Studii: Universitatea Hyperion, Facultatea de Arte, Specializare Artele Spectacolului, Clasa Prof. Diana Mihăiță și Prof. Adriana Trandafir, Promoția 2020 (licență) // Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale București, Facultatea de Teatru, Specializarea Scriere dramatică, Clasă prof. Mihaela Michailov, promoția 2020-2022 (master)
Participă la Gala HOP 2023, la secțiunea Individual cu momentul Echilibru compus între iubiri eșuate.
Oana Balaci: Cum te vezi tu? Cum crezi că te văd ceilalți?
Răzvan Omotă: În realitate mă văd un om simplu, un om care vine de la Rășinari (județul Sibiu), mutat în București, pentru studii, pentru viață profesională, pentru cea personală, de astea - care are vise, care vrea să întâlnească oameni cu care să se joace, să lucreze, să aibă un așa zis sentiment de apartenență, un om cu dorințe omenești. Însă - eu sunt un om care trăiește mai mult în poezie - cel puțin în ultima vreme - pentru că mi-e puțin frică de realitatea asta. Pare că e totul pe profit, jefuit, încolăcit, iar pe mine nu mă privește - asta. Eu vreau altceva, vreau un soi de siguranță și dragoste - vreau mai pe adevăr. Iar oamenii în ultima vreme - asta mă bucură la maximum - mă percep o poezie de om, un om liber, un suflet... O altă chestie funny e că, în ultima vreme mi se vorbește foarte mult în engleză. (O doamnă de la Mega - Do you want, aaah... cum îi zice // eu de acolo: pun-gu-ță? // ești român? // sunt, sunt - și român dacă trebuie) și așa am mai râs și făcut pe cineva să râdă - în tot stresul ăsta:)!
O.B.: Care a fost momentul în care ai realizat că îți dorești o carieră în actorie?
R.O.: Nu mai știu în ce moment anume dar, mi-am dat seama că această meserie (actoria asta - bat-o vina) nu-i doar o joacă... Și atunci m-am trezit într-o intersecție nesemaforizată, fără nici un indicator, nu era nici măcar un sens giratoriu. Băi!!! - și era acolo o forfotă - eram mulți, era o mișcare destul de haotică, ce destul de haotică, era o mișcare brauniană. Toată lumea voia ceva, toată lumea voia să spună câte ceva - era ca o lecție de istoria teatrului care nu se întâmpla în fața ochilor mei - eram în horă! Și atunci m-am gândit... Mă mențineam în dansul horei și gândeam: Vreau să fiu și eu aici? Am ce face aici? Am ce spune aici? Și mi-am dat seama că... da! Am locul meu aici & acum. Iar acum:)), în tot procesul ăsta - am această dorință să mă conectez cu tot felul de oameni (oameni-oameni) cu care să lucrez, de la care să învăț, să schimb perspective, subiecte, teme de discuție - și să vedem ce o să iasă...
O.B.: Cum te ajută (sau încurcă) actoria în viața de zi cu zi?
R.O.: E paradoxal, dar câteodată mă ajută și câteodată mă dărâmă într-un soi de perpetuă demonstrație. Să știi că am momente în viață când vorbesc așa. Acum când scriu aceste răspunsuri - mă mai amuz și eu! Mă ajută - pentru că am furat multe chestii învățate în facultate și le mai experimentez și în viața de zi cu zi. De exemplu, găsesc mereu soluții pentru tot felul de încurcături în care intru (mă pricep la asta) sau în care sunt deja. Și îmi dau singur propuneri, hai să vedem, merge așa sau așa sau... Și mai sunt și momente de genu' Aaaah! Tu ești actor. Minți. Tu clar minți!:)) Și atunci încep să explic că - sunt actor când sunt pe scenă sau la repe' - în viața mea - sunt doar Omotă și poezie.
O.B.: Care este atmosfera ideală de lucru pentru tine?
