Scurt Argument
Am acceptat invitația lui Răzvan Penescu de a descrie experiența mea de anul acesta în ceea ce privește Gala HOP 2023. În primul rând, cred că întregul drum de la pregătire până la gala propriu-zisă va fi unul interesant și plin de provocări. În al doilea rând, mi se pare foarte interesant să existe ceva mărturii ale participanților pentru a-i motiva și ajuta pe cei care vor urma să participe la preselecțiile unui astfel de concurs dedicat tinerilor actori. Așadar, se conturează o oportunitate grozavă de a menționa câteva aspecte de luat în seamă atunci când pornești pe DRUMUL CĂTRE HOP.
Nu am în cap deocamdată vreo structură clară a ceea ce urmează să scriu, așa că o iau încet, de la capăt, cum zic regizorii:
CAPITOLUL 1: Cum de m-am hotărât să merg la HOP?
Treizeci și doi de ani. Atât aveam la momentul înscrierii pentru preselecția Galei HOP din 2023. Sigur că la vârsta asta, e normal să nu mai crezi că vei mai putea participa vreodată la Gala Hop. Asta era impresia mea și a altor colegi. Căci, oricum Gala HOP e ceva pentru ăștia de 21 sau 22 de ani. Asta spunea toată lumea, inclusiv eu. Nu știu de ce, dar mi-a rămas în minte chestia asta după ce participasem la 25 de ani pentru a 3-a și ultima oară la preselecțiile Galei Hop. Fără vreun succes, evident. Poate că eram prea mic, poate că nu știam nici să-mi aleg un text cum trebuie, darămite să îl mai și interpretez în vreun fel anume. Îmi place să cred despre mine că sunt un fel de Late Bloomer (termen împrumutat din jocurile FIFA).
Mi-a plăcut întotdeauna Gala HOP. Încă de când era la Mangalia, prin Casa de Cultură, la sfârșit de vară. Mergeam să mă uit încă de când eram în Anul I de Facultate. Poate și pentru că eram din Constanța și îmi era la îndemână să mă tot duc acolo. Am văzut o grămadă de actori interpretând pe scena aceea, atât la individual cât și la grup. Mi-am văzut colegi de an care au mers acolo și au dat tot ce au putut, unii chiar câștigând la categoriile lor. Aici aș vrea deja să-i menționez pe cei din Iași, pe care îi vedeam ca pe niște eroi magnifici, asemeni celor din filmele Avengers poate, și care mă inspirau să merg mai departe și dându-mi speranța că, poate, la un moment dat, voi fi și eu pe scena aia de la Gala HOP: Loredana Cosovanu, Claudia Chiraș, Alex Iurașcu, Daniel Chirilă, Laura Bilic, Dumitru Georgescu, Ioana Iordache, Ecaterina Rotaru, Alex Petrila, Radu Homiceanu și sunt sigur că mai sunt și alții pe care nu i-am văzut.
Cred că mulți ar fi și poate că sunt în continuare dezamăgiți că nu au trecut de etapa de Preselecție. Am fost unul dintre ei. Dar să vă zic ceva. Concurența e grea. Îmi amintesc că prima Preselecție la care am participat era încă pe undeva printr-o sală de la Ion Creangă din București. O săliță mică, cu un juriu extrem de pretențios. Am fost destul de prietenos cu acest ultim cuvânt. Adevărul e că nu intrai dacă nu rupeai cuiul. (vorbă de actori, a.k.a. dacă nu erai fenomen). Apoi mai era și Gala propriu-zisă. The best of the best, right? Și proba impusă. Stăteam în public și mă gândeam că cel mai teribil lucru pentru actorii ăia de pe scenă este proba impusă. Presiunea, nu? Trebuie să fii original, să nu cumva să furi ceva de la alt coleg pe care îl vezi pe acolo la repetiții. Cel puțin, așa mă gândeam eu. Dar per total, era fantastic de urmărit. Absolut de admirat curajul acelor nebuni care jucau la Gala HOP.
Trei ani la rând după ce am absolvit am mers la Preselecții. Trei ani de eșec lamentabil. Nu vă faceți griji, că am fost și la Individual și la Grup. Tot degeaba. Aș mai fi mers în continuare, dar deja mi se schimbaseră prioritățile, vara era de-acum pentru alte proiecte, roluri și poate ceva vacanțe, de ce nu? Anul ăsta, 2023, însă, a fost un pic altfel. Și pe plan personal și pe plan profesional. Dădeam și eu scroll pe telefon, ca toată lumea bănuiesc, și deodată îmi sare în ochi anunțul înscrierii la Preselecțiile Galei Hop 23. Nu mai văzusem de mult anunțul. Adică să-mi apară așa, în feed random. Știți momentul ăla când se mai întâmplă să vrei să dai scroll în continuare, că nu te interesează deloc subiectul, și din greșeală, dai click pe link? Every single time. Și nah, s-a dat click. Dacă tot s-a dat click, hai să citesc. Mă uit, văd tema în primul rând: aha, ceva cu tehnologia, da, sună fain, dau mai departe, văd vârsta maximă a participanților 33, aha, ok, ar merge așa să mă duc un pic, dar tot nu eram convins. În momentul când am văzut componența juriului, jur pe roșu, instant, am avut momentul tot desfășurându-se în fața mea. Am zis că așa vrea soarta, să mă duc, parcă toate erau prea aliniate: Click pe link, 32 de ani, aproape de limita maximă, deci poate ultima șansă de participare, juriul format din (Alexandru - nota LiterNet) Dabija, Leta (Popescu - nota LiterNet), Catinca (Drăgănescu - nota LiterNet), tehnologie. Nici n-am mai stat mult pe gânduri. Cred că am trimis e-mailul în secunda următoare. Sincer, am avut ceva emoții, că mă gândeam că poate e până în 33 de ani, dar poate au greșit, poate voiau să zică 23. Cred că gândul ăsta avea ceva de-a face cu o regulă mai veche, dar nu mai știu sigur dacă era așa sau nu. Era o limită maximă de vârstă ceva mai mică pe vremea mea. Ori am primit confirmare de acceptare la Preselecție. Iar asta m-a făcut să-mi pun motoarele în funcțiune și să-mi pregătesc momentul: Dilema de George Topîrceanu.
În Capitolul următor voi împărtăși câte ceva din experiența mea din timpul Preselecțiilor și am să încerc, pe cât posibil, să ofer câteva sfaturi, fără să par deloc atotștiutor, în legătură cu modul de pregătire pentru un astfel de moment.
Întregul Capitol 1 poate fi ascultat în format audio aici: