De vorbă cu... (XVII) - Andrei Marius Barbu - Gala HOP, 2023

Andrei Marius Barbu, vârsta: 24 de ani, născut în Mioveni, rezidență actuală: București.

Studii: UNATC, Facultatea de Teatru, Actorie, clasa prof. Univ. Dr. Florin Zamfirescu, promoția 2020 (licență) // UNATC, Facultatea de Teatru, Actorie, promoția 2022 (Master)

Participă la Gala HOP 2023, la secțiunea Grup cu momentul Tik Tak Tok, alături de Francesca Fülöp.

Oana Balaci: Cum te vezi tu? Cum crezi că te văd ceilalți?
Andrei Marius Barbu: Mă văd cam aiurit, timid, cu frici și nesiguranțe, cu dezamăgiri dar și cu bucurii foarte mari, cu speranțe la fel de mari și de puternice și cu energie. Ceilalți cred că văd doar a doua parte din răspuns dar nu pentru că așa aș vrea eu, ci pur și simplu pentru că asta se vede. Uneori mai ies și lucrurile mai puțin fericite la vedere dar le las și pe ele să se amestece acolo, parcă e mai frumos așa, mai viu.

O.B.: Care a fost momentul în care ai realizat că îți dorești o carieră în actorie?
A.M.B.: Nu știu când mi-am dat seama de asta. Acum că stau să mă gândesc, nu mai știu dacă am avut vreodată realizarea asta. Cert e că după ce am început să gust din băutura asta, a devenit a mea și era a mea dintotdeauna. În școala generală am creat un club de teatru împreună cu o profesoară și mi-a plăcut atât de mult încât am zis... gata, mai fac. Și de atunci am tot trecut prin tot felul de momente ca și când eram acolo de când lumea și făceam asta de când m-am născut.

O.B.: Cum te ajută (sau încurcă) actoria în viața de zi cu zi?
A.M.B.: De când sunt actor, parcă chiar stau la coadă la magazin altfel. Am gândit asta ca pe glumă pentru că nu aveam un răspuns dar acum că stau să mă gândesc, chiar așa e. Nu mă plictisesc niciodată, am tot timpul ceva de făcut, ceva de privit, de ascultat, de observat. Mă ajută să văd detalii pe care nu neapărat că ceilalți nu le văd, dar eu nu le-aș fi văzut. Știu sigur că nu am nevoie de căști dacă merg cu autobuzul, ba mai rău, mă încurcă, pentru că nu aud oamenii din jur și că citesc în tren doar de plăcere, niciodată de plictiseală. Actoria mi-a amenajat niște antene deasupra capului și le ține deschise acolo pentru tot ce e nou.

O.B.: Care este atmosfera ideală de lucru pentru tine?
A.M.B.: M-am gândit mult la asta. Dar nu am putut să o descriu niciodată. Și o observ abia după repetiție când mă duc acasă și îmi dau seama că în ziua aia am propus tot ce mi-a trecut prin cap, că am fost liber să greșesc și să îmi dau singur seama dacă e potrivit sau nu ce am făcut. E o atmosferă calmă, cu reacții multe, cu răbdare, cu bun simț, are și niște tensiune ca să fie o miză mai mare și nu are nicio parte în care să fie vorba de demonstrat ceva cuiva. Îmi aduc aminte de o repetiție foarte proastă la un spectacol. Nu îmi plăcea nimic din ce făceam, mă simțeam penibil, descoperit, colegii mi se păreau la fel. La un moment dat nu știu ce s-a întâmplat dar am devenit toți conștienți că nu era bine. Am luat o pauză și după aceea s-a schimbat atmosfera total. Era altă repetiție, nu voiam să se mai termine, aș fi stat acolo până a doua zi. Deci, cred că e despre a ști ce faci. În mod real. O atmosferă ideală e când nu te prefaci nici că e bine, nici că e rău, pur și simplu ești acolo.

