"Oamenii din Oaș își petrec majoritatea timpului lucrând în străinătate. În august se întorc acasă. Vorbesc despre bani, vise și viața în Europa de Vest. La finalul lunii, fiecare revine la muncă, pentru a strânge bani pentru anul ce vine, iar casele, încă în construcție, rămân goale". Acesta e sinopsisul peliculei Nunta anului, documentarul de 60 de minute, realizat în 2017 de tânărul cineast József Bán.
"«Regulă de aur. Niciodată nu mănânci cât produci. Dacă azi faci 50 de euro, 40 pui deoparte. Dacă începi să-ți faci poftele, să mergi la baruri, în restaurante... niciodată n-ai să faci bani. Niciodată! Cum zice francezul: Jamais!». În bucătăria lui mică din Saint Denis, Ille de France, Moș Cotroș din Certeze, Țara Oașului, tocmai a sintetizat aproape 20 de ani de migrațiune". Citatul e de găsit pe https://mandriesibeton.ro/, site-ul proiectului omonim, început din 2010 și încă activ, al fotografului Petruț Călinescu și etnoloagei Ioana Hodoiu. Expoziții de fotografie, scurtmetraj documentar, studii și texte felurite. Printre ele, Nuntă în Oaș, apărut în DoR #10 (toamnă-iarnă 2012).
Martie 2023. Premiera spectacolului Nuntă în Oaș, producție a Trupei Mihai Raicu a Teatrului de Nord Satu Mare, în regia lui Cristian Ban, pe textul Ancăi Munteanu. Text dezvoltat în cadrul anualei Rezidențe Drama5 powered by Reactor de creație și experiment și publicat pe LiterNet (de citit aici). Printre sursele de inspirație: cele citate mai sus.
***
Uralele de la Piatra se transformă în interes mult peste medie la Q&A-ul de după (33 de reprezentații incluse în ediția 2023 a FTPN = 33 de dezbateri cu echipele artistice; moderatoare: Daria Ancuța, Olivia Călin, Mihai Ivașcu). Cei 6 actori și autorul coloanei sonore & muzicii live, prezent și el pe scenă pe tot parcursul spectacolului (Vlad Giurge), primesc complimente și întrebări cu zâmbetul de buze. La rându-le, omagiază dramaturga și regizorul. Mai ales regizorul. Relația Roxanei Fânață, a lui Andrei Stan, a Alinei Negrău, a Ioanei Cheregi, a lui Andrei Gîjulete și a Ralucăi Mara cu Cristian Ban e cu totul specială.
Gândul fuge la gălățeanul O repetiție moldovenească (selecționat la FTPN 2022). Și actorii de la Fani Tardini vorbeau cam la fel despre Ban. Să fie arădeanul de 39 de ani candidatul perfect pentru titlul de cel underrated regizor român de teatru al momentului? Noroc că Nuntă în Oaș vine la FNT 2023. Pe 20 octombrie 2023, la Bulandra Izvor.
Premiera de la Satu Mare s-a lăsat cu scandal. După dânsa, un ziar local a publicat un text care vorbea despre luatul la mișto al tradițiilor oșenești. Alți oameni ai locului s-au inflamat la rându-le. Fără să vadă spectacolul. Cei care ulterior l-au văzut au transformat nervii în hohote. "Când s-a ridicat cortina la a doua reprezentație, am simțit un val de energie negativă venind dinspre sală", a povestit la Piatra Raluca Mara, cea care a făcut din Tanti Anica unul dintre cele mai delirante personaje de comedie văzute pe scenele românești ale ultimilor ani (bazându-se, 80%, pe creație / text propriu, featuring, special pentru Piatra, o poantă de context absolut fabuloasă).
Undeva, pe un scaun așezat lângă un perete al Sălii Ronde a TT, Elena Popa zâmbește. În urmă cu aproape 5 ani, în zi de centenar, noua actriță de Piatra, pe atunci vedetă a Teatrului Andrei Mureșanu (TAM) din Sfântu Gheorghe, era martoră & victimă, alături de colegii ei, unui mic asediu înainte de premiera cu Nu chiar 1918. Pe text de... Székely Csaba. În sfântă zi de centenar! Prea mult, mă-nțelegi, un așa afront pentru o mână de rrromâni neaoși veniți să protesteze cu hotărâre milenară. Fără să știe texul, fără să vadă spectacolul. Spectacolul în regia lui Cristian Ban, desigur:).
***
August. Sezonul nunților în Certeze & co. Maricuța (Roxana Fânață) are 21 de ani și o nuntă de bifat cu Ionuț (Andrei Stan). După un an de menajerit în alde Franța. Înainte de alți ani de făcut același lucru tot acolo. Nu mulți. Maximum 3. Apoi o să devină patroană de ceva rezort (scris cum se aude) pe care Ionuț o să-l construiască împreună cu bunul prieten Bobo (Andrei Gîjulete, cel pe care Cristian Ban l-a îndemnat să îmbrățișeze un defect de vorbire ce a produs geniala poantă a Ralucăi Mara / Tanti Anicăi). Nunta o să ajute la finanțarea investiției. Ăsta e planul, haide, dară, la treabă!
