Dar să vă spun ce-am mai văzut în ultima zi de concurs:
Răzvan Omotă a deschis seara cu Echilibru compus între iubiri eșuate. Un titlu complicat, am putea spune, dar ce nu este complicat în ziua de azi, mai ales relațiile. Ne aflăm, din nou, în sfera încercărilor de găsire a iubirii, a perechii perfecte, prin intermediul tehnologiei, mai precis a aplicațiilor, a algoritmilor. Multiplele fire, mațe cum le mai spunem, mai încurcă însă, dialogurile. Răzvan se pune în pielea mai multor tipologii de oameni, care, evident își caută partenerul ideal, acela perfect. Dar cum perfecțiunea nu există, ce rămâne? Să te iubești pe tine, spune Omotă.
Sașa Pânzaru s-a prezentat cu Jurnalul unei tinere (actrițe) și trebuie să îi spun Sașei că, marcată fiind, obsedată fiind, ca secretar literar ce sunt, de sintagma Vreau să fiu actriță, nu secretar literar, am avut sentimentul că s-a repetat și la momentul de grup. Revenind la jurnalul tinerei Sașa, el se învârtește în jurul a trei sentimente - tristețe, frică, disperare, obsedante, care s-au instalat adânc în sufletul, în curs de maturizare, al fetei care își dorește să fie o bună actriță, fapt care o face să nu prea aibă încredere în forțele proprii. Întreg monologul se derulează înregistrat și Sașa cea de pe scenă mimează interpretarea, doar e un jurnal, care, în mod normal se citește în gând. Sașa vorbește mult despre sine, ca și când a vorbi despre tine, cu autoironie, ar putea fi ceva eliberator.
Actor Spectator, text propriu cu inserție după Nuntă însângerată de Federico Garcia Lorca - Gabriela Porumbacu. Gabriela are și ea un discurs autoironic, dar în discursul ei se folosește de actul teatral, interpretează, căci gândurile parazitare ale actorului sunt spuse direct, pe scenă, într-un dialog permanent cu sine însăși. Gabriela se află la un casting și alege un monolog al Olgăi Tudorache din spectacolul Nuntă însângerată (1976), imitând vocea și gesturile acestei mari doamne a teatrului românesc. Gândurile parazitare o urmăresc pe întreg parcursul și e acolo, pe scenă, o luptă, o adevărată luptă cu ea însăși, cu personajul, cu privitorii. Dar e și dialog. E despre actorie, e despre actor, despre spectator, cu umor, dar și cu seriozitate.
Răzvan Mîndruță s-a prezentat tot cu un text propriu, intitulat A letter to my unborn child. El face o trecere de la clovnerie, de la o anume prosteală, la o stare plină de seriozitate, punându-se în situația de a fi părinte, o situație imaginară, ca și cum ar dori să fie pregătit pentru asta. Este un dialog imaginar cu acel copil pe care l-ar putea avea. Chipul său, cel de pe scenă, actor și personaj, se proiectează, se suprapune peste imaginea copilului Răzvan Mîndruță. Sunt, probabil, trăiri dintr-un trecut propriu, care vin să-i susțină dialogul scenic. Și la el momentul se închide rotund, revenind la clovnul care a intrat pe scenă.
Înstrăinare este textul cu care s-a prezentat Alexandru Romescu. Ne aflăm în pandemie și actorul Alexandru Romescu trebuie să ajungă la un examen online. E un discurs al revoltei față de absența libertății de mișcare, dar mai ales al libertății de creație. Imaginea sa în fața camerei video apare augmentată pe fundal, ca să îi vedem trăirile, ca mai apoi, după ce a închis laptopul, revenit pe scenă, față în față cu cel care îi este spectator, indiferent cine este, să îl facă să simtă normalitatea.
Untitled este propunerea grupului Les Chobeaux, format din Eduard Crucianu, Radu Fărcane, Tudor Manea, Andrei Mărgineanu, Andrei Pleșa, Sara Pongrac și Denisa Vraja. Trăim în lumea Tik Tok-ului, ne spun ei, e cool să ai ceva pe Tik Tok, dar riști să îți schimbi percepția asupra realității, să o confunzi, trăind-o virtual, imaginând că ești ceea ce nu ești, de fapt. Oricum suntem în lumea aparatelor / gadget-urilor / device-urilor, care ne influențează viața, ne schimbă modul de trai, și pentru unii devin adevărate capcane. E lumea în care și oițele au smartphone, ca să își facă selfie, totul e parte din algoritm. Simboluri, măști, voci modulate, proiecții... totul pentru untitled.
A fost odată..., adaptare de Luana Hagiu, după Povești corecte politic de adormit copiii, de James Finn Garner, cu Alexandru Condurat și Ingrid Neacșu, a fost momentul care a încheiat seara a 3-a a concursului. O poveste, Prințesa și bobul de mazăre, spusă, evident altfel, adică politic corect, dar și cu multă tehnologie în jur (orgă electrică, consolă/mixer, căblăraie, microfoane), așadar cu ritm, cu acorduri de pian, cu voci suave, cu umor, cu teatralitate voită. Și cu mesaje despre ce înseamnă în ziua de azi să fii politic corect. Oare nu e cam mult? Oare nu se exagerează?
Emoțiile pentru interpretare, pentru ducerea cu bine la capăt a momentelor, fără surprize neplăcute (cum am mai spus, cu tehnologia faci multe, cu condiția să funcționeze), au luat sfârșit. Urmează, cu siguranță, emoțiile din seara premiilor.
Această a 26-a ediție a HOP-ului a reunit, ca de fiecare dată, tineri frumoși, talentați, care s-au urcat pe scenă cu dezinvoltură pentru a-și spune poveștile, multe din ele atât de personale. Și mi-a plăcut că între ei s-a stabilit o legătură, o relație de prietenie, că au stat la taclale, au discutat despre momentele lor, au format o echipă. Și asta contează!
Cea de-a treia seară a Galei Tânărului Actor HOP s-a încheiat, de fapt, cu un spectacol invitat - spectacolul (In)corect, text și regie Leta Popescu, produs de Reactor de creație și experiment Cluj-Napoca. Un spectacol, care, pentru tinerii actori, tinerii concurenți, a fost un exemplu al echilibrului dintre teatru și tehnologie. Un spectacol cu mesaje profunde, un text bine scris, un spectacol care te pune pe gânduri, care are și doza de umor, dar și doza de seriozitate, foarte bine cântărite, cu interpretări excelente ale actorilor - Sânziana Tarța, Cătălin Filip, Oana Mardare, Alina Mișoc, Emöke Pál, Paul Sebastian Popa, Tavi Voina, Doru Taloș, la fel de tineri, cred, precum unii concurenți, care erau acolo, pe scenă, nu doar actori, ci și mașiniști, și sunetiști și operatori de lumini... Dar despre acest spectacol aș vrea să vorbesc mai pe îndelete, într-o altă cronică, pentru că merită.
Aștept cu nerăbdare, cu emoție pentru fiecare, să vă dezvălui numele celor care vor lua un premiu. Dar, repet, consider, că prin participarea la acest concurs, prin întâlnirile de care au avut parte, toți sunt câștigători. Și am aplaudat efortul, imaginația, creativitatea de care toți au dat dovadă. BRAVO!
(foto: Andrei Gîndac)