O.B.: Povestește o întâmplare importantă de la o repetiție.
A.M.B.: Hmm... Am primit odată o indicație. "Vă luați la revedere și plecați împreună". Am râs. Mult. Mi se părea cea mai mare stupizenie pe care o auzisem vreodată. Nu avea niciun sens să îi zic partenerului "la revedere", el să îmi răspundă și apoi să plecăm amândoi pe aceeași intrare. M-am amuzat mult de indicația asta. I-am spus și regizorului că nu are niciun sens, că eu nu fac așa ceva. Era, în mintea mea, ceva foarte flagrant. Apoi i-am povestit-o unui coleg. Așteptam, evident, să înceapă să râdă, să zică ce prostie mare a scos regizorul pe gură. Dar el nu a râs. El zis: "Ce tare. E foarte bună". Foarte greu am înțeles de ce. M-am gândit mult. Și mi-am dat atunci seama că eu zisesem "nu" din prima. Că nu acceptam, că nu eram disponibil. Și e ceva la care lucrez și acum, la această disponibilitate de a încerca, de a lua și a duce mai departe.

O.B.: Cum te pregătești pentru un rol?
A.M.B.: Am încercat să o fac în multe moduri. Am început din puncte diferite, am terminat în stadii diferite. Cred că îmi place să acumulez lucrurile pe care le câștig. Propun multe lucruri la repetiții, pe unele le tai, pe unele le păstrez. Și adun așa reacții, mișcări, gânduri care se cern singure pe parcurs. Îmi place să am informații multe, să știu contexte, să fac presupuneri, să complic poveștile, dar ce iese la spectacol se alege cumva singur.

O.B.: Povestește despre un rol care a rămas cu tine mult timp după ce l-ai jucat.
A.M.B.: Nu cred că am unul special din care să dau referințe sau replici. Și chiar mi-ar fi foarte greu să aleg unul singur. Cu siguranță că rămâne cu mine ceva ce nu a ieșit bine, sau cum credeam eu că arată binele acela. Pe astea le păstrez cu mine seara și mă cert cu ele înainte să mă culc. M-am certat cu roluri pe care le-am crezut mai profunde decât pot eu să exprim, mai puternice, mai bune, mai masculine, mai înțelepte.

O.B.: Poate că nu ai încă luxul de a alege în ce spectacole joci sau ce roluri accepți. Dar ce cauți într-un spectacol și într-un rol? Care sunt criteriile după care ai ales / vei alege să intri într-o echipă creativă?
A.M.B.: Cred că luxul acesta e ceva ce și-l permite doar cineva foarte sigur de sine și de puterile lui. Deși pare ciudat că e un lux să lucrezi la un spectacol care îți place, cu un regizor pe care îl consideri bun, alături de colegi pe care îi admiri, cred că am făcut asta. Poate nu din prima. Poate că nu am simțit asta în momentele de cumpănă, dar atunci când era bine am spus mulțumesc. Și am învățat și încă învăț să spun mulțumesc și în momentele mai puțin plăcute. Evident că sunt extrem de fericit când joc un text care îmi place și că dacă e și cu oameni speciali zâmbesc de fiecare dată când sună ceasul dimineața ca să merg la repetiții. Dar am învățat că nu există nici echipa perfectă, și, mai important, că dacă eu nu mă simt confortabil, pot să lucrez cu cei mai buni oameni, tot obosit plec acasă.

O.B.: Gurile rele spun că "se moare de foame din actorie". Cum răspunzi?
A.M.B.: O să fiu rău acum și o să spun că "gurile rele mor de foame din actorie". Nu știu, probabil că așa e. De fapt, e așa, nu are rost să o întorc acum. Lumea asta mi se pare foarte ciudată. Cu siguranță nu o idealizez la fel de tare ca atunci când m-am apucat, dar chiar are multe, te trece prin multe stări, te lasă nemâncat apoi te îndoapă, te încălzește și după te aruncă în zăpadă. Deci o să răspund că ține mult, uneori prea mult, de noroc, apoi mai ține și de contexte și că atâta timp cât nu o să iasă un manual pentru actorul perfect, nu o să aibă nimeni doar satisfacții și doar amintiri plăcute.

