De vorbă cu... (I) - George Cocoș - Gala HOP, 2023

George Cocoș, vârsta: 33 ani, născut în Constanța rezidență actuală: Iași

Studii: Universitatea Națională de Arte George Enescu Iași, specializare Arta Actorului, clasă prof. Mihaela Arsenescu Werner și prof. Doru Aftanasiu, promoție 2012 (licență)

Participă la Gala HOP 2023, la secțiunea Individual cu momentul Dilema de George Topîrceanu.

Oana Balaci: Cum te vezi tu? Cum crezi că te văd ceilalți?
George Cocoș: În momentul acesta mă văd foarte încrezător în forțele mele proprii și în experiența acumulată de-a lungul anilor în teatru. Deși poate că nu pare mult, din 2012 încoace, de când am absolvit, dar am avut ocazia să lucrez, să joc mult, cu mulți oameni, multe stiluri și cred că mă pot descrie ca fiind foarte versatil în rolurile pe care le interpretez. Nu îmi dau seama exact cum mă văd ceilalți, eu de obicei încerc să îmi fac treaba, meseria mea de actor cât mai bine și probabil, dacă ar fi să aleg ceva, cred că ceilalți mă văd în primul rând capabil să fac asta.

O.B.: Care a fost momentul în care ai realizat că îți dorești o carieră în actorie?
G.C.: E greu să mă gândesc precis la un moment anume din viața mea în care am zis: Gata domle, actor mă fac! Toată copilăria mea am încercat să fac ceva prin care să ies în evidență, fie pe la școală în fața colegilor, fie prin fața blocului sau mai știu eu în ce fel de cercuri și grupuri am mai umblat. Dar dacă ar fi să aleg un moment decisiv, care mi-a dat așa, un imbold în direcția asta... M-aș duce cu gândul la clasa a 12-a, prin liceu, când ca să pot lua un zece la română, am fost rugați de profa de română, care știe, care se pricepe, care vrea, să facă un moment ceva la zilele liceului. Ca o paranteză, aș zice că asta e varianta clasică, cred că 9 prieteni din 10 au fix aceeași poveste. Revenind, am zis că ia să fac eu rost de un zece la română. Am făcut un moment de stand-up de maxim 5 minute (cochetam de ceva timp cu treaba asta) și am rupt o sală întreagă. Aș zice că după momentul ăsta m-am decis să încerc Actoria ca stil de viață până la urmă.

O.B.: Cum te ajută (sau încurcă) actoria în viața de zi cu zi?
G.C.: În viața de zi cu zi îmi place să fac mișto de lucruri, îmi plac bancurile, glumele de toate felurile și am momente când interpretez câte ceva în fața unui ghișeu spre exemplu, și am senzația, că pentru o clipă, persoana aia din fața mea se relaxează și parcă mă servește altfel. De încurcat, nu cred că s-a întâmplat asta vreodată... nu mi-a fost niciodată rușine să mă prezint drept Actor, chiar dacă nu sunt unul celebru... așa că aștept să văd dacă o să mă încurce cu ceva vreodată.

O.B.: Care este atmosfera ideală de lucru pentru tine?
G.C.: Bunica avea o vorbă: Pace și Liniște. Cred că e foarte important ca atmosfera de lucru să fie încărcată de cele două stări. Dacă există înțelegere între cei ce lucrează, nu se creează zgomot de fond inutil, toată lumea este pe aceeași undă, cred că se pot contura lucruri minunate.

O.B.: Povestește o întâmplare importantă de la o repetiție.
G.C.: Aș putea relata vreo cinci manuscrise aici. Cred că nu există repetiții fără întâmplări importante. O să mă îndrept spre una, de pe la începutul carierei, care mi-a rămas în minte foarte clar: aveam de interpretat rolul principal într-un spectacol de teatru nu foarte dificil. Spre final trebuia să salvez prințesa, deci nah, eram prinț, și înainte de pupicul final, trebuia să îi ofer o căpșună. Doar ce terminasem Facultatea, nah, acolo totul e mult mai concret. În repetiția respectivă, a început brusc un dialog de teatru absurd între mine și regizorul spectacolului. El mă îndemna să-i dau căpșuna. Eu întrebam despre ce căpșună e vorba. El spunea că e un simbol. Eu tot nu vedeam căpșuna. Tensiunea și vocile cresc pe măsură ce constatăm cu toții că nu era nicio căpșună reală în preajmă. El îmi zice că uite cum crește căpșuna. Eu zic că omul are probleme. Actrița, colega mea, începe să vadă căpșuna. Regizorul vede de-acum un mănunchi întreg de căpșuni. Eu încep să văd ceva, dar cum îi dau eu căpșuna invizibilă. And so on pentru minute în șir. Până când am primit o replică pe care o țin minte perfect, cu tot cu interpretare regizorală (păcat că e doar interviu scris):... Că dacă era vorba despre un tanc în scenă, trebuia să-ți aduc un tanc?! Am realizat, am tăcut, am executat.

