noiembrie 2023
Între revoluții / Between Revolutions
Un documentar ce prezintă, sub forma corespondenței lor, prin scrisori trimise reciproc, relația dintre două tinere studente ce s-au cunoscut la București în anii '70 și greutățile prin care acestea trec, fiecare în țara ei, de-a lungul a mai bine de un deceniu.

Pentru noi, românii, doar revoluția comunistă a avut importanță de-a lungul anilor, ce s-a întâmplat în alte colțuri ale lumii a fost trecut cu vederea. Nu și pentru Vlad Petri, care a venit cu o noutate în filmul românesc, cu o abordare diferită asupra revoluțiilor din două țări - fără nici o legătură din punct de vedere geografic -, prezentându-le prin intermediul scrisorilor dintre Zahra și Maria, prietene și foste colege în perioada studenției, care și-au împărtășit reciproc experiențele de-a lungul revoluțiilor ce au avut loc în țările de unde proveneau.

O poveste ce stă la marginea ficțiunii și realității (scrisorile neexistând în realitate, ci fiind inspirate din multe realități similare), dureroasă, care reușește să înfățișeze înfricoșătoarea realitate a celor ce sunt nevoiți să treacă printr-o revoluție națională, pierderea familiei, a dorințelor și într-un final a speranței. Imposibilitatea de a ajuta pe cineva drag, supunerea la reguli, durere, tristețe, moarte, toate cu scopul de a atinge libertatea, libertatea care nici până în ziua de astăzi nu a reușit a fi dobândită.

Un documentar care se potrivește la fel de bine în contextul din prezent, acesta fiind motivul principal pentru care trebuie vizionat. Pentru a vedea că România nu este singurul stat trecut prin tragedii, pentru a înțelege că nu suntem singuri, pentru a-i înțelege și pe ceilalți. Întotdeauna revoluțiile au avut meritul de a aduce o schimbare, dar a fost întotdeauna o schimbare în bine, sau așa am fost obligați să credem?

Vlad Petri are darul de a atinge o problematică ce nu trebuie ținută ascunsă, ci acceptată de cât mai mulți dintre noi. Are darul de a trezi nostalgia în cei mai în vârstă, de a stârni teama și dorința de dreptate în cei tineri, prin imagini obținute din arhive, dar și prin câteva scrisori cu o încărcătură emoțională extraordinară. Am avut norocul de a participa la o proiecție în care regizorul a fost prezent, în care am reușit să văd mândria și pacea pe chipul lui la auzul confesiunilor făcute de public, a sentimentelor aduse la viață de această întruchipare a realității în care trăim.

Nu toate poveștile au final fericit, Între revoluții fiind printre ele. Alegerea pentru finalul acestui film ne aduce la realitate, ne pune pe gânduri zile întregi, ne ajută să ne regăsim dorința arzătoare de dreptate ascunsă de frică în adâncul sufletului, ne determină să trăim cu scopul de a face o schimbare în lume. Poate că vizionarea acestui documentar nu va aduce o schimbare în lume, dar cu siguranță va aduce o schimbare semnificativă în fiecare spectator.



Regia: Vlad Petri Cu: Ilinca Hărnuț, Victoria Stoiciu

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus