Mă feresc să definesc Apocalipsa gospodinelor ca fiind un spectacol feminist, deși e cu siguranță o categorisire justă. Justă, dar incompletă. Apocalipsa e, în primul și în primul rând, un spectacol umanist. Pentru că, dacă s-ar schimba peste noapte tot ce e arătat just cu degetul în producția prezentată în a 5-a seară (12 septembrie 2023) a Festivalului de Teatru Piatra Neamț (FTPN) 2023, nu doar femeile ar avea ceva major de câștigat, ci întreaga specie care domină Pământul și care a construit mileniile de istorie, miile de sisteme religioase, sutele de ideologii, zecile de sisteme social-politice.
Perpetuând comportamentele, preconcepțiile, discriminările, divizările și toată suita de reflexe sociale care aruncă femeia în siajul bărbatului și pe locurile de plan secund din arhitectura bisericilor, familiilor, orașelor & satelor, guvernelor & parlamentelor, teatrelor & librăriilor, băncilor & companiilor, universităților & școlilor lumii nu ne batem joc doar de mai mult de jumătate din oamenii planetei, ci ne batem de joc de toate, toți și tot.
Corina Grigoraș, Lucreția Mandric, Ruxandra Maniu, Iulia-Paula Niculescu și Daria Tămăslăcaru (elevă de liceu, parte din Centru educațional de arte performative CEVA din Târgu Neamț) își pun biografia & sufletul pe tavă. Istoriilor lor personale, așezate în pagină dramaturgică împreună cu Nicoleta Esinencu, Doriana Talmazan și Daniel Chirilă, sunt livrate sub forma unor monologuri care desprind, din uriașa magmă de ceață & suferință a lumii, bucăți de adevăr ce lovesc aprig în intimitatea cea mai adâncă a spectatoarelor și spectatorilor. Personalul actrițelor, stilizat & esențializat prin intermediul dramaturgiei, se întâlnește cu personalul celor din sală, producând incendii și cutremure interioare.
Ritmurile și instrumentele gândite de Paul-Ovidiu Cosovanu construiesc universul sonor care e deja marcă înregistrată a spectacolelor Nicoletei Esinencu. La FTPN 2022, artista din Moldova a ne-mângâiat urechile publicului cu textura post-industrial / anti-tot a excelentei Simfonii a progresului. În cazul Apocalipsei gospodinelor, toaca, mătura și celelalte obiecte casnice cu corzi de chitară electrică & amplificare produc o amplă varietate de stimuli sonor. Mai puțin agresivi ca în cazul Simfoniei, dar la fel de învăluitori, neliniștitori, acaparanți.
Ce se aude vine la pachet cu ce se vede. Cristian Niculescu, omul responsabil cu poetica imaginii în aici. melancolia, lucrează în Apocalipsa gospodinelor cu lumini în unghiuri brutale și tonuri apăsate. Șuvoaiele de fum accentuează loviturile pe care le livrează textul, muzica, reflectoarele. Apocalipsa din titlu se traduce prin infernala ambianță scenică. Actrițele fac un pas în față, spre public, evadând, pentru o clipă, din iadul ce le-a fost & ce le este rezervat prin agenția de voiaj a istoriei & omului. Expresionismul brutal al viziunii echipei artistice coagulate în jurul Nicoletei Esinencu funcționează ca o demascare a crizei și ca începutul unui posibil proces de purificare.
***
Dincolo de monologurile-mărturisire, narativul spectacolului e format din versurile song-urilor și de intervenții tip-statement. Printre ele, post-rugăciuni conținând ecouri / citate din precedente spectacole ale Nicoletei Esinencu. Trilogia Evanghelia după Maria e una dintre sursele majore de inspirație pentru aceste felii de Apocalipsă.
***
Conform tradiției personale, regizoarea a inserat, și în Apocalipsa gospodinelor, explicite și repetate invocații anti-capitaliste. Decizia, perfect integrată în mecanismul expresionist al spectacolului, dăunează, totuși, viziunii de ansamblu. Cuplat cu cel puțin o scandare anti-nazistă și anti-fascistă, recursul anti-capitalist pare că restrânge, prin enumerare, responsabilitatea regimurilor economic-social-politice în procesul de discriminare & depreciere a femeii la cele menționate și le cauționează / exclude, prin lipsa din enumerare, pe celelalte. De pildă, comunismul.
Nu întâmplător, parte din discuția de la Q&A-ul din cadrul FTPN 2023 s-a axat pe lipsa invocării rolului profund nefast / tragic pe care regimul din România comunistă l-a avut în viața & moartea atâtor și atâtor femei silite la naștere cu orice preț ori la avort cu orice risc. Asta dacă tot ne apucăm să evocăm nefaste -isme.
Din păcate, istoria ne-a dovedit, pe aceste meleaguri și nu numai, că, în ciuda unor intenții generoase și a unor mici progrese de etapă, comunismul nu a reușit defel să scoată femeia din umbra marilor urși / masculi care au produs ce au produs.
***
E forță, e disperare, e sarcasm, e furie, e inteligență, e nerăbdare, e neacceptare, e neresemnare în tot ce fac, ce rostesc, ce cântă, ce privesc, ce tac Daria, Paula, Ruxandra, Lucreția, Corina. La finalul lui The Full Monty, cei 6 bărbați care aleg să nu renunțe în fața sărăciei și lipsei de șanse se dezbracă de haine pentru a se salva. De-a lungul Apocalipsei gospodinelor, cele 5 performere ne dezbracă de comoditățile și conformismele prin care perpetuăm o lume, un sistem, un fel de e exista care le condamnă la traumă, la singurătate, la izolare, la status & plan secund. Nu e doar timpul să le oferim locul de prim-plan pe scenă și să le ascultăm. E timpul să nu mai facem vreo diferență între vocea ei și vocea lui și vocea x, între trupul x și trupul ei și trupul lui, între sufletul lui și sufletul x și sufletul ei. Omul, ce mândră / mândru / mândrx ar putea suna acest cuvânt!
(grafică / afiș: Sorina-Adina Vazelina; foto: Marius Șumlea)