minte cu inocență și sistematic pe Torvald. Sacrificiul Norei este enorm, dar o viață sub semnul fraudei și al minciunii este total incomprehensibilă pentru Kristine, trecută prin evenimente nefaste, traume și greutăți. Ea consideră că secretul Norei trebuie relevat lui Torvald.
Ambiguitatea personajelor din jurul Norei (Kristine, Krogstad) este puternic reliefată printr-o reprezentare dihotomică în interiorul și exteriorul teatrului de păpuși. Krogstad este receptat în casa păpușilor ca un individ cu un caracter lamentabil, cu o reputație proastă, care-și permite intimități în public - ca fost coleg de școală - vizavi de Torvald, neadecvate pentru noua lui poziție managerială. El apare mereu într-un con de umbră, într-o aură întunecată, o apariție terifiantă pentru Nora, ca un demon al sorții. Dar ca și la Kristine, există circumstanțe - în lumea reală - ce justifică acțiunile sale disperate. Fraudele, pentru care Krogstad va fi concediat de Torvald, se pot justifica moral la fel de bine ca falsificarea semnăturii întreprinsă de Nora. În exteriorul teatrului de păpuși, Krogstad, transfigurat de declarațiile Kristinei - o veche relație amoroasă - este gata să renunțe la șantaj și la poziția în bancă în favoarea iubirii.
Rank (Michael Patrick Thornton) și Nora stau față în față și își cuprind mâinile, Nora își ridică provocator rochia și-și dezvăluie ciorapii. Regizorul insistă asupra flirtului cu aparentă inocență al Norei, adăugând fizicalitate rolului, într-o formulă compensatorie a textului - conform căruia gestul Norei urmărește doar intervenția lui Rank pe lângă Torvald, în favoarea lui Krogstad. Textul propriu-zis este urmărit cu acribie, dar jocul provocator al lui Chastain trădează tulburarea Norei în fața declarației de iubire a doctorului. Scena este de asemenea manieră construită, încât configurează o primă trezire a Norei, dinaintea dezastrului provocat de scrisoarea de amenințare a lui Krogstad. În final, Nora declamă că nu-l mai iubește pe Torvald, dar, oare, l-a iubit vreodată, sau doar s-a complăcut în acel joc superficial și agreabil al "eternilor îndrăgostiți" despre care Torvald vorbește?
Pentru câteva clipe Nora părăsește casa de păpuși, cât despre doctor, el nu pare să-i fi aparținut vreodată. Rank nu ocupă un scaun în carusel, nu face parte din garderoba de păpuși a Norei. În exterior sau în interiorul teatrului, Rank se deplasează într-un scaun cu rotile - inclusiv la aplauze, după ce piesa se termină. Un artificiu de regie sau o opțiune de distribuție definește un personaj deosebit, cu o înaltă spiritualitate. Integru, non-conformist, un fel de geamăn sau model pentru Nora, Rank sfidează societatea și rigorile ei, este sincer cu el însuși și cu ceilalți, asumându-și pe deplin condiția. Rank suferă de o tuberculoză a coloanei și realizează că sfârșitul este foarte aproape, secret pe care i-l dezvăluie doar Norei. Rank mărturisește că a tratat-o pe Nora ca pe-o ființă capabilă să iubească și să-și afirme liber sentimentele și actele. Scenic, confesiunea lui e motivată firesc de ludicul afectiv și manifestările cochete ale Norei.
Ultima scenă a despărțirii de Torvald reprezintă disoluția teatrului de păpuși. Nora se află încă în locuința ei și a lui Torvald - dar a părăsit deja teatrul. A coborât din călușelul ei imaginar și se află în dreapta scenei, în afara platformei circulare, împreună cu Torvald, de data aceasta față în față, într-o ultimă confruntare. Un dialog parcă prea lung, prea explicitat, în care căutarea identității prevalează, de parcă Amy Herzog ar vrea să justifice intoleranța Norei, gestul abominabil al părăsirii copiilor, doar în perspectiva feminismului și a încercărilor de emancipare a femeilor din epocă. Scena apocaliptică cu furia necontrolată a lui Torvald - după ce citește scrisoarea lui Krogstad, ce avea să-i ruineze slujba și reputația - e localizată tot în afara teatrului, pentru că transformarea Norei este instantanee, ca o revelație. Cele două momente se desfășoară unul în continuarea celuilalt, fără cezură.
În fundul scenei, o trapă verticală se deschide către tumultul străzii, se văd - poate în timp real! - roțile unei mașini care pleacă. Nora dispare în lumea dezlănțuită din afara teatrului de păpuși și deopotrivă a teatrului Hudson. Teatrul e și el o casă de păpuși, unde actorii - în criză identitară - se lasă adesea manipulați.