De vorbă cu... (VII) - Gabriela Porumbacu - Gala HOP, 2023

Gabriela Porumbacu, vârsta: 27 ani, născută în București, rezidență actuală: București.

Studii: Universitatea Hyperion, Facultatea de Arte Geo Saizescu, Specializarea Artele Spectacolului de Teatru, Clasa Adriana Titieni și Liliana Pană (licență); Universitatea Hyperion, Facultatea de Arte Geo Saizescu, Specializarea Artele Spectacolului de Teatru, Clasa Maia Morgenstern și Constantin Florescu (master).

Participă la Gala HOP 2023, la secțiunea Individual cu momentul Actor Spectator.

Oana Balaci: Cum te vezi tu? Cum crezi că te văd ceilalți?
Gabriela Porumbacu: Sunt omul contradicțiilor. Omul paradoxului. Rațională și dintr-odată mânată de impuls. Cu o intuiție care rareori dă greș, dar pe care deseori o evit. Un om al oamenilor și în același timp singură în mintea mea. Mă fascinează oamenii, îi studiez, îi analizez, dar îi las să mă dezamăgească. Naivă și precaută. Investesc tot arsenalul de emoții, îmi pun sufletul pe tavă și mă detașez irevocabil. Pe scenă: spontană și calculată. Dau tot ce-i mai bun, respect schema și adaug sclipirea de viață, apoi îmi caut cusur. Chiar întâlnirile și discuțiile recente mi-au demonstrat că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Pe plan personal sunt considerată ca fiind sigură pe mine, dezinvoltă, echilibrată, cerebrală, când, de fapt, un om mai înconjurat de paradox nici că putea exista: sunt sigură și nesigură, dezinvoltă și reținută, echilibrată și haotică, cerebrală și impulsivă, jovială și melancolică. Pe plan profesional părerile se învârt în jurul aceleași tipologii comportamentale: siguranță, ambiție, forță, așezare, echilibru. Și, da, sunt adevărate, dar pe deasupra aș adăuga acel ceva care nu se vede la exterior: frica, căutarea, autosabotarea, neîncrederea, pe care, după lupte asidue, le depășesc sau le întorc în favoarea mea și ajung interior-exterior la forma pe care o văd ceilalți.

O.B.: Care a fost momentul în care ai realizat că îți dorești o carieră în actorie?
G.P.: Primul contact cu actoria a avut loc în primii ani de viață. Niciodată nu m-am putut imagina într-un alt domeniu. Din acest motiv, toți pașii pe care i-am parcurs au dus către ceea ce fac astăzi. Îmi amintesc primele acorduri pe care cântam și dansam împreună cu părinții mei, admirația și curiozitatea cu care o priveam pe mama atunci când cânta, îmi mai amintesc impulsul organic și, apoi, actul de a imita tot ceea ce receptam ca stimul artistic exterior. Mai vii și mai conturate decât toate celelalte amintiri sunt cele în care stăteam pe covor, uitându-mă la televizor, urmărind în acțiune marii actori ai acelor vremuri, actori cu care am crescut și datorită cărora mi-am promis că într-o zi voi fi actriță. Fiorul primului spectacol nu își găsește nici până în ziua de astăzi comparație. Acel fior, acel moment, mi-a întărit convingerea că pentru mine nu poate exista un alt drum.

O.B.: Cum te ajută (sau încurcă) actoria în viața de zi cu zi?
G.P.: Cele două dimensiuni se îmbină, se întâlnesc. Mă ajută să fiu fericită în fiecare zi pentru că fac ceea ce îmi place, ce am visat dintotdeauna, mă ajută pentru că mă preocupă și studiez omul de când mă știu (omul și tot ce ține de felul lui de a fi, de a gândi, de a acționa și reacționa), dar ca un recul mă afectează (cu toate că mi se pare mult spus "afectează") pentru că preocuparea permanentă de a studia omul nu-mi permite să trăiesc experiențele și relațiile interpersonale fără să le privesc cu ochiului exterior critic și antrenat. Totul capătă o formă de laborator artistic în care descopăr, despic, fac legături, studiez, trag concluzii din postura omului de zi cu zi și în același timp din postura specialistului în ale ființei umane.

O.B.: Care este atmosfera ideală de lucru pentru tine?
G.P.: La voie bună oamenii s-adună. Vreau să cred că toți cei care ne găsim în acest domeniu (vocațional) ne aflăm aici pentru că ne dorim cu adevărat și pentru că ne place la nebunie. Prin urmare, atmosfera pe care o caut este cea care îndeamnă la entuziasm, descoperire, căutare, voie bună. Acel loc în care te simți în siguranță și liber să experimentezi, să greșești, să construiești, să descoperi. O atmosferă în care muncești jucându-te.

