De vorbă cu... (XIV) - Alexandru-Valentin Condurat - Gala HOP, 2023

Alexandru-Valentin Condurat, vârsta 27 ani, născut în Vulcan, rezidență actuală: Cluj-Napoca

Studii: Facultatea de Teatru și Film, Universitatea Babeș-Bolyai, specializarea Actorie, clasa Filip Odangiu & Sinkó Ferenc promoție 2019 (licență) // Facultatea de Teatru și Film, Universitatea Babeș-Bolyai, specializarea Actorie/Regie promoție 2021 (master)

Participă la Gala HOP 2023, la secțiunea Grup cu momentul A fost odată..., alături de colega sa Ingrid Neacșu.

Oana Balaci: Cum te vezi tu? Cum crezi că te văd ceilalți?
Alexandru Condurat: În principiu de la gât în jos și în oglindă de cele mai multe ori, ca un om normal. Cât despre ceilalți nu prea mă preocupă părerea lor, dar poți să o întrebi pe Mama că sigur are multe de spus!

O.B.: Care a fost momentul în care ai realizat că îți dorești o carieră în actorie?
A.C.: Principalul moment cred că a fost la finalul clasei a XI-a, după ce deja eram parte din trupa de teatru a liceului Theatron condusă de Mihai Sima (Actor la teatrul din Petroșani). M-am gândit că merită să încerc așa că m-am tot convins singur până am terminat liceul că asta vreau să fac.

O.B.: Cum te ajută (sau încurcă) actoria în viața de zi cu zi?
A.C.: Sincer mă ajută destul de mult să rămân organizat, și mă ajută să mă accept așa cum sunt. Pentru că de cele mai multe ori problemele pe care le am sunt cu mine. Și mă îndeamnă la introspecție foarte tare. Nu cred că mă încurcă absolut deloc, cred că eu o mai încurc pe ea.

O.B.: Care este atmosfera ideală de lucru pentru tine?
A.C.: Nu cred că există o atmosferă ideală de lucru în domeniul nostru. Evident una fără abuzuri, dar cred că dacă totul e pe placul meu sau totul e roz și frumos, mă plictisesc. Cred că e important să existe opinii diferite și înțelegere și ascultare, o atenție la ceilalți. Și spun asta pentru că mă deranjează orgoliile stupide, care nu văd dincolo de scopul propriu, și blochează procesul de creație.

O.B.: Povestește o întâmplare importantă de la o repetiție.
A.C.: Nu am o întâmplare anume, dar cred că îmi plac momentele alea care sunt autentice în care ești pe același film cu partenerul de scenă și îți dai seama că nimic nu poate să meargă prost și că poți să improvizezi, sau că dacă ceva se întâmplă vă descurcați.

O.B.: Cum te pregătești pentru un rol?
A.C.: Păi de cele mai multe ori mă chinui să învăț textul. Și aleg cuvântul "chinuit" pentru că îmi pierd repede concentrarea atunci când nu sunt pe scenă. De cele mai multe îl asimilez cu mișcarea la repetiții, dar există o perioadă, înaintea acestui moment, când textul / rolul se discută, se stabilesc ideile și intențiile ș.a.m.d. Fizic încerc să mă mențin elastic: îmi fac încălzirea, citesc, mă uit la tablouri, filme etc. Nu fac nimic special.

O.B.: Povestește despre un rol care a rămas cu tine mult timp după ce l-ai jucat.
A.C.: Un rol care a rămas cu mine până azi este Pulcinella în spectacolul de commedia dell'arte Talpa lui Venus, regia: Filip Odangiu & Sinkó Ferenc, despre care am și o poveste:
"Doi cocoșați cerșeau în același sat. Câștigurile erau atât de mici, încât unul din ei a hotărât că așa nu se mai putea, așa că a plecat în căutarea unei vieți mai bune. Mergând prin pădure, se simțea mai în siguranță dormind sus, în vârful copacilor. Într-o noapte, a găsit un minunat copac vechi, s-a urcat în vârf și a adormit. În toiul nopții, l-a trezit ceea ce i se părea a fi o briză ușoară pe obraz, dar, când a deschis ochii, a văzut trei vrăjitoare zburând în jurul copacului. Le-a văzut aterizând una câte una și mergând în jurul copacului, scandând într-una: "Sâmbătă, duminică, sâmbătă, duminică, sâmbătă, duminică". Descântecul continua la nesfârșit, iar pe cocoșat l-a enervat monotonia acestuia, așa că nu s-a putut abține și a strigat: Luni! Femeile s-au oprit o clipă și au început apoi alt descântec: Sâmbătă, duminică, luni. Sâmbătă, duminică, luni. Le plăcea. Le plăcea atât de mult, încât au început să danseze bucuroase, strigând isterice descântecul sub cerul nopții. L-au invitat pe cocoșat să coboare și să li se alăture și, de îndată ce l-au văzut, i-au promis să-i dea orice îi poftea inima.
- Vreau să scap de cocoașă, a zis el. Cocoașa a dispărut imediat, spatele i s-a îndreptat și bătrânele au plecat în pădure cântând. Cocoșatul s-a întors în fugă înapoi în sat. Acum era un om nou, dar, când a ajuns acasă, nimeni nu l-a recunoscut în afară de celălalt cocoșat, care nu s-a bucurat deloc să-l vadă.
- Cum ai scăpat de cocoașă? a întrebat el. Spune-mi, altfel te omor! Așa că bărbatul i-a povestit.

În noaptea aceea, celălalt cocoșat a dat fuga-n pădure și s-a urcat în vârful aceluiași copac bătrân. A așteptat și a așteptat, cât pe ce să adoarmă, când a auzit descântecul vesel al bătrânelor tot mai tare, pe măsură ce se apropiau și se roteau în jurul copacului, din ce în ce mai repede: Sâmbătă, duminică, luni. Sâmbătă, duminică, luni, cântau ele. Cocoșatul nu s-a putut abține.
- Marți! a strigat el.

Femeile s-au oprit o clipă și au început un descântec nou: Sâmbătă, duminică, luni, marți. Sâmbătă, duminică, luni, marți. Sâmbătă, duminică, luni, marți. L-au încercat, dar nu le-a plăcut.
- Coboară! i-au ordonat cocoșatului. De îndată ce l-au văzut, au scos cocoașa primului cocoșat și, hohotind nestăpânite, i-au pus-o în față, ca pe o burtă mare. Acum, omul avea două cocoașe: una în spate și una în față. A mârâit la ele și, furios, a smuls copacul cel bătrân din rădăcini, blestemând tot și pe toți cei din jur. Bătrânele au dansat în jurul lui, după care au dispărut învârtindu-se sub cerul nopții, descântecul lor a devenit tot mai slab, până când nu s-a mai auzit decât o briză ușoară printre copaci. Pulcinella a zâmbit, iar păsările își cântau corul lor matinal."

Dacă ar fi să ne gândim din punct de vedere moral la această povestire nu vom ajunge nicăieri căci ea reflectă o altă vreme, și totuși, astăzi suntem mai permisivi, mai deschiși cu tot ceea ce înseamnă "diferit". Ei bine, Pulcinella este un Bufon, iar bufonii nu au fost priviți niciodată bine. Aceștia purtau semne distincte, în cazul nebunului Tichia, în cazul lui Pulcinella - burta și cocoașa. Pulcinella e diferit de toți, dar în același timp el înglobează toate fricile și temerile noastre, spune ce nu se poate spune, arată ce este de nearătat, Pulcinela este fără îndoială originea fricii, el ia asupra lui toate angoasele sociale și le transformă în comedie.

O.B.: Poate că nu ai încă luxul de a alege în ce spectacole joci sau ce roluri accepți. Dar ce cauți într-un spectacol și într-un rol? Care sunt criteriile după care ai ales / vei alege să intri într-o echipă creativă?
A.C.: Cel mai important este să ai o echipă și, mai apoi, la fel de importantă este comunicarea sănătoasă, deschisă, onestă și fără ascunzișuri. Cam asta caut și într-un rol sau într-un spectacol: ceva adevărat, ceva onest, care să miște și să vibreze în jur.

