De vorbă cu... (XVIII) - Cristina Casian - Gala HOP, 2023

Cristina Casian, vârsta: 26 ani, născută în R. Moldova, rezidență actuală: București

Studii: Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Teatru și Film, specializarea Actorie, clasa Ionuț Caras și Mara Opriș, promoția 2016-2019.

Participă la Gala HOP 2023, la secțiunea Individual cu momentul Plasture.

Oana Balaci: Cum te vezi tu? Cum crezi că te văd ceilalți?
Cristina Casian: Cred că mă văd în fiecare zi diferit, uneori îmbrățișând calitățile mele, alteori punctând neajunsurile, insecuritățile și alți demoni interiori. Cu siguranță, am de lucrat asupra "felului în care mă văd" și ideal ar fi ca într-o zi să mă trezesc și lumina să bată cum trebuie în oglindă, umbrele să se alinieze corect și să rămână în capul meu așa pentru totdeauna.
Tind să cred că sunt un om puternic, cu o voință mare de caracter. Am un obicei sau mai degrabă un mod de a fi, prin care tratez totul prin ironie și autoironie. Acesta e scutul meu și protecția anti-nebunie. În rest, visez foarte mult, observ foarte mult, analizez foarte mult. În continuare, sunt un copil care trăiește prin impresii.
Mulți oameni care mă cunosc sunt furați de prima imagine și anume aceea de "fată drăguță", mai ales că am și o voce drăguță mai de copil așa, și mă bagă rapid în borcanul cu dulceață, dar după ce mă cunosc mai bine, își schimbă părerea un pic - probabil, după primele câteva glume pesimiste.

O.B.: Care a fost momentul în care ai realizat că îți dorești o carieră în actorie?
C.C.: De mică îmi plăcea foarte mult să recit poezii și eram mereu cu poezia pregătită la orice serbare. Îmi plăcea felul în care eu intuiam că trebuie să sune o poezie, ca și cum aveam obligația să le dau personalitate cuvintelor care o compun. Nu mi-am dat seama că vreau să fac actorie decât în clasa a 8-a, când la lecția de Limba Română treceam printr-un semestru în care trebuia să punem în scenă o piesă de teatru. Mi-a plăcut atât de mult tot procesul de lucru, joaca, încât m-am îndrăgostit imediat de ideea de a fi actriță. Multă vreme am respins acest lucru, însă mereu îmi aduceam aminte de fericirea pe care am simțit-o jucând și până la urmă aceasta a pus stăpânire pe deciziile mele. Și astăzi, când mă descurajez din cauza celor "n" motive care năvălesc peste mine, mă gândesc la bucuria simțită atunci și îmi trece.

O.B.: Cum te ajută (sau încurcă) actoria în viața de zi cu zi?
C.C.: Mi se pare că actoria e una dintre acele vocații/profesii care îți păstrează mintea vie, asta pentru că se leagă mult de curiozitate, imaginație și de viața de zi cu zi. Practic, te ține în tonus. Mereu când urmează să mă duc la un casting sau când mă aflu în perioada de repetiții, timpul capătă sens, fiind plin de căutări. Nu știu ce altă profesie ar putea să îți ofere acest spectru de cercetări pe care le poți face vis a vis de tine sau de ceilalți. Și inevitabil, urmărind oamenii din jurul tău, ești atent la gesturile, la emoțiile lor, la pronunție, la trăsăturile fizice etc. și aceste lucruri te fac să fii mai conectat, mai prezent, mai empatic.
Actoria mă și ajută, mă și încurcă prin faptul că mă călește foarte mult, mă învață să pierd și să încerc din nou. Nu știu dacă asta e de bine sau de rău, probabil, în felul acesta, mă raportez la viață mai simplu, fără așteptări. Și, cu siguranță, m-a ajutat să scap de anumite inhibiții, să ies din zona mea de confort, să învăț cum să mă fac auzită. Dacă nu ai nativ niște skill-uri de comunicare (vorbirea clară, volumul ridicat) trebuie să înveți cum să le capeți și actoria chiar e o metodă bună.
Despre cum mă încurcă, pot să spun doar atât: nu îmi clădește pământul pe care pot să calc mâine.

O.B.: Care este atmosfera ideală de lucru pentru tine?
C.C.: Atmosfera ideală de lucru implică comunicarea și respectul - respectul pentru timpul tuturor și pentru procesul de lucru. Cred că lucrurile se aranjează cel mai bine într-o echipă coagulată unde se instalează ideea de laborator, regizorul și actorii contribuind în aceeași măsură la procesul creativ. Până la urmă, nu suntem un roi de albine, suntem niște oameni simpli adunați de un scop comun.
Pentru mine, mai important decât orice, este să mă simt protejată, să nu fiu blamată sau judecată pentru stângăciile mele. Un actor devine vulnerabil atunci când lucrează cu sensibilitățile sale, iar dacă în acest timp, se țipă, se râde, se fac miștocării, evident că este o formă de bătaie de joc pentru munca lui și pentru munca tuturor. Nu cred că trebuie să se înjure pentru "arta înaltă", nu cred că trebuie să suferi pentru "arta înaltă", nu cred că trebuie să treci peste respectul de sine pentru "arta înaltă", așa cum deseori se induce ideea asta. În momentul în care acțiunile/cuvintele tale îl rănesc pe celălalt - te-ai oprit. Pentru mine e simplu.

O.B.: Povestește o întâmplare importantă de la o repetiție.
C.C.: Eram în al doilea an de facultate și lucram scene din piesele lui Shakespeare. Eu o jucam pe Portia și după o repetiție generală, proful mi-a spus că nu înțeleg până la capăt monologul Portiei, că nu trec dincolo de sensul logic al cuvintelor. Atunci nu înțelegeam la ce se referă, credeam că acesta e sensul, acestea sunt cuvintele, ce mai e de căutat acolo? - nu știam. Însă peste câțiva ani, am dat peste un workshop de Helen Mirren despre Shakespeare și întâmplarea făcea că lucra chiar asupra monologului Portiei și când a început să-l descoase, ieșeau din el sensuri negândite de mine, idei nevăzute și e ca și cum s-a aprins toată instalația de Crăciun în capul meu și am avut o revelație asupra însemnătății acelui monolog. Cuvintele căpătaseră adâncime pentru prima dată în capul meu. Și cred că la fel s-a întâmplat cu multe lecții din timpul facultății, aparent simple, pe care le-am regândit și înțeles după.

O.B.: Cum te pregătești pentru un rol?
C.C.: Citesc textul de multe ori, fac cunoștință cu circumstanțele, contextul în care a fost scrisă piesa. După care caut să citesc orice care ar descoperi mai mult personajul. Dacă de exemplu, este vorba despre un personaj care a trecut printr-o traumă majoră, mă uit la interviuri cu oameni care au trecut prin aceleași lucruri sau caut filme care abordează tema respectivă. Împart textul pe intenții, vizualizând scopurile și dorințele personajului, mă gândesc cum va fi îmbrăcat, cum va merge, ce îi place, ce îi displace - e ca un homuncul care se naște în capul tău.

O.B.: Povestește despre un rol care a rămas cu tine mult timp după ce l-ai jucat.
C.C.: Nu cred că pot să evidențiez ceva acum, mi se pare că toate rămân depozitate undeva într-un sertar din capul tău și răsar dacă apare un anumit stimul, însă poate că rolul care va pune stăpânire pe zilele și nopțile mele abia urmează, deși istoria a arătat că e cam rău dacă se întâmplă asta.

O.B.: Poate că nu ai încă luxul de a alege în ce spectacole joci sau ce roluri accepți. Dar ce cauți într-un spectacol și într-un rol? Care sunt criteriile după care ai ales / vei alege să intri într-o echipă creativă?
C.C.: Cu siguranță, nu sunt adepta divertismentului ușor în teatru, deși și acela te poate învăța multe lucruri, însă pentru mine întrebarea stă foarte clar: vrei să fii actor sau artist? Eu mi-am definit varianta B în cap și asta implică automat faptul că îmi doresc să mă implic în proiecte care să coincidă cu nevoile mele de exprimare de la acel moment. Poate în felul acesta pierd experiența care este vitală pentru un tânăr actor, nu știu... însă ar fi greșit să mă forțez să fac ceva ce nu îmi place. Totuși, sunt multe proiecte frumoase, regizori talentați pe care îi admir, deci cred că am spre ce să tind, ce să îmi doresc, la ce să visez.
Într-un spectacol caut actualitate, curaj, libertate, iar într-un rol, pe lângă adevărul uman specific personajului, caut și punctul meu de vedere asupra lui, caut să mă provoace. Din păcate, multe teatre, mai ales cele independente, sunt puse în situația în care trebuie să joace după regulile publicului, pentru a-l ține aproape. Nu pot să judec acest lucru, deoarece știu cât de greu este să supraviețuiești ca și teatru independent, însă nu mi-aș dori să ne trezim într-o zi să facem cu toții tik tok-uri pe scenă. Cred că un spectacol bun, ca și un film bun, ca și o carte bună, necesită concentrare, implicare, pentru că tu ca și spectator, făcând asta, te ajuți, în primul rând, pe tine.

O.B.: Gurile rele spun că "se moare de foame din actorie". Cum răspunzi?
C.C.: Gurile rele sunt, mai degrabă, gurile realiste. Atunci când în România, în fiecare an, facultățile produc câte 200 de absolvenți de actorie, iar în teatre se fac angajări rar spre deloc, inevitabil se va întâmpla lucrul acesta. Câțiva care se vor remarca sau vor avea noroc mai mult, vor fi angajați, restul îl vor vedea pe Dumnezeu în teatrul independent. Însă ca să poți să trăiești din teatru independent, trebuie să te implici în foarte multe proiecte, dar și aici concurența este mare. Mai rămân reclamele, care nici ele nu sunt foarte darnice, după cum bine știm, deoarece agențiile vor încerca să îți ofere minimul posibil, lucrând în folosul lor. Pe scurt, suntem într-o junglă.:)
Nu este cel mai fericit scenariu, însă nu mă descurajez. Asta e realitatea, ea trebuie înțeleasă și acceptată, ca să poți merge mai departe. Pe această cale, recomand cartea Lebăda neagră de Taleb, are niște explicații bune referitoare la probabilitățile realizării într-o carieră de genul acesta.
Eu, de exemplu, a trebuit să îmi caut diferite job-uri în paralel după ce am terminat facultatea, ca să pot să mă întrețin. A fost și o perioadă foarte grea, în acel an a izbucnit pandemia și pur și simplu nu aveam niciun colac de salvare. Nici acum nu pot să mă întrețin doar din actorie, însă asta nu mă face decât să îmi doresc și mai mult să joc. Dacă nevoia de exprimare există în tine, nu poți s-o strangulezi, s-o inhibi; ea își va găsi felurile ei de a se face văzută. Nu îți găsești un loc în teatru? Nu-i nimic, strângi bani, dai din coate și construiești tu teatrul tău - cam asta e ideea.

P.S. Mai vreau să punctez un lucru aici: mi se pare foarte important ca în facultăți să se introducă niște cursuri de legislație, ca să știi ce înseamnă exclusivitate, care sunt drepturile tale, ce trebuie să accepți și să respingi într-un contract, ce impozite te așteaptă, etc. Nimeni nu te învață aceste lucruri cu care te trezești la ușă imediat după absolvire (dacă ai noroc).

