O tragedie amerindiană - Eureka la BIFF, 2023

Filmul Eureka, prezentat duminică, 1 octombrie 2023, în închiderea celei de-a 13-a ediții a festivalului Bucharest Internațional Film Festival - BIFF, 2023, este compus din trei părți, legate între ele prin firul roșu al suferinței amerindienilor în contact cu civilizația europeană.
 
 Ideea călăuzitoare este oferită încă din primul cadru: printre roci impresionante, un șaman invocă divinitățile. Nu știm dacă este o rugăciune de ploaie sau de protecție, rutinieră sau extraordinară. Știm doar că singura consecință a acestui travaliu este apariția unei căruțe europene.


Prima parte a trilogiei este compusă ca un western, alb-negru. Grija față de detalii pentru imitarea acestui genre cinematografic celebru pentru tratamentul derizoriu aplicat amerindienilor se vede inclusiv în colțurile rotunjite ale ecranului în format pătrat.

Un străin (Viggo Mortensen) ajunge într-un oraș de frontieră. Fundalul sonor al orașului este dominat de împușcăturile care se aud constant, semn al violenței scăpate de sub control. Drumurile sunt presărate cu victime ale împușcăturilor care și-au nimerit ținta. Prea numeroase, cadavrele au devenit mobilier urban, de care nimeni nu se mai sinchisește. Odată ajuns în comunitate, o comunitate destrăbălată (prezența prostituatelor face de asemenea parte integrantă din peisaj), străinul este abordat de un personaj misterios, care e la curent nu doar cu venirea lui, cu scopurile sale violente - căci străinul caută răzbunare, ci și pe cine trebuie să înfrunte. Inamicul îl așteaptă. După ce străinul însuși presară o proprie linie de cadavre către întâlnirea finală, are parte de o surpriză care îi răvășește toate sentimentele.

Însă, pentru audiența care cunoaște twist-ul unui western clasic precum The Searchers (1956, r. John Ford) despre căutarea încrâncenată a unui bărbat alb pentru salvarea unei fete care între timp s-a schimbat, has gone native, nu este o surpriză. Singura diferență este că libertatea de a alege este însoțită și de o armă încărcată.

A doua parte preia protagonista feminină și înarmată și o transpune peste aproape un secol. Vestul este deja îmblânzit și pacificat, iar băștinașii sunt izolați în rezervații, pradă băuturii și drogurilor. Sinuciderile sunt frecvente, mai ales cele ale tinerilor. Două tinere voluntare încearcă să mențină pe linia de plutire comunitatea tarată de vicii: una este polițistă, a doua profesoară de sport. Amândouă se mișcă greoi, triste până la limita disperării resemnate.

Polițista își depășește limitele cu fiecare însărcinare care i se dă, cerând constant și inutil întăriri. Însă calea înfruntării directe, a brațului înarmat care se încăpățânează să controleze entropia profundă a indigenilor nu dă rezultate. Mai mult, ajunge să fie amenințată de o primejdie nevăzută, despre care nici nu știm dacă vine din exterior sau interior. Iar frica este cu atât mai accentuată cu cât o aflăm indirect, de la distanță, prin vocea din ce în ce mai speriată a dispecerului cu care polițista menține legătura.

Reacția celeilalte la apăsarea generală este să ceară sprijinul unui șaman. Acesta îi deschide o ușă supranaturală, o cale cu totul și cu totul dificilă, însingurată și, mai ales, riscantă.

Prin această poartă intrăm în a treia parte ce ne duce încă mai aproape de viața indienilor. Într-un sat de pe la începutul secolului XX, dar care pare la începutul lumii, o mână de indieni își deapănă visele în cadrul unui ritual zilnic care amintește de profunzimea unei ședințe de psihoterapie.

Însă efortul cathartic de înțelegere a viselor, în ciuda efortului vraciului local, nu poate să stăvilească concurența între frați. Iar dacă miza este o fată, rezultatul este un fratricid. Atât de previzibil, încât nimeni nu pare cu adevărat surprins. Exilul vine natural și el, în proximitatea junglei, sub forma unei sclavii pentru lăcomia omului alb ce caută aur.

Deși cel mai îndepărtat de cultura europeană, acest din urmă episod mi s-a părut cel mai biblic. Se desfășoară într-un colț de rai natural, neafectat de civilizație. Apare Cain, ucigașul de frate și pedeapsa exilului. După muncă grea, ajunge el însuși să fie vânat de lăcomia altora. Va suferi și va fi salvat de un necunoscut, dus pe un măgăruș, exact ca în parabola bunului samaritean.

Toate cele trei episoade sunt prezentate cu o încetineală calculată. Personajele par să știe secrete care nu ne sunt cunoscute, dar pe care le intuim din fiecare mișcare a lor, din fiecare frântură de dialog rostit ca o apoftegmă criptică. Tainele nu sunt neapărat personale, căci acea parte istoria personală care să fie cuprinsă în cuvinte ar putea să nu fie relevantă pentru public, ar putea să nu ne intereseze.

În schimb, cu cât sunt mai profunde, cu atât motivațiile personajele tind să nu fie explicitate. Uneori, fără o pregătire potrivită, replicile capătă o profunzime filozofică, la fel de neașteptat ca într-un muzical în care oamenii izbucnesc în cântec atunci când ar trebui doar să vorbească sau chiar să tacă.

Dar acest element neverosimil este singura asemănare, căci muzica nu este prezentă în Eureka. Liniștea din multele și îndelungatele tăceri ale protagoniștilor permite meditația aprofundată la soarta acestora, puntea peste timp și peste culturi. Natura este un martor prezent de multe ori, fie că vorbim de iconicele peisaje deșertice de tipul Monument Valley, fie că vorbim de poienițe prin junglă, filmate în așa fel încât să dea o senzație de protecție, de prietenie a vegetalului.

Pe lângă acest sentiment de capăt de timp - n-aș putea spune clar dacă de început de lume sau din acele secunde în care știi că apocalipsa a început deja, dar în altă parte, și mai este ceva timp până când totul se va termina - Eureka este foarte generoasă cu simbolurile.

Acestea nu sunt neapărat ancorate în imaginarul european, dar nici în cel indian. Sunt, mai degrabă, fragmentate în decupaje care pot fi ușor compuse și integrate în alte și alte povești.

Străinul războinic, posesiv și violent din pseudo-westernul de la început ca expresie a durității culturii industriale moderne, o fată metamorfozată într-un simbol al libertății absolute ca expresie a   dorinței escapiste a celor obidiți, sau povestea arhetipal-biblică a fraților despărțiți de invidie de la sfârșit, toate recompun o biografie profundă, non-narativă, a culturii indigene în contact cu omul alb.