O.B.: Gurile rele spun că "se moare de foame din actorie". Cum răspunzi?
A.C.: Având în vedere ordonanța dată de guvern, posibil să se moară mai mult de foame, deși urăsc expresia asta. Îmi doresc de la comunitatea teatrală și de la "Artiștii" cu vizibilitate să ia mai multă atitudine atunci când comunitatea se lovește de astfel de situații de criză. Și să se folosească de vizibilitatea pe care o au pentru că, la urma urmei, ei sunt formatori de opinie, cei care pot să le transmită oamenilor, urmăritorilor ș.a.m.d, în ce situație se află cultura acum. Îmi doresc să existe mai multe oportunități pentru artiștii tineri (și nu numai), mai multe call-uri și rezidențe creative. Și împreună să facem ceva care să reziste și alături de care să mergem înainte. Nu doar să bifam spectacole și AFCN-uri. Mă rog, să fie bine și să putem face ceva. Eu personal nu mor de foame și nici nu am murit, dar asta și pentru că sunt actor / muzician / luminist / sunetist / tehnic când este nevoie, și nu mă plâng.

O.B.: Ce carieră ai fi urmat dacă nu ai fi urmat actoria?
A.C.: Probabil pilot de avion de vânătoare sau o carieră militară, dar nu s-a putut din cauza unor probleme medicale. Ceea ce m-a adus aici!

O.B.: Cât de importante sunt premiile pentru un actor aflat la început de drum (și cât de importante ar trebui să fie)?
A.C.: Cred că premiile sunt importante pe moment. Îți oferă o confirmare și o vizibilitate care durează o perioadă finită de timp, dar care îți acordă un boost - atât din punctul de vedere al încrederii în sine, cât și din cel profesional. Cu toate astea, cred și că un premiu în plus sau în minus nu te face neapărat mai bun sau mai prost. El, Premiul, este confirmarea unui moment în timp și spațiu care marchează performanța ta; plus că are și el gradul lui de subiectivism.

O.B.: Alege o carte, un film și o melodie care te-au marcat și explică într-un rând de ce.
A.C.: Ultimele sonete ale lui Shakespeare traducere imaginară de Vasile Voiculescu e un volum de poezii cu care mă identific tare.
Trilogia de filme Before... - foarte romantică, dar care îmi place foarte tare și la care mă reîntorc mereu.
Daft Punk - Epilogue e melodia mea preferată cu tot cu video pentru că îmi lasă un nod în gât de fiecare dată când o ascult.
 

O.B.: Dacă ai pleca pe o insulă și ai avea loc doar de cinci obiecte în valiză, care ar fi acelea și de ce?
A.C.: Bilet de avion pentru întors, Cremă cu SPF 50+, Telefonul cu abonament nelimitat + Youtube și Spotify, Căștile, Ochelarii de soare pentru că sunt sensibil la lumină și strănut mult.

O.B.: Ce te-a determinat să te înscrii la Gala HOP 2023? Ce așteptări ai de la această competiție?
A.C.: Colega mea Ingrid și curiozitatea. Voiam de mult să facem ceva împreună, cu muzică și cu tehnologie - ușor experimental. Nu găseam timpul sau contextul să ne apucăm de asta, iar tema 2023 a venit mănușă.

O.B.: Cât de relevantă ți se pare tema ediției 2023 (Prezența actorului - relația dintre actor și mijloacele tehnice, căutând echilibrul dintre specificul teatrului și tehnologie) pentru tine și pentru tinerii de azi?
A.C.: Cred că e foarte important să avem un minim de cunoștințe în ceea ce privește tehnologia. Și aici mă refer de la cum funcționează un microfon sau o lavalieră (și nu doar butonul on/off) la o bază tehnică: să știm cum funcționează o lumină de scenă ș.a.m.d. Pentru că tehnologia care imersează în spațiul teatral - și aici mă refer la lucrurile care vin ca o inovație - dă posibilitatea nașterii unor produse artistice noi și a unor mijloace noi de expresie cu ajutorul cărora să ajungem sau să transmitem mai facil un mesaj sau o idee. Cred că mai avem mult de învățat și experimentat până să găsim o măsură justă între specificul teatrului și tehnologie, fără să abuzăm însă de cea de pe urmă.

O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.

(Foto: Raul Stan)