BIFF este încântat să anunțe peliculele ce vor face parte din secțiunea Panorama, în cadrul celei de-a XIX-a ediții a evenimentului care se va desfășura la București, în perioada 15- 22 septembrie 2023.
"Secțiunea Panorama din cadrul BIFF este una dintre cele mai căutate și apreciate de public de-a lungul timpului. Filmele din această secțiune au atras în săli mii de spectatori în ultimii 19 ani și au fost îndelung apreciate. Sunt bucuros că putem aduce la București și în acest an producții proaspete, ce tocmai au fost lansate, nedifuzate până acum pe marile ecrane de la noi din țară. Astfel publicul va putea viziona pentru prima dată filme ce deja au fost recunoscute și apreciate de critici, la cele mai importante competiții din lume. Sperăm că și în acest an publicul să fie încântat și bucuros de eforturile pe care le-am făcut pentru a putea aduce în fața lor cele mai bune proiecții în cadrul BIFF", a declarat Alex Șerban, co-organizator BIFF și președinte al Asociației Culturale Grigore Vasiliu Birlic.
Prin intermediul acestei secțiuni, BIFF continuă să aducă în prim-plan o paletă diversificată de opere cinematografice din întreaga lume, oferind publicului oportunitatea de a descoperi filme în premieră și avanpremieră națională, ce vor rula în cele 4 spații partenere: Cinema Muzeul Țăranului, Sala Mare-ARCUB, CREART - Grădina cu filme și Cinema Union.
Panorama BIFF cuprinde, în 2023, și două filme biografice (Caravaggio's Shadow și Il Boemo).
Filmele care vor ilustra modul în care cineaștii abordează subiecte universale în stiluri distincte și captivante sunt:
La Bête de Bertrand Bonello - prezent în competiția internațională a Festivalului de la Veneția 2023, Nominalizat la Leul de Aur (Golden Lion - Best film).
El Echo, regia Tatiana Huezo - Festivalul Internațional de Film de la Berlin - Câștigător al Premiului Encounters - Cel mai bun regizor (Tatiana Huezo) și Câștigător al Secțiunii Documentar și Best Experimental Documentary la Jerusalem Film Festival (2023) unde a fost nominalizat și pentru Best International Film.
Caravaggio's Shadow de Michele Placido - Sindicatul Național Italian al Jurnaliștilor de Film - Medalia de argint pentru Cea mai bună producție și pentru cele mai bune costume.
Il Boemo de Petr Václav - Czech Lion (2023) - Cel mai bun film, regizor, screenplay, sunet, make-up, costume, nominalizat la Palm Springs International Film Festival 2023 (Best Foreign Language Film), San Sebastian International Film Festival 2023 (Best Film), Finale Plzen 2023 (Best Film).
Asteroid City, regia Wes Anderson - Nominalizat la Cannes Film Festival 2023 (Palme d'Or), Hollywood Critics Association Midseason Award 2023 (Best Picture, Best Supporting Actress și Best Screenplay).
Here de Bas Devos - Berlin International Film Festival - Câștigător Encounters Award 2023 și Best International Feature Film din cadrul Guanajuato International Film Festival 2023.
The Breaking Ice, regia Anthony Chen - Nominalizat la Cannes Film Festival 2023 (Un Certain Regard)
Filmul care va închide Festivalul urmează să fie anunțat ca "film surpriză".
Pentru mai mult detalii vizitați pagina oficială a festivalului www.biff.com.ro.
Biletele pot fi achiziționate atât de la cinematografele partenere cât și online de pe eventbook.ro.
Bucharest Internațional Film Festival (BIFF) este organizat de Fundația Charta și Asociația Culturală Grigore Vasiliu Birlic, sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României și realizat cu sprijinul Ministerului Culturii, în parteneriat cu Primăria Capitalei prin ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București.
Parteneri: Centrul Național al Cinematografiei, CREART - Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Muzeul Național al Țăranului Român, Cinema Muzeului Țăranului, Cinema Union, Ambasada Japoniei, The Japan Foundation, Ambasada Mexicului, Ambasada Suediei, Ambasada Republicii Federale Germania, Goethe Institut, Institutul Italian de Cultură din București, Centrul Cultural Ceh, FCB Bucharest.
LEXUS este mașina oficială a festivalului cu suportul Lexus Bucuresti Nord, ca partener de mobilitate.
Parteneri Media: Magic Fm, București FM, Radio România Cultural, RFI Romania, Agerpres, Adevarul, Media Advertising, Blitz Tv, Hotnews, Revista Film, Revista Matca, Zile și Nopți, DCNews.ro, Spectacola, Dilema Veche, Historia, Observator Cultural, IQads.ro, Ziarulmetropolis.ro, Liternet, CineFan.ro, Aarc.ro, Arthood.ro, BucurestiFest.ro, CineGhid.ro, CinEuropa.org