(In)corect - un spectacol care încheie trilogia Colaj a Letei Popescu (ce mai cuprinde (In)vizibil și (In)credibil), jucat de Reactor de creație și experiment, Cluj, în cadrul Galei Tânărului Actor HOP 2023, la Alba Iulia - spune povestea complexă a unei familii mari care merge în vacanță în Delta Dunării, unde membrii acestei familii nu mai pot să-și ascundă gândurile și sentimentele, iar vulcanul emoțional erupe.
Amintește-ți, amintește-ți, amintește-ți... Spectacolul începe ca o lectură, care evocă evenimente-canon din viața fiecărui tânăr: când părinții ți-au găsit țigările în liceu, când te întorci de la facultate și camera ta e tot mai mică, iar tu te simți în plus în familia ta, când te revezi cu mătușa aia extra-afectuoasă care nu știe ce e ăla spațiu personal și care nu ratează nici o ocazie să îți amintească că te-a crescut ca pe propriul copil...
Fiecare din această familie poartă o povară, pe care nu o recunoaște decât în momentele de dialog cu publicul, când actorii break the fourth wall și devin extrem de sinceri atât cu noi, cât și cu ei înșiși.
Ramona, duce povara de a fi fiica cea mai mare, emancipată, care luptă cu dorul de mamă, luptă cu tatăl ei, atât cu încăpățânarea lui, cât și cu infidelitatea lui. Viorel, e bărbatul supus și călcat în picioare; subordonarea lui față de soție ajunge la paroxism atunci când el dispare și se întoarce transformat în câine, cu numele ironic, dar simbolic "Lache". Viorel nu și-a dorit să se căsătorească, nu și l-a dorit pe Ionuț, fiul său, dar atunci "așa erau vremurile". Răzvan, fratele Ramonei, e un bărbat de a cărui masculinitate se îndoiește întreaga familie, el însuși nu-și recunoaște identitatea sexuală. Cornelia e chiar mătușa extra-afectuoasă despre care vorbeam mai sus, care ar face orice pentru fratele ei, o femeie de la țară care a rămas blocată în timpurile în care a crescut, și care impune aceleași standarde și nepoților săi.
Actorii sunt responsabili și de partea tehnică a spectacolului, filmează, redirecționează reflectoarele, lucrează cu decorul și alte elemente tehnice prezente în scenă. Acest multitasking nu îi împiedică să fie prezenți în scenă și să nu-și părăsească rolurile atunci când acest lucru nu este necesar.
Conflictul crește în tensiune, iar rudele se împotrivesc una alteia. Fiecare personaj este extrem de contextualizat și dispune de spațiul necesar de a se afirma: prietena unguroaică ține un discurs în maghiară despre ceea ce își dorește de la un bărbat, dar în care descrie amănunțit portretul umanizat al masculinității toxice, iar Ionuț se manifestă printr-un trap demențial despre iubire, dorință și prietenia dintre români și unguri.
Lucrurile pe care nu le vedem sau la care nu ne gândim se dovedesc a fi cele juste: tatăl Ramonei și a lui Răzvan, deși e insuportabil, mărturisește într-un moment de slăbiciune că își iubește copiii și le justifică acțiunile.
(In)corect reușește să ilustreze complexitatea relațiilor interpersonale, mai ales din cadrul unei familii, iar finalul te teleporteaze în copilăria timpurie, când nu erai plin de neliniști și atât de nemulțumit de lumea în care trăiești. E despre oameni și despre schimbare, despre identitate și cum e să fii "om mare".
(foto: Andrei Gîndac)