R.O.: Aici aș da un răspuns scurt și clar - să fie de lucru! Dar o să vreau s-o lungesc puțin... Să începem cu... un casting luat, apoi cu o încălzire. Apoi cu un text - dacă e text, dacă nu, dans... că e la modă să fim dansactori! O dăm pe treabă - treabă serioasă cu râsete la început. Ne certăm, la fel - dacă e cazul. Ne împăcăm, asta dacă ne-am certat. Ne certăm again - dacă vrem. Ne... de toate și apoi începem de la început... Pe scurt - să fie de lucru că mă adaptez repede.
O.B.: Povestește o întâmplare importantă de la o repetiție.
R.O.: O să încep cu o primă repetiție la un spectacol, am ajuns cu 40 de minute înainte de ora stabilită și am stat în fața teatrului, mi-era rușine, dar nu știam de ce... Eram emoționat, eram vai de capu' meu. Tremuram din toate încheieturile, parcă eram înainte de examen.:)) Nu asta e cea mai importantă, importante sunt toate, dar o să o povestesc cum trebuie... Repetam la Marina & Ulay în regia lui Alex Nagy, împreună cu doamna Maia Morgenstern și cu domnul Marius Bodochi și Alina Tofan - lucram la ceva coregrafic cu Momo. Mă uitam la ei și nu mă lăsau deloc să-i privesc de jos sau inferior sau mai știu eu cum. Erau doi oameni puși pe treabă și pe glume. Am învățat cât de important e să faci totul cu o mega plăcere, cât de importat e să fii prezent în timpul procesului, la colegi, la ce făceam noi acolo. A fost foarte important pentru mine tot procesul ăsta. Am ieșit într-o pauză și am stat la povești, despre spectacol, despre tot felul de chestii, iar domnul Bodochi mi-a spus: Tu ești foarte sensibil, asta e foarte bine, dar să nu-i lași pe ăștia să-ți fure sensibilitatea că te vor distruge. Încă nu mă las distrus, încă sunt în viață, încă sunt aici și acum.
O.B.: Cum te pregătești pentru un rol?
R.O.: Citesc textul. Mă gândesc la propuneri. Vin la repetiții cu propuneri. Caut alte propuneri. Am discuții cu regizorul sau regizoarea - mă gândesc la de ce-uri, la ce să fac acolo să ajung mai aproape de rol. Nu știu, caut asemănări între rol și cunoscuții mei, îl caut pe străzi, habar n-am. E diferit de fiecare dată, cel puțin până acum. Fac eu acolo - un fel de: ceva sărat; ceva dulce; ceva fermecător - și a ieșit.:)).
O.B.: Povestește despre un rol care a rămas cu tine mult timp după ce l-ai jucat.
R.O.: Sunt actor tânăr. Încă n-am jucat atâtea personaje pe care să le trag după mine în viața mea de zi cu zi. Și oricum - cumva, cred că toate personajele sunt în noi. Uite! A rămas un monolog cu mine, din spectacolul Timp & Tempo în regia lui Victor Olăhuț, pe care l-am tot zis la ieșiri în oraș, la beții, la tot felul de chestii.;) Era un monolog despre un tip care se credea mașină de scris - și voia să-și întâlnească coala de hârtie - și a întâlnit-o și a făcut și dragoste cu ea. Dacă puteam să arăt de fiecare dată și coregrafia făcută de Vava Ștefănescu - era perfect match! Știu clar că eram în Vama Veche și i l-am zis și recepționerei de la Oz.
O.B.: Poate că nu ai încă luxul de a alege în ce spectacole joci sau ce roluri accepți. Dar ce cauți într-un spectacol și într-un rol? Care sunt criteriile după care ai ales / vei alege să intri într-o echipă creativă?