O.B.: Povestește o întâmplare importantă de la o repetiție.
G.P.: Nimic nu mi-a venit pe tavă și nici nu mă pot considera un om norocos. Munca a fost și este laitmotivul meu. Acest laitmotiv mă însoțește și pe scenă. La lucru mă lovesc de prea multe întrebări, piedici, coborâșuri, necazuri pe care mi le provoc din cauza gândirii excesive. N-am cum să uit (și bine fac) repetiția în cadrul căreia regizorul s-a văzut nevoit să mă scuture bine de tot. Îl citez: "Îți bați joc de tine! Astăzi încearcă să nu mai gândești. Aruncă-te și atât! Ai intuiție. Ai fler. Folosește-le!" Nu m-a surprins, nu auzeam nimic nou, știam, știam că gândesc prea mult, dar a fost acel stimul care mi-a ușurat viața. Gândirea excesivă ucide fericirea!

O.B.: Cum te pregătești pentru un rol?
G.P.: Niciun proces de pregătire nu seamănă cu altul. Sigur că urmează anumiți pași de bază, dar se bifurcă în sensuri diferite. Pentru anumite roluri / proiecte nu ai timp, spațiu, resurse să te pregătești ca la carte. Pentru altele poți lucra, căuta ani de zile. Prefer rolurile pentru care caut din rădăcina firului de păr până în călcâi, de la cum gândește până la cum stă așezat pe scaun. Asta nu înseamnă că nu-mi plac și situațiile în care trebuie să mă arunc cu capul înainte bazându-mă doar pe intuiție. V-am mai spus că sunt un om întortocheat?

O.B.: Povestește despre un rol care a rămas cu tine mult timp după ce l-ai jucat.
G.P.: Fără doar și poate: Aneta Duduleanu. Un personaj bine-cunoscut și o pereche (referindu-mă la mine și la Aneta) care a ridicat multe semne de întrebare. Începând cu vârsta mea fragedă și culminând cu numele sonore care au adus-o (pe aceasta) la public. N-am să dau prea multe detalii pentru că vreau să vă stârnesc curiozitatea și să veniți la spectacol. Da, este un spectacol care (încă) se joacă și de care sunt tare mândră. Cuibul de Viespi: un spectacol care a adus împreună actori de reținut și o regie imprevizibilă - aș adăuga impresionantă, dar n-aș vrea să mă acuzați de subiectivism. Un rol cu care am câștigat câteva premii ce mi-au dat aripi să zbor mai departe.

O.B.: Poate că nu ai încă luxul de a alege în ce spectacole joci sau ce roluri accepți. Dar ce cauți într-un spectacol și într-un rol? Care sunt criteriile după care ai ales / vei alege să intri într-o echipă creativă?
G.P.: După cum am răspuns la o întrebare anterioară referitoare la atmosfera de lucru, întotdeauna caut siguranța și entuziasmul. Caut roluri, locuri, colegi care să mă motiveze, să mă însoțească spre evoluție. Îmi plac locurile și oamenii care favorizează și caută, la rândul lor: spiritul ludic, libertatea, bucuria, curiozitatea și care nu-și risipesc energia cu răutăți gratuite, nonsensuri, comparații inutile și judecăți de valoare. Caut provocarea, motivația, adrenalina, emoția, buna dispoziție - în rol și în colectiv.

O.B.: Gurile rele spun că "se moare de foame din actorie". Cum răspunzi?
G.P.: Țin să subliniez faptul că, deși, domeniul nostru a căpătat alte dimensiuni și o extindere pe care în trecut nu a cunoscut-o, numărul de actori aflați în câmpul muncii cauzează dificultatea așezării într-un loc stabil sau, măcar, găsirea unor proiecte independente constante. Cu alte cuvinte, toți (sau mulți dintre noi) trecem prin perioade și perioade. Uneori avem de muncă, alteori nu. Uneori câștigăm bine, alteori deloc. Important și ideal ar fi să găsim o cale pentru a ne păstra determinarea, răbdarea și să ne adaptăm permanent timpurilor și cerințelor.

