Jurnal de HOP, 2023 (IV). La Alba Iulia

Zilele de ateliere (26 - 29 august 2023)

Prima parte a ediției 2023 a Galei HOP tocmai s-a încheiat. Emoțiile cresc. Entuziasmul de asemenea. Vom continua acum cu o altfel de rutină a zilelor, cu o altă intensitate. De fiecare dată când trec printr-o astfel de experiență colectivă, mă simt de parcă am trăit așa de când lumea. Timpul trece repede și încet, în același timp. E una dintre cele mai atipice senzații.

În aceste prime zile ne-am cunoscut mai bine. Ne-am văzut momentele unii altora, am vorbit despre acest duet, artă și tehnologie. Am fost împreună și am consumat emoțiile și gândurile specifice unui astfel de mediu creativ. Am trecut prin tot felul de stări. Uneori vorbeam despre ele, pentru că simțeam că și celălalt trece prin același foc. Alteori ne prefăceam că totul e perfect, că nu ne apasă nimic. Mintea mergea non-stop. Își dădea seama de probleme ale momentelor create și căuta soluții. Pe când erai sigur de rezultatul acestei analize, descopereai o nouă informație care te bruia total.

Un carusel. Ăsta e cuvântul care descrie cel mai fidel aceste zile de ateliere sub formă de repetiții, însoțite de discuții. Un carusel de emoții și gânduri. Aceeași permanentă oscilație, de la "Sigur e bine ce fac." la "Sunt un dezastru!". De ceva timp deja, cred că oscilația asta definește viața actorului, viața artistului, de fapt. E loteria aia despre care vorbeam în primele pagini. Nu știi niciodată. Ce faci azi s-ar putea să nu mai fie bun ieri. Ceva ce în urmă cu șapte repetiții nu a funcționat s-ar putea potrivi azi la fix. Dacă reușești să te lași captivat de jocul ăsta, să intri în el, arta devine un fel de magie, pur și simplu.

Zilele de concurs (30 august - 1 septembrie 2023)

Ei bine, dacă în zilele de repetiții am avut niște emoții incredibil de puternice, cum nu-mi amintesc să mai fi avut de foarte mult timp (Asta dacă am avut vreodată emoții așa mari.), în prima zi de concurs m-au părăsit cu totul. Vorbesc aici despre emoțiile alea pe care le ai înainte de a intra pe scenă, când unii te întreabă cu zâmbetul pe buze: "Și, ai emoții?". Emoțiile cu fluturași în stomac. Frica presărată cu entuziasm sau entuziasmul presărat cu frică, după caz. De când suntem mici și ne pregătim de serbările de final de an, ni se vorbește despre aceste emoții. Nu ni se spune care sunt. Nu sunt numite: frică, anxietate, entuziasm. Li se spune, la modul general, emoții. Cei care aleg calea scenei descoperă mai târziu cât de complex este acest cuvânt, de fapt.

Revenind, prima zi de concurs a fost prima zi în care m-am trezit liniștită. Nu înțeleg cum, nu înțeleg de ce, dar m-am bucurat. Liniștea asta m-a însoțit pe parcursul întregii zile, inclusiv înainte de a intra pe scenă. În anii ăștia de activitate, puțini, mi s-a întâmplat numai de două ori să nu am emoții înainte de a intra în scenă, înainte de două spectacole care nu-mi plăceau. A fost cumplit. Îmi amintesc că stăteam în spate și încercam să-mi provoc emoțiile. Mi se părea imposibil să intru în scenă fără senzația aia acută că mai bine îmi alegeam o profesie liniștită. Dar a fost posibil. Eu mi-am făcut treaba. Spectacolul și-a urmat cursul. Am înțeles atunci că viața artistului mai vine și cu astfel de momente și că e ok. Doar că de data asta, în prima zi de concurs, nu era vorba despre lipsa emoțiilor fiindcă nu mi-aș fi dorit să mă aflu acolo. Era pur și simplu o liniște, o senzație pe care n-am mai experimentat-o până acum.

În noaptea aceea am adormit liniștită. M-am trezit la fel liniștită a doua zi. De data asta liniștea m-a ținut numai până la repetiția de dimineață a momentului de grup, Celălalt. Uneori, în viață, cum s-ar spune, ai niște repetiții atât de proaste, încât îți vine să pleci acasă și să nu te mai întorci la teatru niciodată. Și nu că n-ai putea s-o faci, numai că e un gând de moment, urmat imediat de necesitatea acută a găsirii unei soluții. Trebuie să te remontezi, să alegi o variantă și să fii gata să urci pe scenă. Ca idee, e destul de simplu. În practică, e un pic mai dificil, numai că atunci când reușești, ai o satisfacție extraordinară. Uneori trebuie pur și simplu să te urci pe scenă cu încredere și cu un soi de egoism, ca să te bucuri tu de tine, de prezența ta pe scenă. Nu e ușor, dar e necesar. E tot o loterie. Atitudinea asta te poate salva sau te poate îngropa. Și mai depinde și de perspectiva spectatorului. A fost foarte interesant să simt cum publicul s-a împărțit în două categorii: cei cărora le-a plăcut foarte mult momentul și cei cărora nu le-a plăcut deloc. N-am mai simțit niciodată până acum atât de acută diferența asta. Și, recunosc, mi-a plăcut senzația. Știu că aici părerile sunt împărțite, dar eu cred că ai nevoie și de sentimentul ăsta, că ce ai făcut nu place. La fel cum și spectatorul trebuie să mai plece uneori de la câte un spectacol care nu i-a plăcut.

În a treia zi de concurs am simțit foarte puternică diferența dintre a avea partener de scenă și a fi singur. Am simțit-o de la repetiții până după ce am ieșit din scenă. Ambele ipostaze vin cu plusurile și minusurile lor, evident. Am traversat, între repetiții și spectacol, aceeași îngrijorare legată de moment, ca în ziua precedentă, numai că de data asta eram singură. Trebuia să fac alegeri pe cont propriu și să fiu în totalitate responsabilă de ele. Și asta am și făcut. Mi-am reamintit de ce vreau să prezint acest moment și de ce nu am creat altul. Mi-am reamintit de ce e important pentru mine acest Jurnal al unei tinere (actrițe), momentul meu de la proba individuală. Gala HOP m-a făcut să mă gândesc mult la provocarea asta a actorului de a se menține proaspăt, de a nu-și îngropa personajele. În multe situații prin care trecem, pentru multe blocaje pe care le trăim ca actori, cred că prospețimea asta este soluția cea mai potrivită. Uneori, în cazuri care acceptă asta, prospețimea poate însemna libertatea actorului de a improviza în cadrul anumitor limite setate.

Cea de-a treia zi de concurs a fost singura pe care am încheiat-o cumva nesigură pe ceea ce făcusem în scenă, dar împlinită pentru curajul alegerii făcute, în spiritul repetatei sintagme: "tristețe, frică, disperare". Totodată, a fost singura seară în care, după ce am ieșit din scenă, m-am simțit ciudat, diferit de cum mă simțisem în celelalte două. Era acută senzația că am terminat, că asta a fost și că din acel moment, în ceea ce privește concursul, nu mai putem schimba nimic.