R.O.: Nu am încă luxul să aleg în ce spectacole intru, dar am luxul să mă retrag dacă e cazul, nu a fost nevoie până acum să am acest lux - decât o singură dată și nu vreau să dau cu prenume și nume - n-are sens.:)) Mă interesează să fac ceva relevant, mă interesează să lucrez cu tinerii, să lucrez în tot felul de stiluri - să mă duc și în zone performative și experimentale. Sunt în punctul în care aș face orice dacă e necesar pentru public și pentru dezvoltarea mea ca artist.
O.B.: Gurile rele spun că "se moare de foame din actorie". Cum răspunzi?
R.O.: În primul rând, aș fi pus și gurile rele între ghilimele sau dacă vrei, pot spune eu -că și eu fac parte din "gurile rele", dar te avertizez, au ajuns mai multe guri rele decât - nu știu cum să le spun, alegem împreună dacă vrei - un alt termen. Putem face un calcul, asta așa - să nu răspund la o întrebare cu alte câteva întrebări - câte facultăți de profil există în țară la momentul actual?; câți studenți/studente învață în aceste facultăți?; câți absolvenți/absolvente finalizează aceste cursuri?; câți prestatori/prestatoare de servicii artistice activează în câmpul muncii?; câți șomeri/șomere ieșiți de pe băncile/ podelele/ subsolurile/ ș.a.m.d. facultăților de profil - mor de foame (să nu fim atât de dramatici) sau cu capul plecat își caută un loc de muncă care în afară de bani nu le aduce nici o mulțumire? Adică gândind-o așa - la rece - ce putem spune: se moare sau nu se moare? Se zice "aia e" sau se rupe o parte din tine? Să fii actor într-un "oraș de provincie" și să ai un singur spectacol pe luna, ce zici, se moare sau nu? Nu e vorba despre mine, ci vorba aia - zic pentru un prieten. Dar nici pentru mine nu e mai ușor. Am avut și eu, de exemplu, celebrul job de barman actor. Poate m-am aprins un pic prea tare, dar e extrem de deranjant pentru mine când văd în jurul meu colegi și colege artistiști și artiste care trebuie să renunțe, să... - și asta fac și eu - și mă deranjează cumplit - să compromită. Activez mai mult în zona independentă și am ajuns la concluzia că, dacă nu faci compromisuri, îți calculezi fiecare bănuț și fiecare mișcare, pentru că nu știi sigur dacă iei acel AFCN sau acel casting la care ne înscriem mereu peste 100/150 (de băieți) - dar sunt cu un picior și prin teatrul de stat, dar din când în când, mai iau și eu pulsul - poate de frică, ca nu cumva să fiu uitat până și de prietenii mei sau poate cineva mă bagă și pe mine în seamă sau într-un spectacol nou - că tare mult îmi place să muncesc. Revenind la dacă se moare sau nu din actorie, îmi aduc aminte de ceva, ce ziceam des înainte să dau la teatru: dacă nu merge cu asta, animator de club mă fac. Bine, acum nu mai merge - s-au mai schimbat un piculeț lucrurile! Dar vara trecută pentru că nu am stat prea bine cu proiectele, am acceptat un performance, că ne place maximum termenul ăsta - mai nou, care ce să vezi, era de fapt animație de club! A fost fun, am avut oameni cu mine! Nu m-am simțit singur și nici pe moarte!
O.B.: Ce carieră ai fi urmat dacă nu ai fi urmat actoria?
R.O.: În realitate ți-aș fi spus - sigur... IT-ist, dar n-am nici o treabă cu asta. Așa - cred că - mi-ar fi plăcut să am o fermă undeva printr-un sat din Transilvania. Poate o să-mi și fac ferma asta cândva - îmi plac mult animalele!
O.B.: Cât de importante sunt premiile pentru un actor aflat la început de drum (și cât de importante ar trebui să fie)?