O.B.: Ce carieră ai fi urmat dacă nu ai fi urmat actoria?
G.P.: Muzica sau scrisul. Ori una, ori alta, ori ambele. Actoria, muzica și scrisul sunt acele bucurii care mă împlinesc la maximum. A se observa ordinea în care le-am notat și faptul că niciodată nu aș opta pentru ceva ce nu m-ar bucura. Am crescut într-o casă în care filmele și muzica erau la ordinea zilei. Datorită tatălui meu am descoperit pasiunea pentru actorie, el fiind cel care iniția mersul la teatru și vizionatul filmelor, iar mama mi-a făcut cunoștință cu muzica. Scrisul nu a depins de nimeni, nu l-a provocat nimeni. Aici am lucrat pe cont propriu. L-am descoperit ca armă împotriva gândurilor și zgomotului permanent.

O.B.: Cât de importante sunt premiile pentru un actor aflat la început de drum (și cât de importante ar trebui să fie)?
G.P.: Jocul. El mă interesează. Jocul și joaca. Desigur, am un ideal, am mai multe, dar atât timp cât viața îmi va permite să joc, eu mă voi declara fericită. Da, visez. Visez să îmi închei cariera la o vârstă onorabilă cu conștiința faptului că întreaga-mi viață s-a derulat atât pe scenă, cât și pe platoul de filmare. Visez (ca mulți dintre noi) la un film peste hotare, la un premiu internațional, dar nu cred că ar trebui să le setăm ca scopuri. Poate că aceste premii nu vor veni niciodată. De ce să ne confruntăm cu astfel de dezamăgiri? Prefer surprizele.

O.B.: Alege o carte, un film și o melodie care te-au marcat și explică într-un rând de ce.
G.P.: Cartea: Viața cotidiană ca spectacol (Erving Goffman) pentru că am amintit anterior despre om și tot ce îl compune. Filmul: Blue Jasmine pentru că mă uit la performanța lui Cate Blanchett și mă îndrăgostesc încă o dată de această profesie. Melodia: Je t'aime (Lara Fabian) pentru că simți fiecare cuvânt ca și cum ți-ar aparține. Aleg să atașez varianta live și o să înțelegeți, ascultând-o, de ce.
 

O.B.: Dacă ai pleca pe o insulă și ai avea loc doar de cinci obiecte în valiză, care ar fi acelea și de ce?
G.P.: Telefonul (pentru că a devenit indispensabil), un pix și un caiet (pentru că numai așa pot să scriu, da, am pus telefonul pe listă, dar din acest punct de vedere, tehnologia mă încurcă), o carte (pe care o tot las deoparte păcălindu-mă că trebuie să îi acord timp și atenție, dar după cum viața ne tot arată: nu avem, de fapt, niciodată "timpul necesar"), trusa pentru pictat (fiind una dintre activitățile care mă relaxează).

O.B.: Ce te-a determinat să te înscrii la Gala HOP 2023? Ce așteptări ai de la această competiție?
G.P.: Impulsul a fost cel care m-a determinat să mă înscriu. Am simțit că este ocazia ideală, momentul oportun pentru a face ceea ce îmi place și să o strig în gura mare. Unde mai punem că tema acestei ediții este o reală provocare?! Așteptările le-aș schimba în dorințe. Îmi doresc să cunosc omeni noi, să învăț ceva nou și momentele mele (născute din sufletul și preocupările mele) să treacă scena, să aibă un ecou, să îi atingă și pe ceilalți.

O.B.: Cât de relevantă ți se pare tema ediției 2023 (Prezența actorului - relația dintre actor și mijloacele tehnice, căutând echilibrul dintre specificul teatrului și tehnologie) pentru tine și pentru tinerii de azi?
G.P.: Pe scenă și în ochii publicului: actorul a fost, este și va fi omul în forma lui completă. Acel cineva care preț de o oră, două, poate atinge desăvârșirea. Vremurile, spațiile, contextele, mijloacele se schimbă, însă, actorul rămâne acela care, în slujba scenei, își poate permite să se rupă de viața trăită și, uneori, de firescul acesteia. Am făcut această lungă introducere pentru a mă poziționa în cadrul acestei tematici. Subliniez ierarhia firească (așa cum o văd eu): actorul, apoi, tehnologia. Așa am gândit și momentele prezentate în această ediție. Actorul este centrul (centrul viu) în jurul căruia gravitează tehnologia. Trăim vremuri pe care bunicii, străbunicii noștri nu și le-ar fi imaginat. Avem la îndemână mijloace, pe cât de utile, pe atât de nocive. De aceea, invit la echilibru, așa cum tema acestei ediții, ne propune o relație echilibrată între actor și noile mijloace - noile timpuri. Actorul pus în valoare de ceea ce este nou, de acel ceva pe care actorii generațiilor anterioare nu l-au cunoscut. Munca în echipă. O echipă aparent incompatibilă, dar dovedit armonioasă: actorul și tehnologia.

O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.