O.B.: Ce carieră ai fi urmat dacă nu ai fi urmat actoria?
C.C.: Mi-e greu să răspund la această întrebare, deoarece nu știu dacă aș putea să mă lipesc vreodată de o profesie care să mă reprezinte. Mă gândesc uneori că aș putea să fiu și aia, și aia, pot să învăț și aia, dar nimic din toate aceste lucruri nu mi-ar aduce satisfacție pe termen lung. Probabil de asta îmi și place ideea de a fi actor, deoarece într-o manieră absolutistă, poți să apuci ce iepure vrei de picior. Până la urmă, asta definește și felul meu de a gândi: am senzația că sunt într-o continuă căutare.
În orice caz, nu aș putea fizic, psihic, să mă dedic unei profesii care impune o anumită rigoare: calcule, rapoarte, legi, proceduri, protocol etc. etc, brhhh, deci oricum ar fi, aș fi ales o profesie legată de creativitate: poate redactor, poate editor, poate jurnalist, poate fotograf, poate, poate...

O.B.: Cât de importante sunt premiile pentru un actor aflat la început de drum (și cât de importante ar trebui să fie)?
C.C.: Dacă e un premiu care îți oferă șansa să te angajezi într-un teatru sau care îți oferă un super workshop de actorie de film în Londra - este foarte important. Dacă vorbim însă de premiu verbal de genul "cea mai bună actriță" - probabil îți oferă o validare care, sigur, este importantă, însă pe termen scurt. Practic, îți creează o imagine mai bună, însă nu te asigură cu efecte imediate, de aceea trebuie să lucrezi în continuare, așa cum ai făcut-o, cu mai multă încredere și chef.

O.B.: Alege o carte, un film și o melodie care te-au marcat și explică într-un rând de ce.
C.C.: Sunt multe cărți care m-au crescut, însă dacă ar fi să remarc doar una, ar fi Străinul de Albert Camus. După ce am citit-o, adolescentă fiind, pot să spun că am dat jos încă o draperie a conștiinței.
Câștigătorul cursei pentru cel mai bun film în capul Cristinei Casian, la scurtă distanță de Old Boy de Park Chan-wook și Wild Strawberries de Ingmar Bergman, stă filmul The White Ribbon de Michael Haneke. Este un mic tratat despre suflet și cruzime și iubesc fiecare moment din el.
Nu știu dacă m-a marcat, dar dacă tot am prilejul, împart o piesă care e pe sufletul meu:


O.B.: Dacă ai pleca pe o insulă și ai avea loc doar de cinci obiecte în valiză, care ar fi acelea și de ce?
C.C.: Un aparat de desalinizare al apei - Pentru că trebuie să bei minim 2 litri de apă pe zi.
5 kg de cremă SPF 50 - Pentru că fără ea o să mă transform în rac și nu vreau să le fac concurență.
Spray anti-țânțari - pentru ca să supraviețuiesc insulei, trebuie să le supraviețuiesc, mai întâi, lor.
Ulise de James Joyce, pentru că mi-ar lua o eternitate să o citesc.
Un desfăcător pentru vin, deoarece ăsta e obiectul pe care regreți mereu că nu îl ai în cele mai neprevăzute situații.

O.B.: Ce te-a determinat să te înscrii la Gala HOP 2023? Ce așteptări ai de la această competiție?
C.C.: Gala HOP este una dintre acele experiențe pe care trebuie neapărat să le ai, de genul: sădește un copac, construiește o casă, fă un copil. Lăsând gluma la o parte, cred că este o super oportunitate pentru a lucra, pentru a cunoaște oameni noi și pentru a-mi lărgi un pic orizontul. Pe lângă asta, e o platformă unde pot să mă exprim și unde pot fi observată.

O.B.: Cât de relevantă ți se pare tema ediției 2023 (Prezența actorului - relația dintre actor și mijloacele tehnice, căutând echilibrul dintre specificul teatrului și tehnologie) pentru tine și pentru tinerii de azi?
C.C.: Mi se pare o temă interesantă, provocatoare, ținând cont de faptul că arta se leagă mereu cu prezentul iar tehnologia, care poate dăuna în anumite aspecte, poate în același timp mări capacitatea de exprimare. Prin tehnologie, te poți juca foarte mult cu timpul în scenă, poți crește ritmul, poți crea o experiență mai imersivă pentru public, poți crea diferite perspective. Oricum, eu tratez tehnologia doar ca pe un mijloc prin care poți aborda o temă, fiind inutilă fără un gând în spate.

O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.