Practic, ce s-a întâmplat e că adolescenții din tabără au avut proiecția în deschiderea unui film documentar care deja a făcut ceva vâlvă la Berlinale 2023, unde a obținut și premiul FIPRESCI în secțiunea Forum, documentar care s-a văzut și în cadrul ediției 2023 a TIFF și care ajunge acum, în contextul festivalului Ideo Ideis, și cu o proiecție în Alexandria.
Filmul copiilor din tabără, Poveste de vară, începe într-o structură de testimonial cu fiecare, toți se prezintă și vorbesc despre dorințele lor, cu trimitere la locul în care au crescut, ne trezim apoi plasați foarte suav în contextul taberei, în atmosfera ei, prin tranziții frumoase cu natura & cadre dinamice plan-contraplan cu jocul de volei al copiilor, prin exercițiile lor de încălzire, surprinse într-o cheie comică, dar cumva una care ne este totodată familiară, prin atmosfera bine conținută în scenele sclipitoare de party, prin jocurile clasice tip Mafia, din care să deprindem dinamicile în grupul celor mici. Îl avem easter-egg apărut hodoronc-tronc pe triplul-C: criticul cinefil ciclist Victor Morozov, "el cineaste", prescurtare de la cine aște-pta apariția lui pe ecran în felul ăsta?! Șocant, dar domol, focusat, dar și contrastant, Victor apare în film ca tranziție umoristică, ca un cub rubik într-o bibliotecă, făcând lucruri total anapoda într-un soi de îmbrățișare candid-suprarealistă. Îl vedem cum privește Pasolini cu casca și ochelarii de ciclist pe cap, apoi cum frunzărește un album foto în aceeași cheie (și brusc parcă ni se relevă, dacă mi se permite așa o glumă, de ce a rămas doar în zona de critică până acum). Copiii, pe de altă parte, au tot timpul ceva candid în ei, de parcă nici n-ar ști că sunt filmați, nu se autoregizează excesiv și - deși îi cred că un demers de felul ăsta stârnește un entuziasm aparte - mi se par niște veritabili micuți profesioniști, fiecare în parte.
Cred că sinceritatea e cheia în filmul acesta, avem situații cu care să ne putem conecta foarte intim, prin care am trecut cu toții, avem și un arc romantic - neîmplinit pentru început, apoi împlinit, dar într-un sens neașteptat. Dialogurile, interacțiunile mustesc de haz, dar sunt și foarte pragmatice, conțin literalmente tot ce îi preocupă pe tineri în contextul respectiv & la vârsta respectivă, unde mai pui și cele câteva twisturi vivace, fie ca reacție la ceva anterior, fie ele însele inițiate, care au ținut sala în priză constant.
A emoționat mult și faptul că distribuția a revenit să se vadă, dar și că produsul a fost realizat în chiar mai puțin de o săptămână, au primit și la Q&A întrebări despre experiența de lucru, despre greutăți, despre relațiile care s-au stabilit între ei, iar per total vibe-ul a fost unul foarte candid. S-a văzut bucuria lor de a face, bucurie care încurajează și parte din publicul de vârsta lor să se deschidă către tot mai multe oportunități din spectrul ăsta. Dar cred că toată ideea e să continuăm să facem lucruri, pentru că avem posibilitatea. Poate că e un context prea specific cel în care a fost făcut mediumetrajul de față, că altfel parcă-l și vedeam înscris la secțiunile experimentale ale festivalurilor de film din țară și de afară. Dar pare prea intim legat de Ideo Ideis, din punct de vedere al conceptului, e o parte născută din el, o experiență unică și irepetabilă, dar pe care fiecare proiecție nouă o poate măcar reactualiza. Să nu uităm că a fost și distracție, dar a fost și muncă în spate, că fără disciplină nimic nu ar fi arătat la fel. Chapeau pentru produsul creat și sper să fi născut și prietenii pe măsură între voi, copii!
După ce a început să ni se sedimenteze în minți și în suflețele filmul copiilor, a urmat Între revoluții, regia Vlad Petri. Un film-colaj sprijinit pe două destine feminine, într-o prietenie care ne este arătată prin construcția epistolară a scenariului, însoțită de imagini de arhivă între Revoluția din Iran din 1979 și Revoluția din România de la 1989. E un hibrid de autobiografie și necesitatea filmării manifestațiilor de stradă, iar cel mai greu și frumos lucru dintre toate e că au existat oameni dârji care să lase mai departe moștenire imaginile de arhivă, în pofida riscurilor pe care le presupunea un asemenea demers. Nu prezentate ca scratch and cut, mai degrabă alăturate compozit, într-un produs care conține foarte bine și esența fotografică, laolaltă cu povestea prieteniei între cele două femei, nu degeaba backgroundul lui Vlad Petri este în regie + fotografie. Dar overall, un film pentru care atenția trebuie să rămână una desăvârșită, un postconfesiv în care toate detaliile contează, nu pot fi pierdute, nu pot fi ignorate. Poate un film neinspirat de văzut la o oră atât de târzie, la care mi-aș dori să revin, să-mi dau seama mai bine către ce e convergent ca sens, pentru că mi se pare că m-a pierdut în ansamblu. Dar are o valoare totuși de necontestat, de altfel chiar și debutul lui Vlad Petri, București, unde ești? (2012) întărește retroactiv pasiunea lui pentru acțiunea politică, pentru o istorie a modului de captare, dar și pentru reperul referențial al memoriei național-colective.
"Pentru mine Între Revoluții e un film despre un trecut recent, care reverberează foarte puternic cu realitatea imediată. Este un film care prezintă o istorie subiectivă, la feminin, despre două țări și societăți aflate la mii de kilometri distanță care au experimentat sisteme politice inedite, în care oamenii treptat au fost striviți de către aparate politice represive. Este un film actual, care intră în dialog cu protestele din ultimele luni din Iran, unde femeile luptă pentru drepturi și unde își doresc o societate echitabilă, la fel cum și-au dorit-o și în 1979. Strigătul acestor femei, chiar dacă nu e prezent în film, exprimă ceea ce își doresc și Zahra și Maria: «Zan, Zendegi, Azadi! / Woman, Life, Freedom!»", spune regizorul Vlad Petri.
Între revoluții rămâne un film de (re)văzut în tihnă, în care perspicacitatea e calea, dar există și o chintesență poetică cu trimitere la poemele Ninei Cassian (continuată în Q&A și de către Lavinia Braniște) care are un efect minunat. Poate nu un film dinamic, dar cu siguranță unul de bifat în căutările și întoarcerile către trecutul nostru, mai ales într-o istorie prezentată comparativ în felul ales.