O.B.: Ce carieră ai fi urmat dacă nu ai fi urmat actoria?
A.M.B.: Când eram mic aveam trei meserii pe care mi le doream foarte mult: popă, președinte și tractorist. Am vrut devin măcar una din ele până târziu în adolescență. Acum nu aș mai putea să răspund. Acum chiar nu știu. Nu știu cum e să faci altceva. Am încercat câteva joburi care nu au nicio legătură, dar mereu mă gândeam, mai bine aveam repetiție 10 ore fără pauză decât să stau aici.

O.B.: Cât de importante sunt premiile pentru un actor aflat la început de drum (și cât de importante ar trebui să fie)?
A. M. B: Cred că e vorba de o anumită validare, atât personală cât și față de ceilalți. Evident că mă bucur dacă iau un premiu pentru ceva ce știu că am muncit. Și cred că atât de importante ar trebui să fie. Atât timp cât premiul acela valorează cât munca ta. Altfel e o minciună frumoasă pentru care doar zâmbești puțin când ești felicitat. E important să mi se recunoască munca, e frumos, e satisfăcător. Dacă nu a fost o muncă și e premiu e satisfăcător doar pentru orgoliu și o să zic în capul meu "i-am păcălit" și înainte aveam nevoie de asta, acum nu mai am. Dar, bineînțeles că premiile aduc și o anumită notorietate, deschid niște uși și închid niște "guri rele". Pentru mine premiile sunt importante atât timp cât nu devin un scop.

O.B.: Alege o carte, un film și o melodie care te-au marcat și explică într-un rând de ce.
A.M.B.: E greu de ales și acum mi se pare că nu am citit, n-am ascultat și nu am văzut nimic. Carte. Torturați-l pe artist, de Joey Goebel. Pentru că a fost cartea care mi-a demonstrat că operele de artă, fie vizuală, muzică, teatru, sunt rezultate din niște emoții, de niște trăiri, de momente. Nu sunt doar rezultatul unei meserii. Au un cost fiecare. Un film care m-a marcat a fost Parfum de femeie. Mi se pare o lecție de actorie. A fost ceva ce m-a fascinat când l-am văzut prima oară. Și pentru că Al Pacino m-a fascinat, am putut să văd și subiectul, iar lupta aceea pentru adevăr m-a marcat și ea. Și melodie.


Am ascultat prima dată când nu înțelegeam cu totul despre ce era vorba. Dar tot m-a făcut să plâng.

O.B.: Dacă ai pleca pe o insulă și ai avea loc doar de cinci obiecte în valiză, care ar fi acelea și de ce?
A.M.B.: Mi-aș lua o daltă pentru că uneori simt nevoia să creez și lucruri concrete, pe care să pun mâna, mi-aș lua un instrument muzical și aș învăța în sfârșit să cânt la el, dar încă nu știu pe care, niște bomboane Aro pentru că îmi plac, un creion ca să mai scriu câte ceva și o boxă, sper să găsesc acolo muzica.

O.B.: Ce te-a determinat să te înscrii la Gala HOP 2023? Ce așteptări ai de la această competiție?
A.M.B.: Am venit la Gala HOP 2023 inițial într-o altă echipă însă pe parcurs am rămas eu și Francesca. Am vrut să venim, apoi eu nu am mai vrut, apoi nu aveam timp, apoi era prost ce făceam, era uneori și bine. Acum e ce e și ce o să îmbunătățim la moment. Nu știu ce așteptări să am. De când am venit la facultate în fiecare an se vorbea de Gala HOP și părea ceva foarte departe, ceva puțin înfricoșător dar plăcut în același timp. Acum că aproape am ajuns simt tot ce simțeam atunci dar e mai palpabil. Încă am mari emoții și aștept să mi se întâmple.

O.B.: Cât de relevantă ți se pare tema ediției 2023 (Prezența actorului - relația dintre actor și mijloacele tehnice, căutând echilibrul dintre specificul teatrului și tehnologie) pentru tine și pentru tinerii de azi?
A.M.B.: Mi se pare foarte actuală. Mi se pare că mijloacele tehnice ocupă în ziua de azi un loc important în artă și cred că există o anumită măsură pentru a le împăca pe amândouă. Și pentru mine acesta este unul dintre pariurile pentru Gala HOP de anul acesta, de a găsi acea măsură.

O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.