Așadar ziua 1 de concurs, ziua probei impuse, individual și grup, care se pare că le-a dat ceva bătaie de cap tinerilor actori. Cu toate astea, au dat dovadă de imaginație și am asistat la niște reprezentații unice, care au fost departe de a fi plictisitoare sau monotone, care ne-au făcut să zâmbim, să râdem chiar, dar ne-au și pus pe gânduri.
Pentru momentul impus a fost aleasă fabula Măgarul și catârul, de Esop. Deloc facilă, și, de ce să nu recunoaștem, neașteptată și surprinzătoare pentru tinerii actori, mai ales că fabula nu este nici cea mai citită, nici cea mai agreată de tineri, specie literară. Și care mai are și tâlc! Dar, ca să nu vorbesc în van, dați-mi voie să vă prezint fabula, care trebuia să fie redată integral într-un moment teatral, care să nu depășească 5 minute la individual, respectiv 10 minute la grup, evident presărat cu inserții tehnologice:
Un catârgiu a plecat odată la drum cu un măgar și un catâr, amândouă animalele ducând câte o mare povară. Atâta timp cât a mers pe drum drept, măgarul și-a dus încărcătura cu ușurință, dar atunci când a început să urce cărarea povârnită a unui munte, a simțit că nu mai poate merge mult astfel. Măgarul și-a rugat tovarășul de drum să îl ajute și să ia o mică parte din povara lui, dar catârul nu a vrut nici măcar să îl bage în seamă. Nu mult timp după aceea, măgarul a căzut mort la pământ. Neștiind ce altceva ar putea face în acea regiune sălbatică, catârgiul a pus pe spatele catârului și încărcătura măgarului, iar deasupra a așezat măgarul, după ce l-a jupuit. Catârul, mugind sub marea greutate, și-a spus în sinea lui: "Sunt tratat așa cum merit. Ah, dacă i-aș fi dat puțin ajutor măgarului atunci când mi-a cerut, nu aș mai duce acum în spate atât încărcătura lui, cât și pe el însuși."
Morala: Un gram de prevenție face mai mult decât un kilogram de tratament.
Fiecare moment a fost precedat de o prezentare video a concurenților, proiectată pe pereții laterali ai sălii, prin care făceau apel la votul publicului. Proiecții haioase, simpatice, care te invitau să faci cunoștință cu cei care vor fi pe scenă.
Nu am să povestesc momentul fiecăruia, ei pot fi încă urmăriți pe site-ul UNITER, dar aș vrea să precizez faptul că în procesul de creație toți s-au folosit din plin de abilitățile lor artistice (cântatul la un instrument, cântat cu voce, dans), utilizând gadgetul / device-ul pe care îl stăpânesc cel mai bine, mai simplu sau mai complicat. Și nu neapărat au prezentat fabula ca atare, ci s-au folosit de ea pentru a transmite anumite mesaje, cu impact emoțional, cu impact social, vizând, efectiv, realitatea înconjurătoare. Animale exploatate, corporatiști care nu prea spun ce îi doare și care sunt, la rândul lor, exploatați, alegerile pe care le facem în viață, amintiri din epoca de aur, în care portretul lui Ceaușescu era acolo, la rang de icoană, ca să îl cântăm și să îi cântăm în strună, chiar și situația aceasta incertă a instituțiilor de cultură pe care primul ministru le dorește desființate / comasate / fuzionate, ca să umple gaura bugetară, nenorocirile cauzate de o politică agresivă, ce și cum se transmite o știre la televizor - se regăsesc în mesajele lor. Apoi au mai fost temerile lor, în încercarea de a fi actori, în încercarea de a se împăca cu tehnologia sau chiar o prezentare autoironică, ca și când ne-ar spune: asta / ăsta sunt.
Lumea virtuală s-a intersectat cu lumea reală, ca și când te-ar pune pe tine, spectator, să vezi ce este în prezent, dar și ce ar putea urma. Tehnologia asta, mai mult sau mai puțin sofisticată, poate să fie foarte păguboasă pentru că e seducătoare, dar te poate trăda foarte ușor, cum spunea și Andrei Cozlac.
Am pășit printre galaxii, ne-am plimbat virtual prin oraș, am asistat la demonstrații șugubețe. Ritmuri orientale, ritmuri de hip-hop, puțin rock, acorduri de chitară, flaut și caval, voci delicate, voci puternice, lumini și umbre, proiecții, un adevărat univers sonor și vizual, care, sunt convinsă că le va da ceva bătaie de cap juraților.
Și măgarul și catârul au fost mai mult decât prezenți, în tot felul de situații, de ipostaze, cu of-ul și suferința fiecăruia. Cred că fiecare din cei prezenți în sală, despre care aș vrea să spun că s-a transformat radical sub bagheta scenografului Dragoș Buhagiar și a regizorului Alexandru Dabija, astfel că simți prezența tehnologiei de peste tot, s-au simțit purtați în lumea imaginarului creat de fiecare actor în parte, pe de o parte, iar pe de alta au plecat din sală cu o fabulă învățată, pentru că ea s-a tot repetat fix de optsprezece ori.
HOP-ul continuă! Nu uitați că îi puteți urmări LIVE, îi puteți vota. Nu ratați spectacolul tinerilor care au venit la Alba Iulia cu optimism, curaj, zâmbet pe buze și cu teatrul în suflete! Și dacă vreți să aflați mai multe despre ei, citiți interviurile de pe LiterNet (aici) sau Daily Magazine!
Personal, nu sunt o împătimită de tehnologie și îmi dă de furcă de multe ori, cu toate astea, am fost surprinsă, plăcut surprinsă, de ideile, de aptitudinile lor, nu doar într-ale folosirii de diferite (necunoscute mie unele, clar!) device-uri.
Le țin pumnii și la proba liber aleasă! BAFTĂ!!!!
Primele fotografii (realizate de Andrei Gîndac):
