Când îi citeşti biografia, îţi vine să exclami extaziat, în timp ce cazi pe spate: uaaau! Miruna a urmat colegiile "Louis le Grand" şi "Henri IV" din Paris, cu bacalaureatul în umanioare, la "Henri IV", şi apoi, la rând, Scoala de Arhitectură UP 5 din Paris, Academia Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti şi Istoria Artei la Sorbona Paris I.
Dintr-o viziune de arhitect, o perspectivă de artist plastic stricto sensu şi o detaşare analitică de critic de artă, Miruna a ales să pictografieze, adică să se exprime într-un dialect care îmbină virtuţile şi energia pictorului cu subtilităţile şi speculaţiile graficianului. Discursul plastic al Mirunei presupune un efort de o ambiţie ravisantă, căci nu e deloc lesne să răstorni lumea cu susu-n jos, ca apoi să o reclădeşti după nişte precepte şi coduri personale, de o plasticitate francă şi nudă, ca la Judecata de Apoi a artiştilor.
Miruna a transformat Galeria Simeza într-un cocon sui generis, într-o pânză de un milion de metri a unei Penelope supreme, care şerpuieşte dinspre simezele din partea stângă înspre simezele din partea dreaptă. Dacă o vântoasă de dincolo de lume ar smulge această instalaţie şi ar purta-o peste Magheru, ai zice că: seamănă cu un zmeu în transă, care se roagă zeului Serapis să-l ierte că a furat dulceaţa de vişine a unei mătuşi zmeoaice din Montparnasse, suferinde de Alzheimer; că: seamănă cu o corabie zburătoare plină cu suflete vii şi moarte, care a părăsit în pripă o biserică în flăcări, în timp ce ţârcovnicul juca şeptică cu mironosiţele la umbra clopotniţei; că: seamănă cu un faeton cu prapuri, care se întoarce de la nunta fostei surori Agnès Toutou cu fostul frate stareţ Dagobert Montimer, care s-au săturat de impostaţiile false ale unei liturghii anacronice, care n-a mântuit pe nimeni, niciodată, şi şi-au spus rânjind complice: hai să le-o tragem tuturor fraierilor, că şi aşa n-au înţeles nimic din fericirea noastră.
Miruna Budişteanu, Secvenţe de lumină, Pictură, desen, Galeria Simeza, Bulevardul Magheru, 20.