DJ-ul Vlăduț (Vlad Giurge) e la laptopul, instrumentele și locul lui, lampadarele cu aer retro-aristocrat atârnă din înalturi, gardul de lemn fain cu motive tradiționale e la locul lui, betoniera portocalie se învârte de numa'-numa' & așteaptă să fie pusă la treabă, masa lungă e acoperită de o textilă lungă și cam mototolită, scaunele de plastic alb sunt aliniate disciplinat, totul e la locul lui & timpurile noastre (decoruri: Tudor Prodan). Vestimentar, prologul și primele scene se revendică tot din stricta actualitate (costume la zi: același Tudor Prodan). Apoi, ușor-ușor, mirii virează spre trecut (costume oșenești: Cristina Milea). Apoi... Nu, mai departe nu povestim, ci îndemnăm la participat & aplaudat.
Maricuța. Mări. 21 de ani. Și o dorință în diagonală cu splendidul costum creat de Cristina Milea. Și cu viața proiectată de Ionuț. De fapt, de prietenii, părinții, strămoșii, mentalul colectiv în care a crescut și s-a format Ionuț. Viața lui, munca lui, copiii lui, rezortul lui, femeia lui. Fără machisme strident-extremiste, fără violențe, fără beții. Un băiat muncitor, chipeș, zâmbitor, care alege să pășească pe ecartamentul pe care a tot trecut trenul care a purtat viețile semenilor lui. Asta știm, asta facem. Mări zice nu.
Mama (Alina Negrău) și Lenu (Ioana Cheregi, recital de fermecătoare vorbire pe repede înainte care livrează rapoarte de stare și mentalități sociale într-un minut de monolog în care e vorba de cei trei copii, de educație monoparentală, de eterna soartă a femeii, de fălit cu ce are și ascuns tot ce n-are, de planuri pentru tine și vise pentru sine) sunt vizitate de aceleași dorințe, dar le tac. Maricuța le verbalizează. Roxana Fânață vorbește limpede și clar despre tot ce îi e ne-limpede și ne-clar personajului ei. Alina Negrău îi oferă mamei șansa unei timide apropieri. O mică deschidere spre ceea ce ar putea fi relația onestă dintre o mamă și o fiică în epoca iphone, tik-tok și, totuși, ceteră.
E un trademark Cristian Ban să creeze aceste mici-momente bijuterie în care două fragilități se deschid una spre cealaltă, în care doi oameni își pun laolaltă slăbiciunile. Pentru o clipă, nu mai mult. La Q&A FTPN, o spectatoare și-a mărturisit tulburarea în fața acestei secunde în care a zărit o altfel de relație mamă - fiică. Pe scenă și, poate, în viața personală.
La fel de onest, Andrei Stan îi stă alături lui Ionuț în imposibilitatea de a accepta viața neobișnuită propusă de Maricuța. El va rămâne omul tradiției (era să scriu al sistemului), indiferent de decizia ei. Și pentru a nu pedala excesiv pe latura ușor tezistă a textului, Ban le dă libertate actorilor să producă umor după propriul gust și să tempereze orice potențial elan ideologizant al spectacolului. Așa că Ionuț și Bobo își fac ochi dulci într-o lungă scenă în care, din nou, hohotul traversează sala ca un tsunami (poetesa Nichita ar dedica un vers / un pahar de-ar vedea).
Dreptul la demnitate al femeii și la fragilitate al bărbatului sunt vitale și cu atât mai importante în bucăți de societate încă tributare unui trecut vidat de sensuri și asfixiat de reproduceri mecanice. Dar pentru a căpăta credibilitate și șanse de preschimbare în realitate nobilele idei se cuvine să primească sânge și carne. Conform propriei sale tradiții, Cristian Ban oferă lecții de umanitate prin teatru.
***
Pare un artificiu menit să potențeze comedia, dar nu e. Tanti Anicuța nu îmbină de dragul facilului complicatele nume ale obiectelor de îmbrăcăminte strămoșești cu invocări ale USR-ului, fragmente de discurs progresist și IT-related keywords. E apanajul imbecililor de modă nouă să creadă că vechiul se visează perpetuu zidit în sine însuși, repetând mereu aceleași cântece, vorbe, nunți și înmormântări.
În tot ce ne-au oferit mai bun cei care ne-au dat pe mână o lume, tanti Anicuțele vieților noastre ne-au învățat să facem loc noului. În lipsa lui, nu vom crea altceva decât un cavou bine betonat pe pământurile unde, cândva, o seamă de oameni pe care cică îi respectăm și continuăm au creat un cimitir vesel, luând la mișto răul suprem.
Da, suntem caraghioși când aducem la un loc plasticul, lemnul și betonul. Dar, în același timp, suntem tulburători de umani când ne surprindem și înțelegem privindu-ne brâul multi-secular din poală și fâșul de trening de pe umeri și apoi ne uităm în oglindă / spre sală și ne / vă întrebăm: și, acum, încotro să mergem noi, Anicuță / Măricuță, mamă?