A fost despre panică. Panica care, în mod bizar, aduce liniște. Ritmul alert al vieții care te bagă în panică, standardele societății care te bagă în panică, relațiile care te bagă în panică... Toate până în momentul când decizi să controlezi panica colectivă, fiind chiar tu declanșatorul ei.
O întâlnire în Apollo a celui mai random trio (Silvana Mihai, Mihaela Velicu și Vlad Ionuț Popescu) determină începutul unei revoluții. O revoluție care nu luptă împotriva unui sistem politic, ci împotriva unui sistem de valori într-o societate conectată la social media și internet constant, dar deconectată de la interacțiunile umane care contează. Acest gol imens, înfometat de senzații tari, poate fi umplut doar de un act de vandalism reformator și energic, care ar arunca lumea într-o criză și în... panică.
Un trio amoros, unit de aceleași frustrări și de o șansă unică, suferă un accident-punct de cotitură în narațiune și moment care le-a consolidat relația. După un tur prin toate cluburile din București, cei trei lasă fără curent cele mai aglomerate cluburi din capitală. Se hrănesc din haosul și neliniștea generală pe care o produc. Astfel se răzbună pe oamenii alcoolizați, hipsteri, kinderii care dansează și pretind că se distrează. Beatitudinea de plastic a acestor oameni îi sufocă, căci ei sunt nefericiți cu ceea ce fac, cu ceea ce sunt, cu ceea ce nu sunt. Sub presiunea pretențiilor familiei, tipilor / tipelor de care sunt atrași, colegilor de muncă, cedează și își aleg un hobby neconvențional și cam ilegal.
Scenografia minimalistă și multifuncțională (semnată de Gabi Albu), reconstituie atât un club de noapte cu lumini halucinante, cât și un safe zone pentru tinerii care se simt pierduți. Momentul accidentului și scenele neîndemânatice de dragoste sunt plasticizate într-o coregrafie vie și foarte intimă (de care s-a ocupat Ștefan Lupu), completată de o coloană sonoră vibrantă, cu influențe balcanice, în stil techno (Adrian Piciorea).
Textul original (de citit integral pe LiterNet aici) prezenta oroarea consumerismului care lua amploare la începutul anilor 2000 și modul în care tinerii se raportau la televiziune și identitatea lor națională, în timp ce textul actualizat se axează pe digitalizarea excesivă și dependența oamenilor de rețelele de socializare. Ia în derâdere influencerii și patetismul cu care unii bloggeri își creează un așa-zis cult al personalității, patetism ce pătrunde lent și în scena culturală, cu încercări de a monopoliza teatrele.
Stop the tempo! este un spectacol canonic reformulat. Cel creat de Gianina Cărbunariu a devenit spectacolul generației de la începutul anilor 2000. Spectacolul regizat de Mara Oprea, are potențialul necesar pentru a deveni spectacolul generației mele. Prin referințe pop valoroase, inserții de manele și artiști specifici epocii noastre, acest spectacol este unul emblematic și memorabil. Spectacolul a fost desemnat câștigător al Premiului Juriului de Adolescenți de la Festivalul de Teatru din Piatra Neamț 2023.
Foto din galeria foto de Dinu Lazăr de aici.