O.B.: Cum te pregătești pentru un rol?
G.C.: Îmi place să lucrez mult la scenă, împreună cu cei implicați, actori, tehnic, regizor, scenograf, coregraf, etc. Încerc, câteodată, să mai studiez ceva personaje din lumea reală și să aduc câteva gesturi poate, sau un fel de a vorbi, sau un fel de a merge, dar recunosc că nu mă arunc în compoziții totale. Totodată, încerc să mă adaptez și în funcție de fiecare regizor în parte. Nu merge să te pregătești în același mod atunci când lucrezi cu oameni diferiți. Cerințele sunt altele de la un om la altul. Cred că cea mai bună calitate a mea, care să zicem că ar fi un punct comun, este învățatul textului foarte repede. Nu-mi place să trag de timp și să mai las pe mâine, că poate voi găsi eu ceva. Încerc să îl învăț cât mai repede, apoi rămâne joaca.

O.B.: Povestește despre un rol care a rămas cu tine mult timp după ce l-ai jucat.
G.C.: Prin 2013 am făcut un spectacol în regim independent împreună cu doi colegi de facultate. Se numea Frilensăr și era un spectacol manifest despre condiția proaspătului absolvent de Facultate de Teatru. O condiție precară pe atunci, așa cum, cred, că mai este și acuma. Deși au trecut mulți ani de când nu l-am mai jucat, încă mă gândesc la curajul ăla pe care l-am avut atunci să spunem lucrurilor pe nume. Rolul ăla încă îmi trezește amintiri plăcute, dar în același timp triste, pentru că era un rol la care am lucrat cu inima și sufletul încărcat de o perioadă a post-absolvirii destul de întunecată.

O.B.: Poate că nu ai încă luxul de a alege în ce spectacole joci sau ce roluri accepți. Dar ce cauți într-un spectacol și într-un rol? Care sunt criteriile după care ai ales / vei alege să intri într-o echipă creativă?
G.C.: Caut un pic de adevăr scenic și, recunosc, la început, multe cioace posibile, pe care, de cele mai multe ori, le voi tăia eu sau regizorul. Încă sunt în perioada în care joc orice, nu prea refuz, doar dacă vine vorba de teatru independent, acolo este altă discuție, alte motive de participare și altă dorință de afirmare. Îmi place să joc și rol principal și rol de figurație, îmi place mult să experimentez, mai ales pe stilul anumitor regizori și cred că ăsta este un lucru bun.

O.B.: Gurile rele spun că "se moare de foame din actorie". Cum răspunzi?
G.C.: Da, nici nu știu dacă sunt rele sau pur și simplu sincere. La început e greu. Mai ales după ce ai absolvit, tentația de a renunța la Actorie și a face ceva care aduce bani este mare. Au fost zile grele, în care am și murit de foame cum se zice, dar contează foarte mult cum ești mental. Dacă tu crezi că ești în stare să faci un lucru, și știi că ești bun la asta, atunci continuă să lucrezi și vei culege și roadele muncii tale. Acum când zic asta, pare ușor, dar spun încă odată: după Facultate este extrem de greu. Mi-au trebuit în jur de 8 ani, cam așa, să ajung la stabilitate financiară. Dar eu am fost și căpos. Am stat într-un oraș la 450 km depărtare de cel natal, în chirie, am vrut să mă descurc eu, pe cont propriu, nu am acceptat pomeni și în nici un caz nu am acceptat să fac altceva în afară de Actorie.

O.B.: Ce carieră ai fi urmat dacă nu ai fi urmat actoria?
G.C.: Ca orice student care vrea să fie sigur de locul lui, am dat la două facultăți. Și intrasem la amândouă. Prima a fost Teatru, iar ce-a de-a doua Științe Politice. Probabil dacă picam admiterea la Teatru, ar fi fost un semn că nu e de mine și cred că m-aș fi dus pe treaba asta cu Științe Politice, deși nici până în ziua de azi nu știu exact ce se întâmplă pe acolo.