R.O.: Nu știu cât de importante sunt premiile pentru actori la început de drum. Un soi de importanță cred că au. Numai că nu pe asta am eu focusul - în general. Când e pe competiție e, când nu, nu! În meseria asta am observat că sunt unii care sunt fierți pe premii și alții care au alte chestii în cap. Numai că - cred mai mult în legăturile făcute din cadrul unei competiții. Cel puțin la HOP - e cool - că ai zile de workshop - se face acolo o legătură între participanți, între coordonatorii galei și noi participanții. Și e un loc de joc și joacă foarte benefic artiștilor, celor tineri în special. Dar cred că la orice vârstă te poți întoarce într-o zonă de workshops - antrenamentul e superb. Altfel mă simt dimineața după ce alerg vreo 4-5 km. Pe scurt - cred că procesul e mai important decât succesul.:)
O.B.: Alege o carte, un film și o melodie care te-au marcat și explică într-un rând de ce.
R.O.: Insula lui Arturo de Elsa Morante, Call me by your name, orice melodie de la Acid Arab - pentru că... sunt diferite, doar că toate înseamnă ceva pentru mine... acum;)
O.B.: Dacă ai pleca pe o insulă și ai avea loc doar de cinci obiecte în valiză, care ar fi acelea și de ce?
R.O.: Insula e pustie sau mai sunt și alți oameni pe insulă? Dacă ar fi pustie as lua niște obiecte - basic, dar dacă nu-i pustie și mai sunt oameni acolo - aș lua un microfon, un mixer, o boxă, un reflector și caietele lui Cioran. Aș face la performance-uri și stand-up comedy - de am râde mult // s-ar lăsa și cu plâns și plânsul e bun, am face de toate - o viață. O să uitam de toată planeta - lumea o să se rezume la o insulă.:)
O.B.: Ce te-a determinat să te înscrii la Gala HOP 2023? Ce așteptări ai de la această competiție?
R.O.: Adevărul e că în primăvară mă simțeam un pic frustrat și nelalocul meu. Am avut o perioadă foarte dificilă - un soi de burn out. Și refuzam să mai fac ceva cu viața mea. Iar după ce mi-a trecut acest tumult de emoții și de tâmpenii (așa le zic eu) din capul meu, am zis că: Hei! Vreau să lucrez! Și nu prea mai găseam portițe. Așa că am zis - Gala HOP e un loc în care o să mă vadă oamenii și poate, poate găsesc și ceva de muncă. A fost și nevoia de o validare din interiorul acestei lumi. Mai multe! Mă bucur că sunt aici. Și o să fiu un burete și o să iau toate informațiile ca atare.
O.B.: Cât de relevantă ți se pare tema ediției 2023 (Prezența actorului - relația dintre actor și mijloacele tehnice, căutând echilibrul dintre specificul teatrului și tehnologie) pentru tine și pentru tinerii de azi?
R.O.: Tema e super actuală, e super necesară, cred eu - într-o lume atât de tehnologizată în care tinerii (aici mă bag și eu în Gașcă - încă) încă trebuie să se conecteze cu teatrul - cu emoția - cu prezentul - cu o esență pe care oricât ai vrea, n-ai cum s-o iei de pe tiktok, insta, net, că la televizor nu se mai uită nimeni oricum. Iar pentru mine tema e fascinantă pentru că oricum în ultimii ani mă preocupă și frământă tehnologia în teatru și performance. Dacă iar o să fim închiși în casă - ce fac? În pandemie am făcut videopoems, de exemplu. Bine, nu e doar asta - fiind mai prezent pe scena teatrului indecent, cum am mai zis - aici trebuie oricum să știi să faci tot / de toate. Să scrii, să știi să folosești mijloacele tehnice, tehnologia, pe scurt să știi să faci orice, oriunde, oricând. Fiind și libertatea pe texte, anul acesta am ales să lucrez cu niște pasaje din poemele mele care vor fi publicate în scurt timp într-un volum de poeme.:) Sper să urmăriți Gala HOP și să vă bucurați, sensibilizați, ce vreți voi, pentru că sunt momente bune, actuale, sincere și o să fie ceva cool! Pe curând și gânduri bune!
O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.
(Foto: @imagovitas)