O.B.: Cât de importante sunt premiile pentru un actor aflat la început de drum (și cât de importante ar trebui să fie)?
G.C.: În opinia mea, premiile sunt importante dacă știi să le gestionezi efectele imediat. Ori nu prea te învață nimeni prin Facultăți noțiuni despre gestionarea carierei. Sistemul îți pune un pic niște ochelari de cal la ochi, deoarece tu, ca student la Teatru, ești super orientat și concentrat să treci un examen sau altul. Iar când ai terminat cu un examen, stai liniștit, că mai ai un examen de dat. Și tot așa, până ai absolvit și dat la examene de numai știi de tine, dar, practic, tu nu știi ce anume să faci dacă iei un premiu la vreun festival sau altul. Și durează câțiva ani până te obișnuiești, dar deja primele efecte pozitive pe care le putea genera premiul luat de tine s-au cam estompat. Așa am ajuns la concluzia că nu neapărat premiul este important, ci cum ai evoluat în respectivul concurs, dacă ești mulțumit de tine, dacă puteai face mai mult sau mai puțin, dacă puteai schimba ceva în bine? Iar dacă se întâmplă să iei și premiu, cu atât mai bine, încearcă să profiți de el repede.

O.B.: Alege o carte, un film și o melodie care te-au marcat și explică într-un rând de ce.
G.C.: Carte - Misterul regelui. Despre scris. de Stephen King - mi-a dat toate motivele pentru care să mă apuc de scris teatru pentru copii și adolescenți
Film - Lost - serialul pe care l-am văzut de cele mai multe ori cap-coadă și care te întoarce pe toate părțile.
Melodie - Kings of Leon - Closer. Pur și simplu mă emoționează.



O.B.: Dacă ai pleca pe o insulă și ai avea loc doar de cinci obiecte în valiză, care ar fi acelea și de ce?
G.C.: Briceagul - să tai lucruri. Cremă de soare - să nu mă pârlesc. Ochelari de soare - pentru că presupunem în continuare că e o insulă exotică. Telefon mobil - nici nu se pune problema în ziua de azi să nu îl iei. Baterie externă cu încărcare solară - ca să meargă telefonul mobil.

O.B.: Ce te-a determinat să te înscrii la Gala HOP 2023? Ce așteptări ai de la această competiție?
G.C.: A fost o chestie neașteptată. Ediția asta a fost a patra oară când am încercat să vin la preselecții și să merg mai departe. În primele trei încercări, când aveam 22, 23 și 24 de ani - eșec total, texte alese prost, interpretate și mai prost, presiune multă, etc. De data asta, dădeam scroll pe FB și văd că se anunță iar preselecție Gala Hop. Eu, știind că e pentru proaspeți absolvenți oportunitatea, nici nu voiam să dau click. Dar nu știu ce s-a întâmplat, am dat click din greșeală. Dacă tot am dat, hai să citesc și văd acolo: vârsta maximă 33 de ani. Mai citesc odată, să fiu sigur. Eu având deja 32, mă uitam așa chiorâș un pic. Apoi văd juriul: Alexandru Dabija, Leta Pope.... Nici n-am apucat să citesc până la capăt, că am avut un flash cu tot momentul pe care o să-l fac. Direct, când am citit... Dabija, am zis... eu asta fac. Și m-am dus. Am intrat și acum pur și simplu merg fără nicio așteptare. Vreau să întâlnesc oameni faini, să vorbim, să schimbăm opinii și să ne simțim bine.

O.B.: Cât de relevantă ți se pare tema ediției 2023 (Prezența actorului - relația dintre actor și mijloacele tehnice, căutând echilibrul dintre specificul teatrului și tehnologie) pentru tine și pentru tinerii de azi?
G.C.: Este destul de relevantă, mai ales și după perioada COVID, când totul se mutase digital. Totuși, cred că pe mulți îi sperie un pic cuvântul tehnologie. De ce? Pentru că atunci când zici că vrei ceva tehnologie în spectacole de teatru, trebuie să te rezumi la bani și la investiții serioase în echipamente. Și chiar și atunci când faci rost de astea, mai dai de un HOP, nu ai oamenii capabili care să le manipuleze la potențial maxim. Aici mă refer, desigur, la tehnicieni de scenă. Așa că, de cele mai multe ori, rămâne tot pe seama actorului să gestioneze mijloace tehnologice și astfel să devină el un fel de interpret al acestora și să le facă să funcționeze împreună cu mijloace de exprimare artistice clasice. Așadar, cred că tema e bună și importantă, deoarece dă actorului oportunitatea de a experimenta pe propria piele ce înseamnă, ce presupune ca interpretarea să fie însoțită de tehnologie.

O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.

Notă LiterNet: piese scrise de George Cocoș se pot citi gratuit pe LiterNet aici.